2012-11-06 15:24:46

Satisfacţia lumii ecumenice pentru alegerea patriarhului Tawadros al Bisericii Copte Ortodoxe


(RV - 6 noiembrie 2012) Bucuria şi satisfacţia lumii ecumenice pentru alegerea lui Amba Tawadros (Theodoros), nou întâistătător al Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt şi străinătate. Într-un mesaj de felicitare pentru noul patriarh ortodox - relatează agenţia SIR - patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu I vorbeşte despre "bucuria fraternă sinceră": "Împărtăşim cu credincioşi devotaţi ai Bisericii Copte din întreaga lume, mângâierea profundă care însoţeşte alegerea şi instalarea unui nou păstor spiritual". Patriarhul asigură rugăciuni pentru noul lider al Bisericii Ortodoxe Copte care să-l sprijine în această "imensă responsabilitate": "De a condcue poporul încredinţat de Dumnezeu într-un moment când lumea a fost zguduită de turbulenţe într-o regiune care necesită discernământ şi sensibilitate".

"Cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, vă felicit, în numele comuniunii bisericilor creştine", scrie la rândul său Olav Fykse Tveit, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC). "Cunoaştem - adaugă - angajamentul vostru pentru unitatea şi dragostea dintre diferitele comunităţi din Egipt şi ne rugăm ca lucrarea voastră, în aceste vremuri incerte, să fie puternică în căutarea de libertate, egalitate, dreptate şi pace" .

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.