2012-10-08 13:55:12

Filipine. Scrisoarea mons. Tagle: Anul Credinţei, “an de ascultare dar şi de misiune”


(RV – 8 octombrie 2012) „Anul Credinţei ne îndeamnă să ascultăm strigătul profund şi aspiraţiile oamenilor şi ale societăţii din timpul nostru, pentru a-l proclama pe Isus Cristos prin noi metode, mijloace, limbaje şi fervoare. Va fi un an de ascultare, dar şi de misiune”. Astfel subliniază arhiepiscopul de Manila, mons. Antonio G. Tagle, într-o scrisoare pastorală citită duminică în toate parohiile din capitala ţării, cu ocazia Anului Credinţei, ce va începe pe 11 octombrie.

Prelatul filipinez care a fost numit membru al Comisiei pentru Mesajul celei de-a XIII-a Adunări generale ordinare a Sinodului Episcopilor, în curs la Roma, aminteşte în document evenimentele ce prilejuiesc Anul Credinţei: 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II şi 20 de ani de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice. „Două evenimente” – subliniază prelatul filipinez – „care au marcat profund viaţa Bisericii Universale în această jumătate de secol, ce a fost traversat şi de dramatice schimbări ce pun credinţa şi transmiterea ei în faţa unor noi provocări, chiar şi ameninţări”, arhiepiscopul de Manila subliniind că arhidieceza sa nu face excepţie în privinţa acestei confruntări.
Dar, continuă, „credem de asemenea că lumea contemporană, şi în special cei tineri şi cei săraci, exprimă o căutare de Dumnezeu prin intermediul unor căi pe care Biserica trebuie încă să le descopere”.

Mons. Tagle îi îndeamnă pe credincioşi să se angajeze în favoarea „unei creşteri integrale în credinţă” începând „cu o tot mai profundă înţelegere a adevărurilor de credinţă”, printr-un tot mai intens apostolat biblic şi prin studierea documentelor conciliare.
Arhiepiscopul de Manila a îndemnat de asemenea la o „tot mai intensă celebrare a Misterului Credinţei în Euharistie, în celebrarea liturgică şi rugăciune“ şi la trăirea cu bucurie a credinţei, mai ales „prin convertire şi printr-o viaţă morală guvernată de justiţie, caritate şi solidaritate cu cei săraci”.

De asemenea, scrisoarea îndeamnă la „redescoperirea comuniunii ecleziale” şi aminteşte că Anul Credinţei va deschide cei nouă ani de pregătire a centenarului de la evanghelizarea Filipinelor.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.