La Sinodul Episcopilor din Vatican: recunoaşterea abuzurilor în dauna minorilor; nu,
manevrării religiei; necesitatea unui nou avânt misionar; mai multă atenţie la cei
divorţaţi şi recăsătoriţi. Apel pentru Nigeria.
(RV - 12 octombrie 2012) Vineri dimineaţă, cea de-a VII-a congregaţie generală
la Sinodul din Vatican pe tema noii evanghelizări, fiind prezenţi
252 episcopi. Aceştia au exprimat apropiere şi solidaritate Conferinţei
Episcopale din Nigeria, cu speranţa ca religia să nu fie manevrată de politică, ci
să rămână instrument de pace. Pe ordinea de zi, şi scandalul abuzurilor în dauna minorilor
care, s-a afirmat clar în adunarea sinodală, trebuie recunoscut fără teamă. La terminarea
lucrărilor de dimineaţă, în atriumul aulei Paul al VI-lea, Benedict al XVI-lea a luat
prânzul cu părinţii sinodali şi câţiva dintre părinţii participanţi la Conciliu, în
urmă cu 50 de ani. Erau prezenţi şi patriarhul ecumenic Bartolomeu I precum şi primatul
Comuniunii Anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams. Vineri după amiază,
în reluarea lucrărilor, intervenţia lui Verner Arber, preşedintele Academiei Pontificale
de Ştiinţe şi laureat al Premiului Nobel pentru medicină 1978.
Aşadar, o rugăciune
pentru Nigeria, în special pentru partea de nord a ţării, teatru de numeroase şi prelungite
ciocniri armate. S-a deschis astfel cea de-a VII-a congregaţie generală a Sinodului
din Vatican. Episcopii exprimă apropierea şi solidaritatea lor Bisericii nigeriene
care de multă vreme caută să promoveze pacea şi justiţia, cu speranţa ca religia să
nu fie manevrată în scopuri politice de către persoane fizice sau grupuri, ci să poată
fi cu adevărat un instrument de reconciliere.
Apoi, atenţia părinţilor sinodali
s-a axat pe scandalul abuzurilor sexuale. Nu trebuie să ne fie teamă să le recunoaştem,
spun episcopii, din contra, avertizează ca noua evanghelizare să nu uite victimele
unor astfel de abuzuri, dar să le asculte, căutând să le înţeleagă durerea şi lipsa
de încredere. Ceea ce este necesar, continuă păstorii Bisericii noastre, este crearea
unor ambiente sănătoase pentru copii şi cei mai vulnerabili. Şi pentru a face acest
lucru, avem nevoie de o schimbare în mentalitatea şi structurile Bisericii, împreună
cu o mai mare implicare a femeilor.
O altă preocupare majoră pentru Adunarea
episcopală a fost preoţia: criza de credinţă şi criza de vocaţii sunt strâns legate
între ele, probabil şi din cauza Bisericii care nu se mai dedică cu pasiune, ca odinioară,
predicării lui Cristos. Alegerea vocaţiei nu poate fi ceva comod, ci trebuie să fie
o opţiune preferenţială pentru Cristos. S-a formulat ipoteza că „dacă mesajul Evangheliei
nu mai este atractiv pentru credincioşi, aceasta se datorează, probabil, şi faptului
că nu mai este atractiv pentru preoţii înşişi”.
Gândul episcopilor se îndreaptă
apoi la cei mai săraci, inclusiv în cele ale spiritului, discriminaţi de societate
pe considerente de rasă, sex, castă. Astăzi când axa creştinismului se deplasează
tot mai mult spre ţările în curs de dezvoltare, observă părinţii sinodali, atenţia
faţă de cei marginalizaţi ar trebui să fie primul punct de pe ordinea de zi a noii
evanghelizări.
În continuare, la Sinod a fost înfruntată tema raportului dintre
ştiinţă şi credinţă, spunându-se că acestea sunt diferite, dar nu contrapuse, deoarece
au un singur obiect care este fiinţa umană. Rămâne indispensabil, de aceea, un dialog
reciproc fără aroganţă şi fără confundarea abordărilor respective.
