"Márton Áron, un episcop pe drumul Crucii": simpozion la Accademia di Romania din
Roma
RV 12 oct 2012. În ziua în care Benedict al XVI-lea a deschis solemn
Anul Credinţei, glasul pătrunzător al martorilor credinţei din România s-a
făcut auzit joi şi în Cetatea Eternă, la simpozionul intitulat "Márton Áron,
un episcop pe drumul Crucii", organizat la Accademia di Romania
de Amabasada României pe lângă Sf. Scaun, Arhidieceza de Alba-Iulia şi Consiliul Pontifical
al Culturii.
Continuând seria manifestărilor dedicate păstorilor eroici
români din timpul comunismului, precum episcopul de Iaşi, Anton Durcovici şi mons.
Vladimir Ghika, prestigiosul centru cultural Accademia di Romania din Roma, care se
pregăteşte să marcheze primii săi 90 de ani de viaţă, şi-a deschis din nou porţile,
joi seară, pentru a cinsti pilda de lumină şi fidelitate într-un timp de întuneric
şi renegare dată de episcopul Márton Áron, păstorul diecezei romano-catolice de Alba-Iulia.
Directorul Academiei, prof. dr. Mihai Bărbulescu a salutat participanţii la
manifestarea culturală, printre care cardinalul Gianfranco Ravasi, preşedintele Consiliului
Pontifical al Culturii, arhiepiscopul de Alba-Iulia, mons. Győrgy Jakubinyi, episcopul
eparhiei de Oradea Mare a Românilor, PS Virgil Bercea, ambasadorul României pe lângă
Sf. Scaun, Bogdan Tătaru Cazaban, ambasadorul Ungariei la Vatican, Győriványi Gábor
şi alţi membri ai Corpului Diplomatic.
Semnificativă, şi prezenţa, alături
de mai mulţi preoţi şi credincioşi români de la Roma, a pr. Isidor Iacovici, postulatorul
cauzei de beatificare a episcopului Anton Durcovici, a pr. Francisc Ungureanu, postulatorul
cauzei de beatificare a mons. Vladimir Ghika, şi a pr. Vasile Man, postulatorul cauzei
de beatificare a episcopilor greco-catolici.
Simpozionul s-a încheiat cu vizionarea
filmului documentar despre episcopul Márton Áron, realizat de Cristian Amza, de la
Televiziunea Română, intitulat "Márton Áron, un episcop pe drumul Crucii".
Dar
cine a fost, sau mai bine zis, în perspectiva credinţei, cine este Márton Áron?
Născut la 28 august 1896 Márton Áron a fost sfinţit preot în 1924. Îndrumător spiritual
al studenţilor de la Cluj şi paroh al bisericii Sfântul Mihai, a fost numit episcop
în ziua de Crăciun din 1938, când ţările Europei se aflau în pragul unei tragedii
cum nu s-a mai văzut. Notează, în acest sens, postulatorul cauzei
sale de beatificare, mons. Gergely Kovács, care a fost şi moderatorul
simpozionului, joi seară, de la Accademia di Romania: (ins
1)"Pe blazonul episcopal al lui Márton Áron este reprezentat un brad
singuratic aflat pe deasupra dealurilor, aşa cum el îşi va asuma întotdeauna vocaţia
bradului verde, care chiar şi în cele mai vitrege condiţii rămâne ancorat în valori,
dă dovadă de verticalitate. Cuvintele 'Non recuso laborem' (nu refuz să muncesc) se
referă la asumarea muncii dar şi a suferinţei".
Tânărul episcop de Alba-Iulia
şi-a ridicat glasul în apărarea adevărului, iar respectul faţă de valorile morale
au dus la creşterea prestigiului său în rândul ardelenilor, indiferent de etnie sau
confesiune. Memorabilă, contra curentului şi profund creştină, poziţia critică asumată
în cadrul unei predici din 1944 la Cluj, împotriva naţional-socialismului şi a atrocităţilor
suferite de evrei. Mai târziu, institutul Yad Vashem de la Ierusalim, îi va acorda
titlul de "drept între naţiuni".
