2012-11-06 15:16:34

Încărcat de ani, a trecut la cele veşnice patriarhul bulgar ortodox Maxim. Papa: a slujit cu devotament Biserica şi poporul


(RV - 6 noiembrie 2012) Benedict al XVI-lea a trimis o telegramă de condoleanţe Bisericii Ortodoxe Bulgare pentru moartea la vârsta de 98 de ani, marţi dimineaţă 6 noiembrie, a Preafiricirii Sale Maxim, mitropolit al Sofiei şi patriarh al Bulgariei. "Timp de mulţi ani a slujit cu devotament pe Domnul şi poporul său", scrie Papa, afirmând că împărtăşeşte „durerea Bisericii Ortodoxe Bulgare". Reamintind şi "ospitalitatea călduroasă rezervată Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale în Bulgaria, din mai 2002", Benedict al XVI-lea continuă mulţumind "Domnului pentru bunele relaţii pe care patriarhul le-a dezvoltat cu Biserica Catolică în aceste ţinuturi". "Sper în mod sincer - conclude - că aceste bune relaţii vor continua în vestirea Evangheliei".

Ştirea morţii lui Preafericirii Sale Maxim a fost dată de Televiziunea Naţională Bulgară. Patriarhul ortodox a decedat la spitalul "Lozenets" din Sofia, unde fusese internat de o lună. Era cel mai vechi patriarh - atât ca vârstă şi ca durată a slujirii de patriarh - între toţi întâistătătorii Bisericilor ortodoxe autocefale. Agenţia italiană SIR a anunţat că episcopii Bisericii Ortodoxe Bulgare s-au întrunit marţi într-o şedinţă extraordinară a Sfântului Sinod pentru a organiza înmormântarea. În numele clerului catolic şi a catolicilor bulgari, preşedintele Conferinţei Episcopale Bulgare, mons. Hristo Projkov, a trimis o telegramă Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, în care îşi exprimă "cele mai profunde şi sincere condoleanţe pentru moartea fericită a Preafericirii Sale Patriarhul Maxim şi uniţi în durerea voastră, ne rugăm Domnului să-i primească sufletul".

Patriarhul Maxim s-a născut la 29 octombrie 1914 şi la 4 iulie 1971 a fost ales patriarh al Bulgariei. A condus Biserica ortodoxă din Bulgaria, în mare parte a perioadei de dictatură comunistă iar apoi, în timpul tranziţiei ţării spre democraţie. Biserica Ortodoxă Bulgară este o Biserică autocefală, cu şase milioane şi jumătate de credincioşi în Bulgaria şi aproximativ două milioane de credincioşi emigraţi în ţările europene, în Americi şi în Australia. În prezent, Biserica Ortodoxă Bulgară este în comuniune cu celelalte biserici ortodoxe si este recunoscută atât de către Patriarhia Moscovei cât şi de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.

Aici serviciul audio:

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.