2012-10-28 17:53:23

Toţi oamenii au dreptul de a-l cunoaşte pe Isus Cristos: Benedict XVI, la Sf. Liturghie de încheiere a Sinodului despre noua evanghelizare şi transmiterea credinţei creştine


RV 28 oct 2012. Lumina credinţei este o bogăţie preţioasă pentru viaţa omului: a spus Benedict al XVI-la, în bazilica San Pietro, la Sfânta Liturghie solemnă prezidată la încheierea celei de a 13-a adunări generale a Sinodului Episcopilor pentru noua evanghelizare şi transmiterea credinţei creştine. Alături de Succesorul lui Petru au concelebrat şi Părinţii Sinodali, printre care episcopul Virgil Bercea, al eparhiei greco-catolice de Oradea Mare a Românilor, desemnat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi episcopul Petru Gherghel, al diecezei romano-catolice de Iaşi, delegat al Conferinţei Episcopilor din România. La predica Sfintei Liturghii, în a XXX-a Duminică din timpul de peste an a calendarului roman sau latin, Benedict XVI a subliniat că toţi creştinii şi întreaga Biserică au îndatorirea de a vesti cu bucurie Evanghelia în lumea de astăzi. La rugăciunea credincioşilor, şi o intenţie în limba arabă pentru pace în Siria şi Orientul Mijlociu.

"Există bogăţii preţioase pe care le putem pierde, şi care nu sunt materiale". Referindu-se la evanghelia duminicii, despre vindecarea orbului din Ierihon, Papa a spus că Bartimeu, orbul din naştere vindecat de Isus, este imaginea omului contemporan care a pierdut speranţa şi sensul existenţei. Orbul din Ierihon este cel care şi-a pierdut vederea, lumina credinţei, dar este conştient de aceasta şi îşi pune încrederea în Domnul, redobândind plinătatea demnităţii sale şi devenind discipol al lui Isus:
• "Bartimeu reprezintă omul care are nevoie de lumina lui Dumnezeu, lumina credinţei, pentru a cunoaşte cu adevărat realitatea şi a păşi pe calea vieţii. Esenţial este să ne recunoaştem orbi, nevoiaşi de lumină, altfel rămânem orbi pentru totdeauna".

Dar Bartimeu este mai mult decât orb, este şi cerşetor, un om care nu dispune de un patrimoniu de valori. Condiţia sa, observă Pontiful, ne face să ne gândim la faptul că există bogăţii preţioase pentru viaţa noastră pe care le putem pierde, şi care nu sunt de ordin material:
• "Bartimeu ar putea să-i reprezinte pe cei care trăiesc în regiuni de veche evanghelizare, unde a slăbit lumina credinţei şi s-au îndepărtat de Dumnezeu, nu-l mai consideră relevant pentru viaţă: persoane care, de aceea, au pierdut o mare bogăţie, au 'decăzut' dintr-o înaltă demnitate – nu economică sau de putere pământeasă, ci creştină – au pierdut orientarea sigură şi viguroasă a vieţii devenind, adesea fără să-şi dea seama, cerşetori de sens al existenţei. Sunt nenumăratele persoane care au nevoie de o nouă evanghelizare, mai bine zis, de o nouă întâlnire cu Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care are puterea de a deschide din nou ochii lor şi să le arate drumul de urmat".

"Noua evanghelizare priveşte întreaga viaţă a Bisericii", evidenţiază Benedict XVI privind la recentul Sinod al Episcopilor. Trei sunt liniile pastorale sugerate de Papa. Prima, importanţa sacramentelor şi sfinţenia:
• "Adevăraţii protagonişti ai noii evanghelizări sunt sfinţii: ei vorbesc un limbaj pe înţelesul tuturor prin exemplul vieţii şi faptele de caritate".

În al doilea rând, noua evanghelizare trebuie să fie legată de "missio ad gentes" (misiunea către popoare), printr-un "reînnoit dinamism misionar în care protagoniştii sunt mai presus de toate operatorii pastorali şi credincioşii laici":
• "Toţi oamenii au dreptul de a-l cunoaşte pe Isus Cristos şi Evanghelia sa; şi la aceasta corespunde datoria creştinilor, a tuturor creştinilor – preoţi, persoane consacrate şi laici – de a anunţa Vestea cea Bună".

În fine, subliniază Benedict XVI, "Biserica are o atenţie deosebită faţă de creştinii nepracticanţi, pentru ca şi ei să redescopere "bucuria credinţei":
• "Biserica caută să folosească şi metode noi, având grijă şi de noi limbaje, apropriate diferitelor culturi ale lumii, propunând adevărul lui Cristos printr-o atitudine de dialog şi prietenie, care-şi găseşte fundamentul în Dumnezeu-Iubire".

De altfel, a încheiat Sfântul Părinte, noii evanghelizatori au o trăsătură: bucuria inimii, care provine din întâlnirea cu Cristos. De aici, pe urmele Sfântului Clement Alexandrinul, îndemnul de a şterge uitarea adevărului şi ignoranţa, pentru a-l contempla pe adevăratul Dumnezeu".

(rv – I.Piro/AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.