Drama celui de al Doilea Război Mondial avea
să lase locul unei ideologii nu mai puţin ameninţătoare. Primele măsuri ale guvernului
comunist de la Bucureşti primesc răspunsul negativ al Bisericii Catolice din toată
România, printre care şi cel al episcopului Márton Áron. Pentru a-l înfrânge, s-a
încercat defăimarea sa în diferite feluri. Este arestat la 21 iunie 1949, în drum
spre Teiuş. Începe drumul închisorilor: Sibiu, Piteşti, Aiud, Sighetu Marmaţiei şi
Bucureşti. Curtea Marţială l-a condamnat în 1951 la închisoare pe viaţă, sub acuzaţia
de trădare de ţară. Eliberat necondiţionat în 1955, şi-a reluat fără complexe activitatea
pastorală a unui episcop: vizite pastorale, predici, administrarea Sf. Mir. În 1957
este pus sub arest la domiciliu, măsură anulată zece ani mai târziu, când putea circula
din nou liber, fiind mereu urmărit de organele de control. După ce şi-a înaintat de
mai multe ori cererea de demisie, papa Ioan Paul al II-lea i-a acceptat dorinţa în
1980. Cinci luni mai târziu, pe 29 septembrie 1980, s-a întors la Dumnezeu. În onoarea
lui, participanţii la al V-lea Sinod al Episcopilor de la Roma, au păstrat un moment
de reculegere la aflarea ştirii.
Întreaga sa viaţă a fost un drum al crucii,
adevăr care a inspirat şi filmul documentar prezentat joi la Accademia di Romania
din Roma. În 1990 s-a început faza diecezană a procesului de beatificare iar în prezent
documentaţia se află deja la Sfântul Scaun. Continuă, postulatorul cauzei, mons.
Gergely Kovács: (ins 2) "În ultima sa pastorală, spunea: «Dragi
credincioşi, în calitatea mea de arhiereu am dorit, în primul rând să vă întăresc
credinţa şi vă las ca moştenire ataşamentul faţă de credinţă». Această
însemnare, acest testament este conexiunea şi cu Anul Credinţei, inaugurat pe 11 octombrie
de Sfântul Părinte. (...) Beneînţeles, scopul nu este să vorbim numai despre suferinţa
episcopului, despre nedreptăţile îndurate, ci de a transmite un mesaj pozitiv.
Nici
azi nu avem voie să trecem sub tăcere cuvintele memorabile rostite în ziua sfinţirii
sale ca episcop: «Confirm şi mărturisesc existenţa unor adevăruri pe care orice om
cinstit ar trebui să le cunoască. Aşa cum în Ardeal munţii se alternează cu văile,
câmpul cu codrii, culmile înzăpezite cu câmpiile, la fel se succed şi popoarele pe
plaiurile ardelene, unde se vorbesc trei limbi, Dumnezeu este adorat după şase-şapte
rituri, Evanghelia lui Cristos are puterea să contopească în armonie diferenţele şi
să le conducă pe făgaşul colaborării frăţeşti. Promit, în ziua de neuitat a sfinţirii
mele ca episcop, că voi ţine seama de aceste particularităţi istorice, la fel cum
am făcut-o şi în trecut, promit solidaritate şi înlesnirea progresului comun. În fiecare
om vreau să-i văd pe fraţii mei, şi în măsura în care îi pot ajuta, o voi face, şi
mă voi strădui să le iau poverile pe umerii mei». Dacă am îndrăzni să ne însuşim şi
să trăim cugetările şi sfaturile sale, ne-ar indica şi azi calea de urmat".
Pînă
aici, mons. Gergely Kovács, postulatorul cauzei de beatificare a episcopului de Alba-Iulia,
slujitorul lui Dumnezeu Márton Áron. În Anul Credinţei, mărturia lui şi a celor împreună
cu el, romano- şi greco-catolici, arde ca o făclie prin ataşamentul exemplar faţă
de Cristos şi Biserica sa.