Bunătatea lui Dumnezeu, mai mare decât fragilitatea umană: Benedict al XVI-lea către credincioşii reuniţi din nou sub fereastra Papei, la 50 de ani de la Conciliu

(RV – 12 octombrie 2012) “Bunătatea lui Dumnezeu este mai mare decât păcatele omului”, a spus Benedict al XVI-lea joi seară, salutându-i de la fereastra biroului său pe cei circa 40 de mii de credincioşii adunaţi în Piaţa Sfântul Petru, la încheierea procesiunii cu lumânări aprinse promovată de Acţiunea Catolică.
Iniţiativa a dorit să amintească 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican al II-lea, cu binecunoscutul „discurs al lunii”, rostit în seara de 11 octombrie 1962 de papa Ioan al XXIII-lea.

• “Am văzut că pe ogorul Domnului creşte necontenit şi zâzania. Am văzut că în mreaja lui Petru se găsesc şi peşti răi. Am văzut că fragilitatea umană este prezentă şi în Biserică, că corabia Bisericii înaintează înfruntând uneori vântul contrar sau furtuni care o ameninţă”.

Sunt expresiile nete ale unui profund realism ce are însă privirea umplută de speranţă, de aşteptare pentru noua primăvară a Bisericii, aşa cum era şi în urmă cu 50 de ani, când în piaţa „Sfântul Petru”, pe 11 octombrie 1962, mulţime trăia certitudinea începerii unei noi primăveri pentru Biserică. Iată cum a evocat Benedict al XVI-lea acele momente:

• “O nouă primăvară a Bisericii. Noi Rusalii, cu o nouă prezenţă plină de harul mântuitor al Evangheliei”.

Sunt cuvinte însufleţite “de o bucurie poate mai sobră, mai umilă”, căci – a explicat Sfântul Părinte, „în aceşti 50 de ani de la Conciliu am văzut că păcatul originar există şi se traduce tot mereu în păcate personale, care pot chiar deveni structuri de păcat”. Cu mare umanitate, Benedict al XVI-lea mărturiseşte slăbiciunea unei umanităţi care se îndoieşte uneori de grija lui Dumnezeu faţă de noi:

• „Şi, uneori ne-am gândit: Domnul doarme şi ne-a uitat”.
Dar există credinţa, a amintit Papa, iar Domnul este prezent în ciuda fragilităţii umane:

• „Aceasta este doar o parte a experienţelor făcute în aceşti 50 de ani, dar am avut şi o nouă experienţă a prezenţei Domnului, a bunătăţii sale şi a forţei sale. Focul Duhului Sfânt, focul lui Cristos nu este un foc mistuitor, distructiv, ci este un foc tăcut, este o mică flacără de bunătate, de bunătate şi de adevăr, care transformă, răspândeşte lumină şi căldură”.

Încredere în Dumnezeu: este ceea ce ne cere Papa, încredere în Dumnezeu prezent în viaţa noastră:


• “Am văzut că Domnul nu ne uită nici azi, în modul său, umil. Domnul este prezent şi dă căldură inimii, indică calea vieţii, dă haruri de bunătate şi iubire care iluminează lumea şi sunt pentru noi garanţia bunătăţii lui Dumnezeu. Da, Cristos trăieşte, este cu noi şi în prezent şi putem fi şi azi fericiţi pentru că bunătatea sa nu se stinge şi este puternică şi azi”.

În încheiere, Benedict al XVI-lea a amintit cuvintele lui Ioan al XXIII-lea din discursul pe care Papa supranumit “cel bun” l-a făcut de la fereastra biroului său în prima seară a Conciliului, aşa-numitul „discurs al lunii”. Şi parafrazând acele cuvinte pline de poezie şi de bunătate, cuvinte ale inimii” prin care credincioşii erau îndemnaţi să meargă acasă să dea o mângâiere copilaşilor lor ca din partea Papei, Benedict al XVI-lea a spus:

• “Mergeţi acasă, daţi o sărutare copilaşilor şi spuneţi că este de la Papa”.

Aici, serviciul audio: