Lumea, omul şi credinţa, căi care pot deschide inima la cunoaşterea lui Dumnezeu:
Benedict XVI, la cateheza audienţei generale
RV 14 nov 2012.Lumea, omul şi credinţa sunt căile care pot
deschide inima la cunoaşterea lui Dumnezeu, cel care ne dă orientare respectând întotdeauna
libertatea noastră. Este, pe scurt, cateheza papei Benedict XVI la audienţa generală
de miercuri în aula Paul VI. "Dumnezeu", a spus Papa, "nu oboseşte niciodată în a
ne căuta".
Continuând seria catehezelor despre credinţă, Papa a amintit că
miercurea trecută reflecţia propusă pelerinilor la Mormintele Sfinţilor Apostoli s-a
referit la "dorinţa de Dumnezeu pe care omul o poartă în adâncul său". Meditaţia din
această zi continuă, practic, aceeaşi cateheză, dar scoate în evidenţă câteva căi
prin care putem ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Desigur, a spus Pontiful, "iniţiativa
lui Dumnezeu anticipează întotdeauna iniţiativa omului şi, chiar pe calea către El,
El este cel dintâi care ne iluminează, ne orientează şi ne conduce, respectând întotdeauna
libertatea noastră. Şi tot El este cel care ne face să intrăm în intimitatea sa, manifestându-se
şi dăruindu-ne harul de a primi această revelaţie în credinţă. Să nu uităm niciodată
experienţa Sf. Augustin: nu noi suntem cei care stăpânim Adevărul după ce l-am căutat,
dar Adevărul este cel care ne caută şi ne ia în stăpânire". • "Există, totuşi,
câteva căi care pot deschide inima omului la cunoaşterea lui Dumnezeu, sunt semne
care conduc înspre Dumnezeu. Deseori riscăm să ne lăsăm orbiţi de lucirile mondenităţii,
care ne fac mai puţin capabili de a străbate aceste căi sau de a citi aceste semne.
Dumnezeu, însă, nu oboseşte în a ne căuta, este fidel omului pe care l-a creat şi
răscumpărat, rămâne aproape de viaţa noastră, pentru că ne iubeşte. Această certitudine
trebuie să ne însoţească în fiecare zi, chiar dacă anumite mentalităţi răspândite
îngreunează Bisericii şi creştinului (dorinţa) de a comunica bucuria Evangheliei fiecărei
făpturi şi de a-i conduce pe toţi la întâlnirea cu Isus, unicul Mântuitor al lumii".
În timpurile noastre, a recunoscut Papa, "nu lipsesc greutăţile şi încercările
pentru credinţă, adesea puţin înţeleasă, contestată, respinsă. Sf. Petru spune
creştinilor săi: «Fiţi gata oricând să daţi răspuns oricui vă cere cont de speranţa
voastră» (1 Petru 3,15). În trecut, în Occident, într-o societate considerată creştină,
credinţa era mediul în care se trăia; referinţa şi adeziunea la Dumnezeu făceau parte,
pentru majoritatea oamenilor, din viaţa de fiecare zi. Mai degrabă cel care nu credea,
trebuia să-şi justifice propria necredinţă. În lumea noastră situaţia s-a schimbat
şi, din ce în ce mai mult, cel care crede trebuie să fie pregătit să dea cont de credinţa
sa. Fericitul Ioan Paul al II-lea, în enciclica "Fides et ratio", sublinia că credinţa
este pusă la încercare şi în epoca contemporană, prin forme subtile şi insidoase de
ateism teoretic şi practic (cfr. nr. 46-47). De la Iluminism încoace, critica religiei
s-a intensificat; istoria a fost marcată şi de prezenţa sistemelor ateiste, în care
Dumnezeu era considerat o simplă proiecţie a sufletului omenesc, o amăgire şi produsul
unei societăţi deja falsificată de atâtea alienări. Secolul trecut, apoi, a cunoscut
un puternic proces de secularism, sub semnul autonomiei absolute a omului, considerat
ca măsură şi făcător al realităţii, dar sărăcit de (adevărul) fiinţei sale creată
'după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu'. În timpurile noastre a avut loc un fenomen
deosebit de periculos pentru credinţă: există în realitate o formă de ateism pe care
îl numim, întocmai, 'practic', în care nu se neagă adevărurile de credinţă sau riturile
religioase, ci pur şi simplu sunt considerate lipsite de relevanţă pentru existenţa
zilnică, fără legătură cu viaţa, inutile. Adesea, se crede în Dumnezeu în mod superficial
şi se trăieşte 'ca şi cum Dumnezeu nu ar exista' (etsi Deus non daretur). Dar în cele
din urmă, acest mod de a trăi rezultă şi mai distrugător, pentru că duce la indiferenţa
faţă de credinţă şi de chestiunea lui Dumnezeu".
