Audienţa generală a Papei: rugăciunea, a sta cu Dumnezeu ca între prieteni
RV 03 oct 2012.La audienţa generală de miercuri,
în Piaţa Sf. Petru, Benedict XVIa continuat seria catehezelor despre
rugăciune, referindu-se încă o dată la una din sursele cele mai importante ale rugăciunii:
liturgia sacră a Bisericii, "participare la rugăciunea pe care
Cristos o adresează Tatălui în Duhul Sfânt". Biserica, a spus Papa la cateheză,
se face vizibilă în multe feluri: prin activitatea caritativă, proiecte misionare
sau prin apostolat. Cu toate acestea, locul în care Biserica îşi manifestă plinătatea
fiinţei sale este liturgia, slujbele creştine, "în care credem că Dumnezeu intră în
realitatea noastră şi noi îl putem întâlni, îl putem atinge".
În celebrările
Bisericii "orice rugăciune creştină îşi găseşte izvorul şi scopul". Dar în viaţa noastră,
s-a întrebat Pontiful, facem loc suficient rugăciunii? • "Rugăciunea este relaţia
vie a fiilor lui Dumnezeu cu Tatăl lor de o bunătate nemărginită, cu Fiul său Isus
Cristos şi cu Duhul Sfânt. Viaţa de rugăciune constă aşadar în a fi în mod obişnuit
în prezenţa lui Dumnezeu şi de a fi conştienţi de acest lucru, a trăi în relaţie cu
Dumnezeu aşa cum se trăiesc relaţiile obişnuite de viaţă, cu rudele cele mai dragi,
cu adevăraţii prieteni; mai mult, relaţia cu Domnul este cea care iluminează toate
celelalte relaţii ale noastre".
Rugăciunea creştină, a continuat Sfântul Părinte,
constă în "a privi constant şi într-un fel mereu nou la Cristos, a vorbi cu El, a
sta în tăcere cu El, a-l asculta, a lucra şi a suferi împreună cu El". Creştinul "îşi
descoperă adevărata identitate în Cristos". Aceasta înseamnă a ajunge la comuniunea
cu El. A se ruga, adaugă Papa, înseamnă "a se ridica la înălţimea lui Dumnezeu" şi,
prin participarea la sfintele slujbe, "a ne însuşi limba maicii Biserici". Desigur,
"aceasta se poate învăţa în mod gradual, puţin câte puţin. Trebuie să mă cufund progresiv
în cuvintele Bisericii, cu rugăciunea mea, cu viaţa mea, cu suferinţa mea, cu bucuria
mea, cu gândirea mea. Este un drum care ne schimbă". Dar cum învăţăm să ne rugăm,
să creştem în rugăciune? • "Privind la modelul pe care ni l-a arătat Isus, la
(rugăciunea) "Tatăl Nostru", noi observăm că primul cuvânt este "Tatăl" şi al doilea
este "nostru". Răspunsul, aşadar, este clar: învăţ să mă rog, alimentez rugăciunea
mea, adresându-mă lui Dumnezeu ca unui Tată şi rugându-mă împreună cu ceilalţi, rugându-mă
cu Biserica, acceptând darul cuvintelor ei care încet încet îmi devin familiare şi
bogate în semnificaţie".
Liturgia, celebrările sacre ale Bisericii, nu sunt
un fel de "auto-manifestare a comunităţii", ci dimpotrivă, o ieşire din simplul "a
fi tu însuţi" şi o intrare în marea comunitate vie în care Dumnezeu însuşi ne hrăneşte.
Cu alte cuvinte, liturgia presupune universalitatea: "Liturgia creştină", a spus Papa
la cateheză, "este cultul templului universal care este Cristos cel înviat, ale cărui
mâini sunt întinse pe cruce pentru a-i îmbrăţişa pe toţi în iubirea veşnică a lui
Dumnezeu. Este cultul cerului deschis. Nu este niciodată un simplu moment al unei
comunităţi izolate, cu anumite coordonate în timp şi spaţiu. Este important ca orice
creştin să se simtă şi să fie cu adevărat introdus în acest 'noi' universal, care
oferă fundament şi refugiu fiecărui 'eu', în Trupul lui Cristos, care este Biserica".
"Nu te poţi ruga lui Dumnezeu în mod individualist", a spus Benedict XVI,
"liturgia nu este 'lucrarea' noastră ci acţiunea lui Dumnezeu în noi şi împreună cu
noi. Nu singurul preot sau credincios sau singurul grup celebrează liturgia, dar aceasta
este mai întâi de toate acţiunea lui Dumnezeu prin intermediul Bisericii". • "Chiar
şi în celebrarea liturgică a celei mai mici comunităţi este întotdeauna prezentă Biserica
întreagă. De aceea nu există 'străini' în comunitatea liturgică. În orice celebrare
liturgică participă împreună întreaga Biserică, cerul şi pământul, Dumnezeu şi oamenii".
Liturgia creştină, "chiar dacă se celebrează într-un loc şi într-un spaţiu
concret, şi exprimă 'da'-ul unei anumite comunităţi, prin natura sa este catolică,
provine dintr-un tot şi conduce la un tot, în unitate cu papa, cu episcopii, cu credincioşii
din toate timpurile şi din toate locurile. Cu cât o celebrare este animată mai mult
de această conştiinţă, cu atât se împlineşte mai rodnic sensul autentic al liturgiei".
În reflecţiile despre liturgie, a continuat Papa, atenţia este concentrată
de multe ori la modul în care poate fi mai atrăgătoare şi interesantă, dar în acest
fel există riscul "de a uita esenţialul: liturgia se celebrează pentru Dumnezeu şi
nu pentru noi înşine". Fiind opera, lucrarea şi iniţiativa lui Dumnezeu, trebuie să
ne lăsăm conduşi de Dumnezeu şi de Biserică, Trupul mistic al lui Cristos.
La
încheierea audienţei generale, Benedict XVI a amintit că joi, 4 octombrie, merge în
pelerinaj la sanctuarul Maicii Domnului de la Loreto: • "Dragi fraţi şi surori,
mâine (4 octombrie – n.r.) voi merge în vizită la Sanctuarul de la Loreto, la 50 de
ani de la celebrul pelerinaj al fericitului papă Ioan al XXIII-lea în această localitate
mariană, făcut cu o săptămână înainte de începerea Conciliului Vatican al II-lea.
Vă cer să vă uniţi la rugăciunea mea în a-i încredinţa Maicii lui Dumnezeu principalele
evenimente bisericeşti pe care ne pregătim să le trăim: Anul Credinţei şi Sinodul
Episcopilor despre Noua Evanghelizare. Fecioara Preasfântă să însoţească Biserica
în misiunea ei de a vesti Evanghelia oamenilor timpului nostru".
Primiţi şi
Binecuvântarea Apostolică pe care Benedict XVI a invocat-o la încheierea audienţei
generale de miercuri, în Piaţa Sfântul Petru, Binecuvântare ce ajunge la toţi ascultătorii
care o primesc în spirit de credinţă (ins – B.A.)