2012-09-24 16:17:35

Acordat cardinalului Tarcisio Bertone, premiul internaţional "Conde de Barcelona"


RV 24 sep 2012. Are loc marţi în metropola catalană Barcelona ceremonia în care cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone va primi din mâinile regelui Juan Carlos al Spaniei Premiul internaţional "Conde de Barcelona".

Ajuns la a patra ediţie, Premiul este atribuit unor personalităţi sau instituţii care s-au distins prin contribuţia adusă în domeniul comunicaţiilor sociale. Prestigioasa recunoaştere internaţională a fost înfiinţată de Fundaţia "Conde de Barcelona", constituită la rândul său de cotidianul "La Vanguardia". Şi chiar ziarului de la Barcelona, card. Bertone i-a acordat un amplu interviu, publicat în ediţia de pe 23 septembrie.

Criza economică, prezenţa creştinilor în Orientul Mijlociu, dar şi provocările secularismului şi chestiunea libertăţii religioase, au alcătuit firul unificator al interviului acordat cotidianului catalan de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone. Prelatul a subliniat că în ciuda răspândirii mentalităţii laiciste, cu toate efecte ei, Spania rămâne o ţară profund catolică şi a încurajat angajarea episcopatului local de a pune în mişcare toate resursele în efortul de re-evanghelizare a societăţii.

Criza economică, a continuat card. Bertone, impune o reflecţie antropologică, pentru a căuta adevăratele cauze, dintre care nu trebuie trecute cu vederea individualismul şi deficitul etic din domeniul economic. Europa nu va reuşi să depăşească actuala criză decât prin întoarcerea la valorile umane şi creştine care i-au dat măreţia istorică. În acest sens, indicele de natalitate răsfrânge doar unul dintre aspectele problematice, însă efectele acestuia pun într-un grav pericol viitorul mai multor ţări europene.

În fine, la o întrebare despre celibatul preoţilor, card. Bertone a spus că este important să se promoveze o nouă pastorală a vocaţiilor la preoţie şi viaţa consacrată. Când Biserica apără aceste valori, are la bază nu numai cuvintele dar şi exemplul lui Cristos. De aceea, celibatul şi fecioria consacrată reprezintă o totală dăruire de sine şi una din cele mai preţioase forme de participare la edificarea Trupului lui Cristos, care este Biserica.

(rv - A. Gisotti/AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.