• "În realitate, omul
separat de Dumnezeu, este redus la o singură dimensiune, la cea orizontală, şi tocmai
această reducere este una din cauzele principale ale totalitarismelor care au avut
urmări tragice în secolul trecut, precum şi ale crizei de valori pe care o vedem în
realitatea actuală. Întunecând referinţa la Dumnezeu, s-a întunecat şi orizontul
etic, pentru a lăsa spaţiu relativismului şi unei concepţii ambigue despre libertate,
care în loc să fie eliberatoare ajunge să-l lege pe om de idoli. Ispitele pe care
Isus le-a înfruntat în pustiu înainte de misiunea sa publică reprezintă bine acei
'idoli' care îl fascinează pe om, când nu merge dincolo de sine. Dacă Dumnezeu îşi
pierde centralitatea, omul îşi pierde locul său potrivit, nu-şi mai află amplasarea
sa în creaţie, în relaţiile cu ceilalţi. Nu a apus ceea ce înţelepciunea antică evoca
prin mitul lui Prometeu: omul crede că poate să devină el însuşi un 'zeu', stăpân
pe viaţă şi pe moarte".
"În faţa acestui cadru", a continuat Papa la cateheza
audienţei generale, "Biserica, credincioasă mandatului primit de la Cristos, nu încetează
niciodată să afirme adevărul despre om şi destinul său. Conciliul Vatican al II-lea
spune pe scurt astfel: «Raţiunea cea mai înaltă a demnităţii omului constă în chemarea
omului la comuniunea cu Dumnezeu. Încă de la naşterea sa, omul este invitat la dialog
cu Dumnezeu. Căci el nu există decât pentru că, fiind creat de Dumnezeu din iubire,
este susţinut neîncetat de El, din iubire; nici nu trăieşte pe deplin conform adevărului
dacă nu recunoaşte în mod liber această iubire şi nu se încredinţează Creatorului
său» (Gaudium et Spes, nr. 19).
Cum trebuie să răspundă, aşadar, credinţa
la diferitele forme de ateism, scepticism şi indiferenţă, pentru ca omul să nu înceteze
să-şi pună întrebarea existenţei lui Dumnezeu şi să parcurgă drumurile care conduc
la El? Papa a menţionat câteva căi care, provin atât din reflecţia naturală, cât şi
din forţa însăşi a credinţei: • "Prima (cale este) lumea.
Sf. Augustin, care în viaţa sa a căutat îndelung Adevărul şi a fost prins de Adevăr,
are o pagină foarte frumoasă şi celebră în care spune astfel: 'Întreabă frumuseţea
pământului, a mării, a aerului curat şi răspândit pretutindeni; întreabă frumuseţea
cerului..., întreabă toate aceste realităţi. Toate îţi vor răspunde: uită-te, totuşi,
la noi şi priveşte cât suntem de frumoase. Frumuseţea lor este ca un imn al lor de
laudă. Or, aceste creaturi atât de frumoase, dar totuşi trecătoare, cine le-a făcut
dacă nu unul care este frumuseţe neschimbătoare?" (Sermo 241,2; PL 38, 1134). Cred,
a spus Papa, că trebuie să recuperăm şi să-l facem pe omul de astăzi să recupereze
capacitatea de a contempla creaţia, frumuseţea ei, întocmirea ei. Lumea nu este o
magmă amorfă, dar cu cât o cunoaştem mai bine şi îi descoperim mecanismele minunate,
cu atât mai mult vedem un plan, vedem că există o inteligenţă creatoare. Albert Einstein
spunea că în legile naturii «se revelează o raţiune atât de superioară că întreaga
raţionalitate a gândirii şi organizării umane este, în comparaţie, o răsfrângere absolut
neînsemnată» (Il mondo come lo vedo io, Roma 2005)".
