2012-10-02 19:23:05

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


RV 02 oct 2012. Aici, principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Atmosferă de aşteptare, la sanctuarul marian de la Loreto, în regiunea italiană Marche, unde Benedict XVI va efectua joi un pelerinaj, în ajunul Sinodului Episcopilor pentru Noua Evanghelizare şi a Anului Credinţei. Interviu cu pr. Giuseppe Santarelli, directorul Congregaţiei Universale a Sfintei Case, care afirmă: "descoperirea de inscripţii iudeo-creştine pe pietrele Sfintei Case de la Loreto arată că sunt autentice".

- Criza din Siria nu poate fi rezolvată decât prin respectarea dreptului internaţional şi a dreptului umanitar: a afirmat mons. Dominique Mamberti, secretarul pentru Raporturile cu Statele, intervenind la a 67-a Adunare Generală ONU, luni la New York. În pofida legislaţiei ONU, a spus diplomatul vatican, conflictele în curs din diferite regiuni ale planetei arată că Naţiunile Unite sunt chemate la o reformă structurală, care să ţină cont de actuala situaţie internaţională.

- A fost prezentat marţi la Sala de Presă a Sf. Scaun simpozionul internaţional "Conciliul Ecumenic Vatican al II-lea în lumina arhivelor Părinţilor Conciliari". Manifestarea se desfăşoară de la 3 la 5 octombrie în Vatican şi îşi propune să scoată la lumină observaţiile pe care Părinţii participanţi la lucrările conciliare le-au încredinţat în jurnalele personale.

- Procesul furtului de documente din Vatican. S-a ţinut marţi la Tribunalul Vatican a doua audienţă a procesului intentat lui Paolo Gabriele, fostul asistent de cameră al Papei, acuzat de furt deosebit de grav de documente rezervate. "Voiam să găsesc o persoană cu care să mă uşurez pentru a împărtăşi derutarea", a afirmat Gabriele la proces, declarându-se nevinovat. Singura culpă, a spus fostul asistent de cameră al Papei, "este că am trădat încrederea pe care Sfântul Părinte o avea în mine". Jandarmeria vaticană confirmă: în timpul arestului, au fost respectate standardele internaţionale de detenţie.

- Creearea unui instrument internaţional pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi să-şi dezvolte propriile competenţe: este apelul lansat luni de mons. Silvano Tomasi, observator permanent al Sf. Scaun la sediul ONU din Geneva, luând cuvântul la adunarea Organizaţiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuală.

- Radio Vatican pune la dispoziţia utilizatorilor noua aplicaţie pentru Iphone. Aplicaţia poate fi descărcată gratuit de pe Itunes, la adresa http://rv.va/iphone. Serviciul pentru Iphone vine după aplicaţia deja funcţională pentru Android, lansată la începutul lunii septembrie. Disponibilă, în curând, şi aplicaţia pentru Windows Phone.

- Miercuri, 3 octombrie, în calendarul liturgic bizantin român, sfântul Dionisie Areopagitul, episcop, sec. I; în calendarul roman sau latin, sfinţii Martiri din Tomis, Candida, martiră şi Fericitul Constantin Ignaţiu Bogdánffy, martir, episcop romano-catolic de Oradea, anii 1911-1953.







All the contents on this site are copyrighted ©.