2012-11-08 12:44:54

Apropierea spirituală a Papei faţă de guatemalezi. Necesare ajutoare eficiente şi generoase


(RV – 8 noiembrie 2012) Benedict al XVI-lea şi-a exprimat într-un mesaj profunda întristare pentru victimele cutremurului de pământ ce a lovit miercuri Guatemala. Până în prezent, au fost recuperate trupurile a 48 de persoane, în vreme ce numărul celor rămaşi fără locuinţe este de circa 17 mii. S-au înregistrat de asemenea importante daune materiale în privinţa edificiilor şi a infrastructurii.

Seismul, cu o intensitate de 7.4 grade pe scara Richter, a afectat mai ales regiunea San Marcos, una din cele mai extinse, aflată la graniţa cu Mexicul. Benedict al XVI-lea a dorit să-şi manifeste apropierea spirituală faţă de populaţia „acestei iubite ţări”, invocând mângâierea lui Dumnezeu pentru toţi cei loviţi de această „imensă tragedie”.

Sfântul Părinte a lansat un apel la “solidaritate fraternă”, încurajând „stăruitor comunităţile creştine, instituţiile civile şi persoanele de bunăvoinţă pentru ca în acest moment trist, să ofere victimelor un ajutor eficient, cu spirit generos” şi „caritate plină de solicitudine”.

În final, Episcopul Romei a invocat „protecţia plină de iubire” a Doamnei Noastre a Rozariului asupra poporului guatemalez, „atât de prezent în inima mea”, a asigurat Papa.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.