După prima cale care
conduce la descoperirea lui Dumnezeu, contemplarea lumii create cu ochi atenţi, Papa
a menţionat la cateheză încă una: • "A doua cale: omul. Tot Sfântul Augustin
are o frază celebră în care spune că Dumnezeu este mai intim mie decât sunt eu pentru
mine însumi (cfr. Confesiuni III, 6,11). De aici el formulează îndemnul: «Nu ieşi
în afara ta, intră din nou în tine însuţi; în omul lăuntric locuieşte adevărul» (De
vera religione, 39, 72). Avem aici un alt aspect pe care noi riscăm să-l pierdem în
lumea zgomotoasă şi împrăştiată în care trăim: capacitatea de a ne opri şi de a privi
în adâncul nostru şi de a citi acea sete de infinit pe care o avem înăuntru, care
ne împinge să mergem dincolo şi trimite la Cineva care să o poată potoli. Catehismul
Bisericii Catolice se exprimă astfel: « Prin deschiderea sa către adevăr şi spre frumuseţe,
cu simţul binelui moral, cu libertatea şi cu glasul conştiinţei lui, cu aspiraţia
spre infinit şi spre fericire, omul se întreabă asupra existenţei lui Dumnezeu» (nr.
33)".
A treia cale care conduce la cunoaşterea lui Dumnezeu, menţionată de
Benedict XVI la cateheza audienţei generale, este credinţa, o cale care, străbătută,
ne duce nu doar la cunoaşterea lui Dumnezeu dar şi la întâlnirea cu El: • "Mai
ales în realitatea timpului nostru, nu trebuie să uităm că o cale care conduce la
cunoaşterea şi întâlnirea cu Dumnezeu este viaţa de credinţă. Cine crede este
unit cu Dumnezeu, este deschis la harul său, la forţa carităţii. În acest fel, existenţa
sa devine mărturie nu despre sine însuşi, ci despre cel Înviat, şi credinţa lui nu
se teme să se arate în viaţa de zi cu zi, este deschisă la dialogul care exprimă adâncă
prietenie faţă de drumul fiecărui om şi aprinde lumini de speranţă pentru nevoia de
răscumpărare, de fericire şi de viitor. Credinţa, în realitate, este întâlnire cu
Dumnezeu care vorbeşte şi lucrează în istorie şi care transformă viaţa noastră zilnică,
schimbând în noi mentalitatea, judecăţile de valoare, alegerile şi faptele concrete.
Nu este amăgire, fugă de realitate, refugiu comod, sentimentalism, ci cuprindere a
întregii vieţi şi vestire a Evangheliei, Vestea cea Bună care poate elibera omul întreg.
Un creştin şi o comunitate care sunt activi şi credincioşi planului lui Dumnezeu care
ne-a iubit mai întâi, reprezintă o cale deosebită pentru cei care sunt în indiferenţă
sau în îndoială cu privire la existenţa sa şi la lucrarea sa. Dar aceasta cere de
la fiecare să facă tot mai transparentă propria mărturie de credinţă, purificându-şi
viaţa ca să fie conformă lui Cristos. Astăzi, a reluat Papa, mulţi au o concepţie
limitată despre credinţa creştină pentru că o identifică cu un simplu sistem de credinţe
şi valori şi nu atât cu adevărul despre Dumnezeu care s-a revelat în istorie, dornic
să comunice cu omul la 'per tu', într-o relaţie de iubire cu el. În realitate, la
baza oricărei învăţături sau valori este evenimentul întâlnirii dintre om şi Dumnezeu
în Isus Cristos. Creştinismul, mai înainte de a fi o morală sau o etică, este un eveniment
de iubire, este primirea persoanei lui Isus. De aceea, a încheiat Papa cateheza audienţei
generale, creştinul şi comunităţile creştine trebuie să se uite şi să-i facă şi pe
alţii să-şi îndrepte privirea la Cristos, adevărata Cale care conduce la Dumnezeu".
La saluturile finale în diferite limbi, Papa a menţionat, printre alţii,
pelerinii reprezentând asociaţiile, studenţii, misionarii, preoţii şi laicii care
participă în aceste zile la Forumul organizat de Caritas Internationalis, găzduit
de Universitatea Pontificală Salesianum.
Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică
invocată de Benedict XVI la încheierea audienţei generale de miercuri, în aula Paul
al VI-lea, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor la toţi ascultătorii care o primesc
în spirit de credinţă.
(rv – AD)
Aici, serviciul audio şi Binecuvântarea
Apostolică a Sf. Părinte: