2012-11-08 16:44:08

Nigeria. Cardinalul Filoni deschide Simpozionul despre Evanghelizare la Owerri


(RV - 8 noiembrie 2012) "Isus Cristos este primul şi ultimul subiect al întregii evanghelizări, fie că este vorba de propovăduire ca Missio ad gentes, fie că este vorba despre Noua Evanghelizare. Biserica, Trupul mistic al lui Cristos, a primit acest mandat chiar de la Domnul: mergeţi, botezaţi, duceţi mântuirea. Biserica este un organism viu şi are nevoie de cei doi piloni solizi pentru Missio ad gentes şi Noua Evanghelizare pentru a continua să-şi îndeplinească acest mandat”. Astfel, potriviţi agenţiei misionare Fides, s-a exprimat cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, citând din predica lui Benedict al XVI-lea rostită la deschiderea Anului Credinţei, în discursul său la Simpozionul despre Evanghelizare, care a avut loc joi noiembrie la Owerri în Nigeria, la încheierea celebrărilor prilejuire de centenarul acestei provincii bisericeşti. "Conciliul Vatican II a fost decisiv în ceea ce priveşte dezvoltarea aşa-numitelor Biserici indigene - a amintit cardinalul. De fapt, atenţia, pe care Conciliul a acordat-o acestor Biserici a făcut ca acestea să nu fie considerate doar "locuri" de îngrijire, în care să poată fi exercitată slujirea misionară, dar mai ales să fie considerate ele însele protagoniste în munca misionară”.

Cardinalul departamentului pontifical pentru misiunii a preluat din magisteriul bisericesc de după Conciliul Vatican II amintind principiile fundamentale ale Misiunii „ad gentes”, care „nu a luat naştere dintr-o iniţiativă omenească. Este rezultatul inspiraţiei divine…A evangheliza şi a împărtăşi altora bucuria Evangheliei şi convingerea că Isus a înviat, a învins moartea şi şade la dreapta Tatălui, este un act de iubire. Creştinul nu poate da altora ceva ce nu are. Poate să-l dea pe Isus numai dacă l-a întâlnit şi s-a lăsat cucerit de iubirea sa. Această întâlnire intimă de iubire cu Domnul îl face pe credincios să proclame. prin cuvinte şi pilda vieţii sale, frumuseţea şi bunătatea lui Dumnezeu”. Importanţa fundamentală a evanghelizării a fost reafirmată de recentul Sinod al Episcopilor, în continuitate cu Sinodul despre evanghelizarea în lumea contemporană din 1974, a amintit în continuare prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.

rv/A. Lucaci








All the contents on this site are copyrighted ©.