2012-10-25 19:59:42

Siria: a fost găsit fără viaţă, preotul ortodox răpit săptămâna trecută


RV 25 oct 2012. În Siria, într-un cartier de la periferia Damascului, a fost găsit joi trupul neînsufleţit al părintelui greco-ortodox Fadi Jamil Haddad, nu departe de locul unde fusese răpit vineri, 19 octombrie, de un grup armat încă neidentificat. Ştirea a fost confirmată agenţiei Fides de un alt preot care a declarat că pr. Haddad fusese torturat în mod oribil: "este un act de terorism, a spus, pr. Haddad este un martir al Bisericii noastre". Însă, în privinţa responsabilităţii, forţele de opoziţie şi autorităţile guvernamentale se acuză reciproc.

Conform unor surse ale agenţiei Fides, familiei şi bisericii sale li se ceruseră 500 de mii de euro pentru a-l elibera, însă a fost imposibil să se găsească această sumă. O practică cumplită care durează de mai multe luni în acest război murdar: răpirea şi apoi uciderea civililor nevinovaţi.

În Siria, Biserica greco-ortodoxă este cea mai numeroasă comunitate creştină, circa 500 de mii de credincioşi, concentrată mai cu seamă în partea occidentală a ţării şi la Damasc.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.