2012-10-15 18:57:22

Luni: Buletinul nostru de ştiri


RV 15 oct 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre:
- Sinodul Episcopilor din Vatican: credincioşii laici, protagonişti în noua propovăduire a Evangheliei. În prezenţa lui Benedict al XVI-lea şi cu participarea a 245 părinţi sinodali, s-a desfăşurat luni dimineaţă în Vatican a XI-a congregaţie generală a actualului Sinod al Episcopilor despre noua evanghelizare şi transmiterea credinţei creştine; din celelalte intervenţii, întărirea rolului familiei şi importanţa dialogului ecumenic şi interreligios.

- Deschiderea Anului Credinţei, celebrată solemn în diecezele şi eparhiile din România. La Sfintele Liturghii s-a evidenţiat oportunitatea dată credincioşilor pentru redescoperirea, cultivarea şi mărturisirea darului credinţei şi a indulgenţelor. „Suntem Biserica Catolică, nu o oarecare Biserică între biserici, ci Biserica voită de Cristos, ca să fie prezentă la toate popoarele, ca să ducă vestea mântuirii pretutindeni", a spus PS Ioan Robu la Sfânta Liturghie de deschidere a Anului Credinţei, din catedrala "Sfântul Iosif".

- Duminică, 21 octombrie, Benedict al XVI-lea va prezida ritul canonizării a a şapte noi sfinţi - 4 persoane consacrate şi 3 laici - pintre care şi Fericita Ecaterina Tekakwitha, din triburile „pieilor roşii”, care a murit în 1680, la 24 de ani.

- Mai mulţi Părinţi Sinodali au luat parte duminică la un moment de rugăciune şi împărtăşire spirituală, organizat după amiază la Roma de Mişcarea Focolarelor. Interviu cu PS Petru Gherghel, participant la reuniunea spirituală, care a subliniat contribuţia spiritului de unitate între creştini la noua evanghelizare.

- Uniunea Europeană, proaspăt laureată a Premiului Nobel pentru pace, îşi exprimă îngrijorarea faţă de starea de tensiune din Mali şi ia în calcul o misiune militară în ţara africană. Criza din Mali a fost luni şi în intenţiile de rugăciune ale Părinţilor Sinodali. Pentru preşedintele Conferinţei Episcopale din Mali, episcopul Jean-Baptiste Tiama, islamiştii din nord urmăresc impunerea legii coranice, Sharia, ceea ce constituie un pericol pentru celelalte religii şi laicitatea statului.

- În Filipine, după 43 de ani de conflicte, acord de pace între guvernul central şi Frontul Islamic de Eliberarea Moro. Motivul violenţelor, controlul insulei Mindanao, cu o populaţie majoritar musulmană, unde din 2016, potrivit acordului, se va înfiinţa o regiune autonomă cu numele de Bangsamoro, "naţiune islamică". "Acordul este important", subliniază oficiali ai Bisericii Catolice locale, "dar nu face decât să pună bazele unor viitoare negocieri, pentru că nu şi-au dat adeziunea toate grupările implicate".

- Bazilica "Sagrada Familia" din Barcelona va fi terminată înainte de 2026, centenarul naşterii arhitectului Antoni Gaudí: susţine noul arhitect, Jordi Faulí, contactat de Radio Vatican. Este a cincea generaţie de arhitecţi la conducerea unui proiect monumental care împleteşte la cel mai înalt nivel inspiraţia credinţei şi creativitatea artistică. Prima piatră a fost pusă în 1882 şi, la dorinţa lui Gaudí, lucrările de construcţie a bazilicii nu au voie să primească fonduri statale ci numai donaţii private, care, spune arhitectul, continuă să garanteze ritmul susţinut de construcţie în pofida crizei economice.

- Coreea de Sud. Va fi sfinţit şi inaugurat pe 20 octombrie noul sanctuar al Sfinţilor Martiri Coreeni. Cel mai mare lăcaş de cult catolic din ţara asiatică va avea o lespede cu 337 de nume ale martirilor ucişi din ură faţă de credinţă în timpul dinastiei Joseon. "Prezenţa autorităţilor civile la ceremonia de inaugurare", au susţinut reprezentanţii Bisericii, "este o dovadă că aceşti martiri au contribuit la formarea întregii ţări şi nu doar a Bisericii Catolice".

- Marţi 16 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, Sfântul Longin, centurionul de la picioarele Crucii, secolul I; în calendarul roman sau latin, Sfânta Margareta Maria Alacoque, călugăriţă, apostolă a cultului Sfintei Inimi a lui Isus, Franţa, anii 1647-1690; de asemenea, Sfânta Hedviga, călugăriţă, Polonia, anii 1174 - 1243.







All the contents on this site are copyrighted ©.