2012-11-12 18:39:00

Luni: Buletinul nostru de ştiri


RV 12 nov 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- „Cine face loc bătrânilor, face loc vieţii!". Cu ocazia Anului European al îmbătrânirii active şi solidarităţii între generaţii, Benedict XVI a făcut luni o vizită scurtă dar intensă la casa de tip familial pentru bătrânii din Roma, gestionată de comunitatea „Sfântul Egidiu”. "Cine-i acceptă pe cei vârstnici, acceptă viaţa!” a spus Sfântul Părinte.

- Concert de muzică sacră, duminică seară, în Capela Sixtină, în prezenţa Sfântului Părinte. În program, piese sacre din "Missa Anno Santo", compusă de fratele său. Cu noi, dirijorul Capelei Muzicale Pontificale, pr. Massimo Palombella, care afirmă: prin compoziţia modernă a mons. Georg Ratzinger Biserica arată că vorbeşte omului şi culturii de astăzi, nu celei de ieri"

- Suveranul Pontif l-a numit nunţiu apostolic în Nicaragua pe mons. Fortunatus Nwachukwu, pînă acum şef de protocol la Secretariatul de Stat, ridicându-l în acelaşi timp la demnitatea de arhiepiscop. Născut în Nigeria în 1960, a intrat în serviciul diplomatic al Sf. Scaun în 1994. Cunoaşte engleza, italiana, germana, limba ebraică modernă, franceza, spaniola şi araba.

- A început luni la Roma adunarea plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Din România, participă PS Florentin Crihălmeanu, al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, membru al departamentului roman pentru unitatea creştinilor. Interviu cu card. Kurt Koch, care afirmă: dezbinarea între creştini, piedica cea mai mare în vestirea Evangheliei.

- "Este necesar a face o sinteză între cultură, istorie şi credinţă, pentru că mesajul mântuirii nu-şi arată eficacitatea sa universală decât lucrând în profunzime şi nu doar la nivel epidermic, în locul cultural în care omul trăieşte concret şi istoric": a spus card. Fernando Filoni, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, la Sf. Liturghie de inaugurare a anului academic al Universităţii Pontificale Urbaniana. Putem fi buni evanghelizatori, a mai spus cardinalul la predica Sfintei Liturghii, dacă punem suflet în vestirea Evangheliei.

- Consiliul Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor a făcut cunoscut documentul final al Primei Întâlniri de Pastoraţie a Străzii pentru Africa şi Madagascar, desfăşurată la Dar-Es-Salaam, în Tanzania, de la 11 la 15 septembrie a.c. Printre priorităţile evidenţiate, sensibilizarea opiniei publice cu privire la existenţa şi activitatea organizaţiilor de trafic cu persoane umane şi exploatare sexuală.

- “Sărbătorile furate. Redescoperirea sensului creştin al sărbătorilor”: este titlul volumului prezentat luni, 12 noiembrie, la Roma, avându-l ca autor pe Mimmo Muolo, jurnalist la cotidianul “Avvenire”, al Conferinţei Episcopale din Italia. Volumul semnalează modul în care importante sărbători creştine au fost într-un anumit fel furate de către mecanismele consumismului, ducând la uitarea sacrului şi impunerea unei viziuni neo-păgâne.

- Marţi, 13 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscop al Constantinopolului, anul 407. În calendarul roman sau latin, Sfântul Stanislau Kostka, călugăr iezuit, anii vieţii 1550-1568.








All the contents on this site are copyrighted ©.