Asasinarea mons. Luigi Padovese. Încă o amânare în cadrul procesului din Turcia
(RV – 11 octombrie 2012) A durat doar cinci minute noua audienţă în cadrul
procesului împotriva lui Murat Altun, unicul acuzat pentru asasinarea mons. Luigi
Padovese. Audienţa a avut loc joi, 11 octombrie, la Iskenderun, în Turcia. Surse
locale ale agenţiei catolice Asia News relatează că avocaţii apărării au cerut ascultarea
unui alt martor şi a înregistrărilor unor convorbiri telefonice. Şedinţa de judecată
a fost astfel amânată, următoarea fiind programată să aibă loc pe 28 octombrie. Mons.
Luigi Padovese, vicar episcopal de Anatolia, din ordinul capucinilor, a fost înjunghiat
şi apoi decapitat de şoferul său, Murat Altun, pe 3 iunie 2010. Tânărul arestat de
poliţie avea 26 de ani la momentul comiterii crimei. Aşa cum s-a întâmplat şi în
cazul asasinării părintelui Andrea Santoro, ucis tot în Turcia, la Trabzon, în 2006,
avocaţii lui Altun au încercat imediat să adopte linia de apărare a infirmităţii mintale
a acuzatului. Însă, în 2011, o comisie de medici din Istanbul a stabilit că Altun
este sănătos.