În acelaşi
context, în aula sinodală fost vizată criza de învăţământ: astăzi, şcolile şi universităţile,
mai ales cele catolice, sunt din ce în ce mai supuse controlului de stat, care îşi
impune viziunea sa prin programe, manuale şi formarea cadrelor didactice, denumită
un adevărat "cal troian". În multe cazuri, în Occident, acest lucru a condus la un
fel de de-creştinare şi, prin urmare, este urgent ca Biserica să promoveze dialogul
dintre credinţă şi cultură, implicând ca vorbitori, în activitatea de formare, familiile
şi celelalte centre educaţionale.
În contextul secularizării, în cadrul Sinodului
a fost recunoscut succesul iniţiativei cultural-religioase „Curtea neamurilor”, lansată
de Papa şi întreprinsă de Consiliul Pontifical pentru Cultură în scopul de a promova
dialogul cu cei care nu cred, care nu-l cunosc pe Dumnezeu, dar, în fond, îl caută.
Este fundamental şi un alt tip de dialog: cel interreligios, mai ales acolo unde acesta
este prezintă la nivelul creştino-islamic. În acest context, acesta ar trebui să
fie văzut, în esenţă, ca un dialog de viaţă, în inima mărturiei evanghelice.
Două,
în schimb, au fost subiectele dominante ale dezbaterii generale de joi după amiază:
parohiile şi mass-media. În ceea ce priveşte primele, episcopii le consideră drept
"locuri privilegiate” - în sensul de „principale şi cele mai adecvate” pentru noua
evanghelizare şi de transmitere a credinţei, pentru că fără un nou avânt misionar
al comunităţilor parohiale, va fi dificil a trăi o evanghelizare radicală.
În
ceea ce priveşte mass-media, la Sinod s-a cerut păstorilor, profesorilor şi catiheţilor
să înţeleagă mai bine provocarea constituită de evanghelizare într-o lume în care
comunicarea de masă are putere asupra sferei religioase şi morale. Nu este de ajuns,
spun episcopii, ca Biserica să aibă propriile sale mass-media sau să promoveze filme
religioase: ceea ce este necesar, este faptul de a apropia credincioşii de natura
misterului credinţei ca antidot la spectacularizarea realităţii. În practică, pentru
a fi evanghelizatoare, Biserica însăşi trebuie să fie mediatică. De aceea, jurnaliştii
sunt chemaţi să aprindă în om speranţa prin intermediul adevărului, trebuie să se
simtă asemenea unor căpitani de navă, pentru a salva omenirea din marea secularismului
contemporan.
Episcopii nu uită, apoi, pe cei bolnavi şi suferinzi şi subliniază
necesitatea de a include în proiectul de evanghelizare grija de bolnavi şi alinarea
suferinţelor, privind la Biserică ca la comunitatea vindecată de Domnul şi, în consecinţă,
tămăduitoare. Nici tinerii nu sunt neglijaţi de părinţii sinodali: printre beneficiarii
noii evanghelizări, ei ocupă un loc important, deoarece, deşi departe de practica
religioasă, poartă în inima lor setea de Dumnezeu. Atenţia păstorilor bisericeşti
s-a îndreptat şi la copii, în special la cei ai căror părinţi sunt divorţaţi şi recăsătoriţi,
rămânând de multe ori străini de sacramente din cauza non-participării părinţilor
lor. Aici, deci, trebuie să intervină o cotitură în sensul carităţii pastorale şi
o reflecţie asupra modurilor şi timpilor necesari pentru recunoaşterea nulităţii legământului
de căsătorie.
O sugestie ulterioară priveşte posibilitatea de a formula dogme
de credinţă în mod concis, clar şi precis, încât să atingă viaţa cotidiană şi aspiraţiile
omului, ale credincioşilor.
În fine, participanţii la Sinod au primit salutul
Consiliului Mondial al Bisericilor care reafirmă importanţa ecumenică a Conciliului
Vatican II şi subliniază faptul că a lucra pentru unitatea Bisericii înseamnă a lucra
pentru unitatea întregii vieţi.