2012-10-20 13:42:13

Slovacia. Din noiembrie, un muzeu al crimelor şi victimelor comunismului


(RV – 20 octombrie 2012) Muzeul crimelor şi victimelor comunismului din Slovacia îşi va avea sediul oficial în clădirile Universităţii de Ştiinţe Sociale şi Sănătate din Bratislava. Acordul dintre Universitate şi asociaţia civilă „Eroii tăcerii” are o durată de cinci ani şi a intrat în vigoare pe 18 octombrie.

O „expoziţie de probă” va fi deschisă publicului la finele lunii noiembrie din acest an, în vreme ce deschiderea oficială este fixată pentru luna martie 2013, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la aşa-numitul „Protest al lumânărilor”.
Unul din promotorii proiectului, Frantisek Neupauer, din asociaţia “Eroii tăcerii” a explicat: „Membrii asociaţiei au cercetat viaţa eroilor noştri fără glas, a acelor persoane care, în timpul persecuţiei comuniste, au contribuit – prin atitudinea lor – la reinstaurarea democraţiei”

Asociaţia îi îndeamnă pe cetăţeni să contribuie la instituirea acestui muzeu care îşi propune să documenteze nu doar violarea libertăţii din partea regimului comunist, dar şi injustiţiile care continuă să fie comise în diferite părţi ale lumii”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.