Entuziasm reînnoit pentru depăşirea fracturii dintre credinţă şi viaţă: Benedict al XVI-lea, în prima cateheză dedicată Anului Credinţei

(RV – 17 octombrie 2012) Benedict al XVI-lea a inaugurat miercuri dimineaţă, în piaţa „Sfântul Petru”, în faţa a circa 40 de mii de credincioşi, un nou ciclu de cateheze dedicat Anului Credinţei, şirul catehezelor dedicate rugăciunii fiind întrerupt momentan.
Printr-o intensă reflecţie, Papa a explicat dorinţa sa de a-i ajuta pe creştini să depăşească „fractura dintre credinţă şi viaţă” şi să regăsească entuziasmul şi curajul vestirii Evangheliei, chiar şi în contexte sociale care par să fi pierdut orice valoare profundă.

Odată exista bucuria de a fi creştini, prospeţimea şi flacăra primei vestiri: Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu, a coborât pe pământ şi şi-a dat viaţa din iubire faţă de omenire, salvând-o. După două mii de ani – constată cu realism Papa – mulţi creştini nici măcar nu-şi amintesc că acesta este „nucleul primei vestiri”. În acest context, scopul noului ciclu de cateheze dedicat Anului Credinţei este ca acest timp să conducă la o „reînnoire a entuziasmului de a crede în Isus Cristos”.

• „Este vorba de întâlnirea nu cu o idee sau un proiect de viaţă, ci cu o Persoană vie care ne transformă în profunzime, revelându-ne adevărata identitate de fii ai lui Dumnezeu. Întâlnirea cu Cristos reînnoieşte relaţiile noastre umane, orientându-le, zi după zi, spre o majoră solidaritate şi fraternitate, în logica iubirii (…); este o schimbare care implică viaţa, întreaga noastră fiinţă: sentiment, inimă, inteligenţă, voinţă, realitatea trupească, emoţii, relaţii umane”.

Deci, credinţa implică întreaga persoană. Dar credincioşilor le este clar acest lucru? Sau, se întreabă Benedict al XVI-lea, credinţa este un factor exterior, ce are puţin de a face cu viaţa de toate zilele?

• “Azi trebuie spus acest lucru di nou, cu claritate, în vreme ce transformările culturale în curs prezintă deseori multe forme de barbarii, ce trec sub semnul unor cuceriri ale civilizaţiei. (…) Unde există dominaţie, posesie, exploatare, comercializarea celuilalt pentru satisfacerea propriului egoism, unde există aroganţa eu-lui închis în sine însuşi, omul este sărăcit, degradat, desfigurat. Credinţa creştină, activă în caritate şi tare în speranţă, nu limitează ci umanizează viaţa, chiar o face pe deplin umană”.

Anumite comportamente umane impregnate de relativism sunt rodul “unor procese de secularizare” şi “al unei răspândite mentalităţi nihiliste”, a explicat Episcopul Romei, spunând:

• “Astfel, viaţa este trăită deseori cu uşurinţă, fără idealuri clare şi speranţe solide, în cadrul unor legături sociale şi familiale lipsite de soliditate, provizorii. Mai ales noile generaţii nu sunt educate în spiritul căutării adevărului şi al sensului profund al existenţei care să depăşească ceea ce este accesoriu; nu sunt educate în spiritul stabilităţii relaţiilor afective şi al încrederii. Dimpotrivă, relativismul conduce la a nu avea puncte sigure; suspiciunea şi neîncrederea provoacă rupturi în raporturile umane, în vreme ce viaţa este trăită în cadrul unor experienţe care durează puţin, fără asumarea responsabilităţii”.

Nici situaţia celor care cred nu este foarte îmbucurătoare. Benedict al XVI-lea s-a referit la un studiu efectuat în toate continentele în vederea Sinodului privind noua evanghelizare, studiu ce revelează că deseori „credinţa este trăită în mod pasiv şi privat”, existând un „refuz al educaţiei în ale credinţei” şi în definitiv „o fractură dintre credinţă şi viaţă”.

• “Deseori, creştinul nu cunoaşte azi nici măcar nucleul central al propriei credinţe catolice, a Crezului, încât lasă spaţiu unui anumit sincretism şi relativism religios, fără claritate asupra adevărurilor de credinţă şi asupra unicităţii mântuitoare a creştinismului.
S-ar putea spune că nu este atât de departe azi riscul ca fiecare să-şi construiască propria religie. Trebuie însă să revenim la Dumnezeu, la Dumnezeul lui Isus Cristos, trebuie să redescoperim mesajul Evangheliei şi să-l facem să pătrundă într-un mod mai profund în conştiinţele noastre şi în viaţa noastră de fiecare zi”.

Şi există o modalitate pentru ca această redescoperire a lui Cristos şi a Evangheliei să se poată realiza. Papa a numit Crezul o „formulă esenţială a credinţei”, unde adevărurile transmise sunt prezente unul câte unul.

• „Este necesar ca azi Crezul să fie mai bine cunoscut, înţeles şi rostit ca rugăciune. Este importantă mai ales o aşa-numită „recunoaştere” a Crezului. De fapt, „cunoaşterea” ar putea fi doar o operaţiune intelectuală, în vreme ce „recunoaşterea” vrea să însemne necesitatea de a descoperi legătura profundă dintre adevărul pe care-l profesăm în Crez şi existenţa noastră cotidiană”.

La finalul audienţei generale, după ce a salutat în diferite limbi, inclusiv în arabă, grupurile de pelerini prezenţi în piaţa Sfântul Petru, Benedict al XVI-lea a amintit că data de 17 octombrie marchează Ziua Mondială a Refuzului Mizeriei, stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite. O zi ce îndeamnă la „păstrarea demnităţii şi a drepturilor celor condamnaţi să sufere flagelul mizeriei, împotriva căruia” – a spus Papa – „umanitatea trebuie să lupte fără încetare”.

Aici, serviciul audio: