2012-10-06 16:32:51

Sinodul pentru noua evanghelizare, parcurs spiritual de creştere în credinţă: editorialul pr. Federico Lombardi


RV 06 oct 2012. Aşteptare intensă în Biserică pentru deschiderea Sinodului Episcopilor despre "Noua Evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine". Evenimentul bisericesc începe duminică la Liturghia solemnă concelebrată de Papa în Piaţa Sfântul Petru.

La Sinodul Episcopilor şi noua evanghelizare, se referă şi directorul nostru general, pr. Federico Lombardi, în editorialul său la rubrica "Octava Dies", săptămânalul informativ al Centrului de Televiziune Vatican:

"Încă o dată, episcopi din întreaga lume sunt convocaţi de Papa la Roma pentru un sinod. Sinod, respectiv, 'a merge împreună'. Pentru a asculta ceea ce Duhul Domnului sugerează şi indică pentru a continua calea Bisericii în direcţia justă.

La Sinod nu se vine numai pentru a vorbi dar şi pentru a asculta. A asculta împreună Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi vocile şi experienţele celorlalţi episcopi din întreaga lume. A uni diferitele limbaje pentru a continua să se înţeleagă chiar şi în diversitatea imensă a situaţiilor şi culturii, reuşind astfel să se găsească un limbaj comun asupra lucrurilor esenţiale, care să vorbească universalităţii Bisericii, catolicităţii sale, ceea ce înseamnă tocmai 'universalitate'.

Ascultarea umilă şi atentă a celuilalt face parte din a asculta învăţătura Duhului Sfânt. Dacă acest lucru s-a întâmplat într-o măsură excepţională la al Doilea Conciliu Vatican, poate şi trebuie să se întâmple într-o măsură mai mică dar reală în timpul Sinodului, astfel încât acesta să reprezinte un autentic moment de colegialitate a episcopilor în jurul Papei în solicitudine pentru misiunea Bisericii.

Tema noii evanghelizări este absolut fundamentală. 'Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!', spunea Sf. Paul cu tonul său înflăcărat. Următoarele trei săptămâni ale Sinodului nu sunt o întâlnire de studiu. Trebuie să fie un moment spiritual trăit cu intensitate de cine ştie că este în joc mesajul mântuirii, cunoaşterea lui Isus în lumea de azi şi de mâine, pentru ca Fiul Omului, 'când se va întoarce, să mai găsească credinţa pe pământ'. Episcopii să se asculte reciproc şi să-l asculte pe Duhul Sfânt, iar noi să ne rugăm împreună cu ei".

(rv - IP/AD)









All the contents on this site are copyrighted ©.