La deschiderea Sinodului Episcopilor pentru noua evanghelizare, duminică, la Roma,
Papa va proclama doi noi "învăţători ai Bisericii"
RV 06 oct 2012.După pelerinajul efectuat la sanctuarul
marian de la Loreto, pe 4 octombrie, Benedict XVI prezidează duminică, 7 octombrie,
deschiderea solemnă a celei de a XIII-lea Adunări Generale a Sinodului Episcopilor,
pe tema "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine".
La
9.30 Papa va celebra Sf. Liturghie pe esplanada bazilicii Sf. Petru şi, în cadrul
celebrării euharistice, va proceda la proclamarea ca 'învăţători ai Bisericii' a doi
sfinţi, unul din Germania şi unul din Spania, exemplari prin viaţa şi învăţătura lor:
Sfânta Hildegarda von Bingen, călugăriţă benedictină, şi Sfântul
Ioan din Avila, preot diecezan.
Astfel, de la 7 octombrie 2012,
titlul de "învăţător al Bisericii" în calendarul Bisericii Catolice
va fi extins de la 33, în prezent, la 35 de sfinţi, dintre care 31,
bărbaţi şi 4, femei. În general, un creştin este proclamat "doctor Ecclesiae",
"învăţător al Bisericii", în urma unui decret special al Papei, dar după ce s-a verificat
că persoana propusă pentru această demnitate a întrunit o serie de trăsături, printre
care: sfinţenia vieţii, ortodoxia credinţei şi eminenţa cunoaşterii în domeniul realităţilor
sacre.
Card. Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor,
a spus la Radio Vatican că titlul de învăţător al Bisericii este acordat sfintei Hildegarda
von Bingen şi sfântului Ioan din Avila pentru contribuţia lor "la o mai mare cunoaştere
a Revelaţiei Divine, îmbogăţind patrimoniul teologic al Bisericii şi sprijind creşterea
credincioşilor în credinţă şi iubire. În plus, a continuat card. Amato, "din punct
de vedere teologic, ei scot în evidenţă aspecte inedite din adevărul Evangheliei".
Sfânta Hildegarda von Bingen, Germania, anii vieţii 1098-1179, a fost
călugăriţă benedictină, fondatoare şi abadesă a două mănăstiri. Animată de o vie caritate
intelectuală, ea ilustrează cu densitate de conţinut şi prospeţime de limbaj misterele
vieţii creştine.
Sfântul Ioan din Avila, Spania, anii 1500-1569, a
fost preot diecezan. Din înţelepciunea lui s-au format, printre alţii, Sf. Ignaţiu
de Loyola, Sf. Ioan al lui Dumnezeu, Sf. Francisc Borgia, Sf. Toma de Villanova, Sf.
Petru Alcantara, Sf. Ioan de Ribera, Sf. Tereza a lui Isus (de Avila) şi Sf. Ioan
al Crucii. Excelent catehet şi predicator, Ioan din Avila susţinea prin toate mijloacele
pastorale chemarea universală la sfinţenie pentru toţi cei botezaţi şi în primul rând
pentru preoţi.
În fine, a mai aduăugat card. Amato, o contribuţie importantă
la proclamarea de "învăţător al Bisericii" a sfintei Hildegarda von Bingen, este şi
petiţia din 1979 a episcopilor din Germania, unde a treia semnătură este a cardinalului,
pe atunci, Joseph Ratzinger, astăzi Benedict XVI. Cât priveşte promovarea cauzei sfântului
Ioan din Avila ca "învăţător al Bisericii", aceasta a început imediat după canonizarea
lui, în 1970, de către slujitorul lui Dumnezeu papa Paul al VI-lea.
Aici,
serviciul audio:
Mai
jos, lista celor 35 de "doctori" sau "învăţători" ai Bisericii
Catolice:
01. Sf. Grigore cel Mare, papă 02. Sf. Ambroziu, episcop
de Milano 03. Sf. Augustin, episcop de Hippona, „doctor gratiae" 04. Sf. Ieronim,
preot 05. Sf. Ioan Gură de Aur 06. Sf. Vasile cel Mare 07. Sf. Grigore din
Nazianz 08. Sf. Atanasie, patriarh al Alexandriei 09. Sf. Toma de Aquino, „doctor
angelicus” 10. Sf. Bonaventura 11. Sf. Anselm din Aosta 12. Sf. Isidor de
Sevilla 13. Sf. Petru Crisologoul 14. Sf. Leon cel Mare, papă 15. Sf. Petru
Damian 16. Sf. Bernard de Clairvaux 17. Sf. Ilarie din Poitiers 18. Sf. Alfons
Maria de 'Liguori 19. Sf. Francisc de Sales 20. Sf. Ciril al Alexandriei 21.
Sf. Ciril al Ierusalimului 22. Sf. Ioan Damaschin 23. Sf. Beda Venerabilul 24.
Sf. Efrem Sirul 25. Sf. Petru Canisius 26. Sf. Ioan al Crucii 27. Sf. Robert
Bellarmin 28. Sf. Albert cel Mare 29. Sf. Anton de Padova 30. Sf. Laurenţiu
din Brindisi 31. Sf. Tereza de Avila 32. Sf. Ecaterina din Siena 33. Sf.
Tereza din Lisieux 34. Sf. Hildegarda von Bingen (de la 7 octombrie
2012) 35. Sf. Ioan din Avila (de la 7 octombrie 2012)