2012-10-05 16:25:17

PS Petru Gherghel şi PS Virgil Bercea, participanţi la sinodul din Vatican despre noua evanghelizare


RV 05 oct 2012. La importanta Adunare Generală a Sinodului Episcopilor despre Noua Evanghelizare, de la 7 la 28 octombrie, în Vatican, vor lua parte, în diferite forme şi atribuţii, şi reprezentanţi ai Bisericilor din România.

Din Biserica Catolică din România, participă cu drepturi depline PS Virgil Bercea, episcopul eparhiei greco-catolice de Oradea Mare a Românilor, desemnat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi PS Petru Gherghel, episcopul diecezei romano-catolice de Iaşi, ales de Conferinţa Episcopilor din România.

Pe lista "delegaţilor fraterni", alte două prezenţe româneşti, la Sinodul Episcopilor pentru Noua Evanghelizare: din partea Patriarhiei Române, PS Siluan Ciprian Şpam, episcopul eparhiei ortodoxe române din Italia, şi, din partea Consiliului Ecumenic al Bisericilor, IPS Mihăiţă Nifon, mitropolit şi arhiepiscop de Târgovişte.

De asemenea, tot din Biserica Catolică din România, au fost numiţi "asistenţi" în cadrul Secretariatului General al Sinodului Episcopilor, preoţii studenţi greco-catolici Alin Ciprian Cîndea şi Christian Crişan.

(rv - AD)








All the contents on this site are copyrighted ©.