2012-10-18 15:05:53

Georgia: consacrată, prima mânăstire catolică, dedicată Sfântului Benedict


RV 18 oct 2012. În Georgia, pe o colină a oraşului Akhaltsikhe, în cartierul Rabati, a fost consacrată pe 6 octombrie biserica Sfânta Fecioara Maria, Regina Rozariului, şi a fost inaugurată mânăstirea Sfântul Benedict, prima mânăstire catolică din ţară, unde au fost trimise 4 călugăriţe de la mânăstirea din Offida, în regiunea italiană Marche.

"Un eveniment foarte important", notează administratorul apostolic în Caucaz al romano-catolicilor, mons. Giuseppe Pasotto, intervievat de redacţia centrală Radio Vatican. "A fost punctul culminant al unei lungi aşteptări şi al unui mare efort. Fiind o Biserică mică, fiecare iniţiativă pentru noi presupune multe sacrificii. A fost unul dintre lucrurile care a antrenat cel mai mult oamenii, întrucât de doi ani am început lucrările, iar în fiecare comunitate se înălţau rugăciuni la Sf. Liturghie în prima duminică a lunii pentru această intenţie şi se strângeau oferte. Desigur, oferte mici, întrucât am construit această clădire doar cu ajutoarele mai consistente pe care ni le-au trimis din Germania, de la câteva dieceze, însă a fost un lucru care a antrenat întreaga noastră Biserică, iar lumea aştepta mult acest moment: atât pentru că Rabati este un loc semnificativ pentru catolici, deoarece biserica fusese distrusă, cât şi pentru că alături de biserică am construit o mânăstire de viaţă claustrală.

Fusese o dorinţă a mea de foarte multă vreme: de cel puţin 10 ani căutam o comunitate care să trimită pe cineva să înceapă viaţa monastică în Georgia. O doream atât pentru dieceză, pentru rugăciune cât şi pentru că viaţa monastică, cu Biserica Ortodoxă, este şi un semn de legătură; sper ca această mânăstire să devină un punct de întâlnire cu alte călugăriţe".

Pe larg, în serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.