2012-09-21 15:59:23

Briefing despre reluarea procesului privind fuga de documente rezervate; admisă, prezenţa jurnaliştilor


RV 21 sep 2012. Se va relua pe 29 septembrie a.c., la ora 9.30, în Vatican, procesul intentat lui Paolo Gabriele, fost asistent de cameră al Papei, sub acuzaţia de furt agravat de documente rezervate, şi lui Claudio Sciarpelletti, specialist în tehnică informatică, acuzat de favorizare.

În cadrul unui briefing, vineri, la Sala de presă a Sf. Scaun, pr. Federico Lombardi a prezentat jurnaliştilor aspectele tehnico-juridice din noua fază a procedurii penale. Pe baza decretului de înfăţişare, emis la 17 septembrie, cei doi imputaţi se vor prezenta pe 29 septembrie la Curtea de Justiţie a Statului Cetăţii Vaticanului, alcătuită din trei judecători.

La audienţele procesului va fi permisă prezenţa a opt jurnalişti, care, în limitele stabilite, vor informa respectivele mijloace de presă cu privire la lucrările procesului. Nu vor fi posibile serviciile fotografice sau înregistrările video şi audio.

Cât priveşte Comisia de cardinali numită de Suveranul Pontif, odată cu finalizarea instrumentării, activitatea Comisiei se poate considera încheiată, cu excepţia cazului în care Pontiful va solicita cardinalilor o nouă intervenţie.

(rv - AD)







All the contents on this site are copyrighted ©.