2012-10-18 14:07:57

Isus Euharisticul şi Isus cel Răstignit, în centrul spiritualităţii viitoarei sfinte Ecaterina Tekakwitha


(RV – 18 octombrie 2012) Avea obiceiul de a-şi confecţiona o cruce di două ramuri de copac în faţa căreia se aşeza în rugăciune, Isus Euharisticul şi Isus cel Răstignit reprezentând o caracteristică a spiritualităţii sale. Este vorba de Fericita Ecaterina Tekakwitha, o tânără din rândul populaţiei „pieilor roşii”, care a murit la numai 24 de ani, în 1680. Fericita Ecaterina Tekakwitha va fi proclamată sfântă duminică, 21 octombrie, de Benedict al XVI-lea, împreună cu alţi şase viitori sfinţi, patru persoane consacrate şi trei laici.

Ecaterina – ce va deveni prima sfântă din rândul populaţiei „pieilor roşii” – a fost cunoscută de-a lungul secolelor cu numele „crinul irochezilor”, Ioan Paul al II-lea alegând-o ca icoană a Zilei Mondiale a Tinerilor de la Toronto.

Constrânsă să fugă din satul ei natal, din cauza credinţei catolice şi pentru a nu accepta o „căsătorie aranjată”, s-a refugiat într-un trib cu membri originari din Canada, unde şi-a putut dedica întreaga viaţă lui Isus.







All the contents on this site are copyrighted ©.