Editorialul european: Sărăcia şi excluziunea socială în Europa
RV 19 nov 2012.Seria Editorialelor Europene, realizate
şi propuse de jurnaliştii europeni de la Radio Vatican, se referă
de această dată la o problemă care loveşte în sute de mii de familii
din Uniunea Europeană: sărăcia, şomajul şi excluziunea socială.
Ce
poate spune Biserica şi, în mod direct, Radio Vatican, în această privinţă? Să ascultăm
editorialul pregătit de colegul nostru italian Pietro
Cocco, de la Direcţia de Programe:
• "De la Atena la Lisabona, de la
Italia la Spania, sute de mii de cetăţeni europeni au coborât în stradă împotriva
politicilor de austeritate, îngrijoraţi de viitorul lor şi de perspectivele copiilor
lor. Criza, evident, nu este numai economică. Implică modelul de societate, etica
raporturilor individuale şi colective. Este o criză care pune în discuţie clasele
de conducere şi lumea muncii, politicile şi societatea civilă, bisericile şi comunităţile
de credinţă. Cu urmări neaşteptate. De la toţi, în egală măsură, recere o asumare
de responsabilitate care s-ar putea rezuma în trei cuvinte cheie: sobrietate, dreptate
şi caritate.
Comportamentele individuale şi colective, după cum iese în evidenţă
tot mai mult, se modelează în funcţie de opţiunile politice, economice şi administrative.
Este motivul pentru care mijloacele de comunicare sunt folosite într-un stil de propagandă
pentru a direcţiona aceste comportamente. Sobrietatea îndeamnă la respectarea demnităţii
persoanelor ca resurse materiale, corectitudinea în ce priveşte destinaţia lor, spre
o folosire în beneficiul tuturor şi nu doar al interesului personal.
Dacă
privim la cifre, datele sunt grăitoare. În Europa, se estimează că circa 80 de milioane
de persoane trăiesc în sărăcie, reprezentând peste 16% din întreaga populaţie a Uniunii
Europene. Cea mai mare parte sunt femei, iar 20 de milioane, copii. Procentajele cele
mai mari de persoane aflate sub ameninţarea "sărăciei sau a excluziunii sociale" se
înregistrează în Bulgaria (41,6%), România (41,4%), Letonia (38,1%), Lituania (33,4%),
Ungaria şi Irlanda (29,9%), Grecia (27,7%), Spania (25,5%) şi Italia (24,5%).
Ceea
ce agravează situaţia europeană este şi faptul că 22% din cei care lucrează sunt în
riscul sărăciei sau trăiesc în familii definite 'cu intensitate de muncă foarte scăzută'.
Ţările mai expuse sunt Irlanda (22,9%), Marea Britanie (13,1%), Belgia (12,6%), Letonia
(12,2%), Germania (11,1%), Danemarca (10,3% şi Italia (10,2%).
E necesar să
se facă loc dreptăţii, "care induce să dai celuilalt ceea ce este al 'său', ceea ce
îi revine în virtutea fiinţei sale şi a activităţii sale", după cum scria Benedict
XVI în enciclica "Caritas in veritate" despre dezvoltarea umană integrală.
Şomajul,
în creştere în rândul tinerilor – media comunitară a şomajului tinerilor este de 21,4%,
dar în 11 ţări depăşeşte 25% - între emigranţi şi persoanele cu un grad scăzut de
pregătire, nu este doar o problemă economică. Răpeşte acestor persoane locul pe care
îl au în societate, înjoseşte posibila lor contribuţie la creşterea respectivelor
ţări, le împiedică să fie făuritorii propriului viitor şi al propriilor familii. Nici
nu se poate ignora faptul că asupra acestei probleme are un impact direct eventuala
reducere a resurselor destinate instrucţiunii şi educaţiei.
În această situaţie
de blocaj, după cum observau episcopii italieni, există riscul de a alimenta "mânia
celor cinstiţi, la care se alătură strigătul celor excluşi, al celor care, practic,
se simt astăzi străini de societate, fără cuvânt, neascultaţi".
Pe bună dreptate,
Uniunea Europeană a intitulat platforma sa de combatere a sărăciei şi excluziunii
sociale, "un cadru european pentru coeziune socială şi teritorială". Fiind vorba de
bărbaţi şi femei, adăugăm că în acest cadru, caritatea poate fi recunoscută ca element
de importanţă fundamentală în relaţiile umane, chiar şi de natură publică, pentru
a motiva speranţa şi a stimula contribuţia fiecăruia. Pentru că, ne aminteşte Benedict
XVI, "cetatea omului" nu se clădeşte doar pe raporturi de drepturi şi obligaţii, dar
şi mai mult şi chiar mai înainte, pe relaţii de gratuitate, milostivire şi comuniune.
Progresul însuşi al popoarelor depinde mai ales de recunoaşterea faptului de a fi
o singură familie, care colaborează în spirit de adevărată comuniune şi este alcătuită
din subiecţi care nu doar trăiesc pur şi simplu unii alături de ceilalţi".