Un tată şi o mamă: editorialul părintelui Lombardi

(10 noiembrie 2012) În lume vor fi tot mai numeroşi copiii care nu vor putea spune că au o mamă şi un tată, fiind constrânşi de către adulţi să aibă doi taţi sau două mame. Aceasta este noua tendinţă a unei anumite legislaţii occidentale ce permite adopţiile şi cuplurilor homosexuale, deja echivalate întru totul căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie.
De fapt dorinţele celor mai puternici au întâietate asupra drepturilor celor mici. În legătură cu acest subiect, să ascultăm reflecţia părintelui Federico Lombardi, în editorialul pentru rubrica „Octava Dies”, săptămânalul informativ al Centrului de Televiziune Vatican:

• „În ultimele zile au fost trei evenimentele preocupante în ceea ce priveşte legislaţia asupra căsătoriei. În Spania, Curtea Constituţională a refuzat un recurs ce contesta legea actuală, lege ce exclude orice referire la diferenţa dintre un bărbat şi o femeie şi vorbeşte doar de soţul A şi soţul B; deci situaţia rămâne aşa.

În Franţa, guvernul a prezentat un proiect de lege pentru transformarea căsătoriei, aşa încât să includă căsătoria homosexuală. În Statele Unite ale Americii, unele referendumuri ţinute concomitent cu alegerile prezidenţiale, au obţinut pentru prima dată, în diferite state, un rezultat pozitiv în favoarea căsătoriilor homosexuale. Este clar aşadar că în ţările occidentale există o tendinţă răspândită de modificare a viziunii clasice asupra căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, sau mai bine spus încercarea de a o abandona, de a elimina o recunoaştere legală specifică şi privilegiată faţă de alte forme de uniune.

Nu este desigur o noutate. Înţelesesem deja. Şi totuşi acest lucru nu încetează să ne uimească, iar întrebarea este dacă noile hotărâri corespund într-adevăr cu sentimentele populaţiei şi de ce nu se urmăreşte logica binelui comun în perspectiva viitorului mai îndepărtat.
Iar aceasta nu este doar opinia Bisericii Catolice, ci a fost foarte bine pusă în evidenţă şi de Marele Rabin al Franţei într-un document foarte bine argumentat.
De fapt, nu este vorba de evitarea discriminărilor injuste pentru homosexuali, căci acest aspect trebuie şi poate fi garantat în alte moduri. Aici se tratează de recunoaşterea ca atare a soţului şi soţiei, o recunoaştere publică, astfel încât şi copiii care vin pe lume să ştie că au o mamă şi un tată.

Este vorba de conservarea unei viziuni a persoanei şi a raporturilor umane în care recunoaşterea publică a căsătoriei monogamice dintre un bărbat şi o femeie să fie o cucerire a civilizaţiei. Dacă nu, de ce să nu fie prevăzută şi poligamia ca o alegere liberă şi, desigur, pentru a nu discrimina, de ce să nu se prevadă şi poliandria.

Să nu existe aşadar aşteptarea ca Biserica să renunţe la a propune societăţii recunoaşterea unui loc specific căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie.

Aici, serviciul audio: