Credinţa, dar al lui Dumnezeu şi act liber al omului: Benedict XVI, la cateheza audienţei generale

RV 24 oct 2012. Credinţa este un dar supranatural, care vine de la Dumnezeu, dar şi un act liber al omului care decide în mod conştient să-şi pună încrederea în iubirea lui Dumnezeu, un gest care duce la schimbarea vieţii. Benedict XVI a explicat acest adevăr de bază miilor de participanţi la audienţa generală de miercuri, în Piaţa Sf. Petru, la cea de a doua cateheză dedicată Anului Credinţei.

Decenii de planificare, calcule exacte şi experimente au transformat omenirea într-o modernă versiune a sfântului apostol Toma atunci când spune "cred numai dacă voi atinge". Porneşte de la această reflecţie cateheza de miercuri a papei Benedict despre starea generală a credinţei în lumea de astăzi. Elanurile iniţiale, observă Pontiful, sunt înghiţite rapid de vârtejul a mii de chestiuni care întreabă ce este credinţa şi dacă este bună la ceva. În paralel, a crescut un alt fel de credinţă, "credinţa" în trăsătura palpabilă a ştiinţei şi a tehnicii, fără ca măreţia inovaţiilor să-l fi făcut pe om mai liber şi mai uman:
• "Uneori există impresia, din anumite evenimente de care aflăm zi de zi, că lumea nu se îndreaptă spre construcţia unei comunităţi mai fraterne şi paşnice; ideile înseşi de progres şi bunăstare îşi arată şi umbrele lor (...) Un anume fel de cultură, apoi, a educat la a se mişca numai în orizontul lucrurilor şi al realităţilor factibile, la a crede numai în ceea ce se vede şi se atinge cu mâna".

Este problema celui care priveşte realitatea doar pe orizontală, o viziune care de una singură nu este suficientă, pentru că dincolo de cunoaştere există un alt fel de înţelepciune care conduce pînă la inima lui Dumnezeu. "Noi", a spus Papa la cateheza audienţei generale, "avem nevoie nu doar de pâinea materială: avem nevoie şi de iubire, de sens şi de speranţă, de o bază sigură, de un teren solid care să ne ajute să trăim cu un sens autentic chiar şi în momentele de criză, obscuritate, greutăţi şi probleme zilnice. Credinţa ne dă tocmai aceasta, este un act de încredere faţă de un 'Tu', care este Dumnezeu, care îmi dă o certitudine diferită dar nu mai puţin solidă faţă de cea care îmi vine din partea unor calcule exacte sau a ştiinţei".

Credinţa, a continuat Benedict XVI, este "un dar" care vine de Sus şi totodată "un act autentic uman" într-o iubire care nu încetează în faţa răutăţii omului.
• "Cred că în viaţa noastră zilnică, marcată de probleme şi situaţii uneori dramatice, ar trebui să medităm mai des la faptul că credinţa creştină înseamnă această abadonare de sine cu încredere la sensul profund care îmi oferă un sprijin mie şi lumii (...) Şi această certitudine eliberatoare şi dătătoare de siguranţă a credinţei trebuie să fim capabili să o vestim prin cuvânt şi să o arătăm prin viaţa noastră de creştini".

A crede, a continuat Papa, nu este un simplu asentiment intelectual din partea omului, ci un act liber de încredere faţă de Dumnezeu. Desigur, nu o adeziune lipsită de conţinut, pentru că credinţa ne face conştienţi că Dumnezeu a devenit palpabil, trup, în Isus din Nazaret: "Refuzul, aşadar, nu trebuie să ne descurajeze. Ca creştini, suntem mărturie pentru acest teren fertil: credinţa, cu toate limitele noastre, ne arată că există şi pământul bun, unde sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu produce roade bogate de dreptate, pace şi iubire, de nouă umanitate, de mântuire. Întreaga istorie a Bisericii, cu toate problemele, demonstrează că există şi pământul cel bun, există sămânţa cea bună şi că aduce roade".

De la conştiinţa credinţei, la darul credinţei. Într-o lume îndrăgostită mai mult de materie decât de spirit, a răspândi Vestea cea Bună presupune şi riscuri, mai întâi de toate, riscul de a-l refuza pe Cristos. Dar, a continuat Papa, credinţa "nu este contrară nici libertăţii, nici inteligenţei omului (...) Mai mult, le presupune şi le înalţă, într-un pariu de viaţă care se aseamănă cu un exod, o ieşire din sine însuşi, din propriile certitudini, din propriile scheme mentale, pentru a se încredinţa lucrării lui Dumnezeu care ne arată calea sa pentru a dobândi adevărata libertate, identitatea noastră umană, bucuria adevărată a inimii, pacea cu toţi ceilalţi".

Din saluturile adresate la încheierea catehezei, Papa a menţionat mai multe grupuri de călugăriţe – printre care Surorile Preasfintei Maici Îndurerate, reunite în capitlu general – şi delegaţii Uniunii Apostolice a Clerului, la 150 de la înfiinţare. Iar în salutul final, adresat ca de obicei mirilor, tinerilor şi bolnavilor, Benedict XVI a îndreptat atenţia spre exemplul Fericitului Ioan Paul al II-lea: "Dragi tineri, a spus Pontiful, învăţaţi să înfruntaţi viaţa cu ardoarea şi entuziasmul său; dragi bolnavi, duceţi cu bucurie crucea suferinţei după exemplul lui; şi voi, dragi miri, puneţi-L mereu pe Dumnezeu în centru, pentru ca istoria voastră conjugală să aibă mai multă iubire şi fericire".

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Benedict XVI la încheierea audienţei generale de miercuri în Piaţa Sf. Petru, Binecuvântare ce ajunge pe această cale la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

(rv – A. De Carolis/AD)

Aici, serviciul audio: