Conştienţi sau nu, purtăm în noi dorinţa de Dumnezeu: Benedict al XVI-lea, la audienţa generală

(RV – 7 noiembrie 2012) Omul este în căutarea lui Dumnezeu, chiar dacă nu ştie acest lucru. Acesta este ideea de fond care a condus cateheza ţinută de Benedict al XVI-lea în cursul audienţei generale de miercuri, 7 noiembrie.
În această căutare de Dumnezeu ar fi util să se promoveze „o pedagogie a dorinţei”, simţindu-se „tovarăşi de drum chiar ai acelora care nu cred”, a sugerat Episcopul Romei.

Manifestarea dorinţei de Dumnezeu sună azi pentru omul secularizat asemenea unei provocări, dar chiar dacă omul nu este conştient, el poartă în sine „o misterioasă dorinţă de Dumnezeu”, a spus Benedict al XVI-lea.

• „Mulţi dintre contemporanii noştri ar putea de fapt să obiecteze spunând că nu simt deloc o astfel de dorinţă de Dumnezeu. Pentru largi sectoare ale societăţii, Dumnezeu nu mai este cel aşteptat, cel dorit, ci este mai curând o realitate faţă de care există indiferenţă, în faţa căreia nu trebuie nici măcar să se facă efortul de a se pronunţa. În realitate, ceea ce am definit ca 'dorinţă de Dumnezeu' nu a dispărut cu totul şi este prezentă şi astăzi în multe moduri în inima omului”.

Pentru a explica acest „dinamism”, Sfântul Părinte pleacă de la exemplul cel mai imediat: ce se întâmplă când cineva se îndrăgosteşte? Prima percepţie este aceea a unui „extaz”, adică a unei dorinţe de a ieşi din noi înşine. Şi dacă iubirea este adevărată şi nu este doar o iluzie, această ardoare duce la a dori „binele celuilalt”, la a-l sluji. Dar, observă Papa, şi această ardoare are limite:

• „De fapt, nici măcar persoana iubită nu este în măsură să sature dorinţa care domneşte în inima umană, dimpotrivă cu cât este mai autentică iubirea pentru celălalt cu atât mai mult inima face să se ivească interogativul privind posibilitatea ca iubirea să dureze pentru totdeauna. Aşadar, experienţa umană a iubirii are în sine un dinamism care trimite dincolo de sine; este experienţa unui bine care conduce la a ieşi din sine însuşi şi de a se afla în faţa unui mister care învăluieşte întreaga existenţă”.

Benedict al XVI-lea şi-a continuat cateheza explicând că omul cunoaşte bine ceea ce nu-i satură inima, şi nu poate imagina sau defini ce anume l-ar putea face să experimenteze acea fericire faţă de care poartă în inimă dorul. Şi lansează în continuare o indicaţie: şi în epoca noastră, foarte refractară în general faţă de dimensiunea transcendenţei s-ar putea deschide o cale spre autenticul sens religios al vieţii, care arată cum darul credinţei nu este absurd sau iraţional”.

• „În acest scop ar fi de mare utilitate promovarea unei fel de pedagogii a dorinţei, fie pentru parcursul celor care încă nu cred, fie pentru cei care au primit darul credinţei. O pedagogie care cuprinde cel puţin două aspecte. În primul rând a învăţa sau a reînvăţa gustul bucuriilor autentice ale vieţii”.

Acele bucurii ce pot fi „gustate” în familie, într-o prietenie, în a fi solidari cu cei care suferă, bucurii pentru care ar trebui să existe o educaţie încă de la vârste fragede.

• „Aceasta însemnă exercitarea gustului interior de a produce anticorpi eficienţi împotriva banalizării şi a plafonării atât de răspândite astăzi. Şi adulţii au nevoie să descopere aceste bucurii, să dorească realităţi autentice, purificându-se de mediocritatea în care s-ar putea afla prinşi. Atunci ar deveni mult mai uşor să se lase la o parte sau să se respingă tot ceea ce se revelează ca fiind insipid şi sursă de dependenţă şi nu de libertate, în ciuda faptului de a se prezenta atractiv. Şi acest lucru va face să iasă la suprafaţă acea dorinţă de Dumnezeu de care vorbeam”.

Cealaltă faţă a medaliei este reprezentată de faptul că omul poate fi deviat de pe calea binelui adevărat, ajungând să dorească paradisuri artificiale. Dar Papa ne-a îndemnat să nu uităm că „dinamismul dorinţei este întodeauna deschis mântuirii” şi că nimic nu ne poate smulge de pe calea pelerinajului spre binele deplin şi etern:

• „În acest pelerinaj să ne simţim fraţii tuturor oamenilor şi tovarăşi de drum şi pentru cei care nu cred, pentru cei aflaţi în căutare şi care se lasă întrebaţi cu sinceritate în privinţa dinamismului propriei dorinţe de adevăr şi de bine. Să ne rugăm în acest an al credinţei pentru ca Dumnezeu să arate faţa sa tuturor acelora care o caută cu inimă sinceră”.

La momentul saluturilor în alte limbi, Benedict al XVI-lea a adresat un salut special pelerinilor croaţi, amintind vizita sa la Zagreb de anul trecut şi subliniind de asemenea importanţa familiei „ca resursă decisivă pentru educaţia în spiritul credinţei”.
Papa a salutat de asemenea grupul de circa cinci mii de pelerini polonezi aparţinând familiei de ascultători ai postului Radio Maria, prezenţi în piaţa „Sfântul Petru” împreună cu episcopii lor şi care, înainte de audienţa generală, au participat la o celebrare euharistică prezidată de cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone.

Aici, serviciul audio: