Cel mai mare şi modern centru de cercetări pediatrice din Europa poartă numele Papei
(RV – 24 octombrie 2012) Noul Centru al Spitalului de Pediatrie „Bambin Gesù” („Pruncul
Isus”) din Roma, a fost inaugurat miercuri, 24 octombrie. Aflat în vecinătatea
bazilicii „San Paolo fuori le Mura”, centrul se va intitula „Benedict al XVI-lea”.
Anunţul a fost făcut miercuri dimineaţă de cardinalul secretar de stat, Tarcisio Bertone,
care a binecuvântat noua structură spitalicească. De asemenea, cardinalul
Bertone a prezidat simpozionul cu tema: „Inovaţia de ieri, cercetarea de azi, îngrijirile
de mâine”, în prezenţa ministrului italian al Sănătăţii, Balduzzi, şi a ministrului
Cooperării internaţionale şi integrării, Andrea Riccardi.
Noua structură va
intra în funcţiune în primele luni din 2013 şi va găzdui „cel mai mare şi mai modern
centru de cercetări pediatrice din Europa”, a evidenţiat cardinalul Tarcisio Bertone.
În acest centru, „cercetători italieni şi din întreaga lume vor lucra pentru descoperirea
unor noi tratamente pentru bolile rare şi complexe”.
Unele secţii ale centrului
au intrat deja în funcţiune din septembrie, este vorba de tratamente ambulatorii,
de cabinetul de recoltare a sângelui, de câteva saloane pentru internări de zi, o
sală de aşteptare pentru mamele care alăptează şi un spaţiu de joc pentru copii.
Noul centru dedicat actualului episcop al Romei se doreşte de asemenea un
spaţiu de formare, de „îmbogăţire a competenţelor medicale şi a abilităţilor diagnostice
şi terapeutice în favoarea copiilor din întreaga lume”.