2012-09-19 16:22:24

Caricaturi cu Mahomed în Franţa. Scriitorul musulman Tawfik: intelectualii occidentali să urmeze linia de dialog a Papei


RV 19 sep 2012. Un nou focar de tensiune a ibucnit miercuri în Franţa după publicarea unor caricaturi cu Mahomed. Autorităţile de la Paris au interzis manifestaţiile care urmau să aibă loc sâmbătă ca protest împotriva unui film american, considerat blasfem, despre profetul religiei islamice.

Cum era de uşor de prevăzut, iniţiativa săptămânalului satiric francez a trezit multe polemici dar şi îngrijorări. Parisul a cerut închiderea ambasadelor franceze pentru vineri în 20 de ţări din teamă de eventuale violenţe şi a solicitat ridicarea gradului de protecţie în jurul propriilor reprezentanţe diplomatice. Ministrul francez de interne, Valls, a convocat reprezentanţii comunităţii musulmane franceze, iar Liga Arabă a cerut încetarea tensiunilor, în special după violenţele provocate de filmul american considerat blasfem. Manifestaţiile anunţate pentru sâmbătă din capitala Franţei au fost interzise. La rândul său, premierul francez Ayrault a intervenit în dezbateri menţionând că în Franţa cine se simte ofensat poate recurge la magistratură. De adăugat şi cuvintele cardinalului Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris şi preşedinte al Conferinţei Episcopale Franceze: "unul nu poate să spună orice pe motiv că este protejat de libertatea de expresie; caricaturile vor trezi o mare repulsie în rândul credincioşilor musulmani".

Referitor la acest climat internaţional de tensiune, să ascultăm opinia scriitorului musulman irakian Younis Tawfik, profesor de cultură arabă la Universitatea din Genova (Italia):
• "Ca scriitor şi om de cultură, personal, consider detestabilă orice folosire a creativităţii în scopul blamării religiei, oricare ar fi aceasta. Noi, musulmanii, nu suntem obişnuiţi cu acest tip de blasfemie. Condamn ferm violenţele care sunt apoi instrumentalizate pentru a continua proiecte bine puse la punct. Drept care, cred că trebuie să avem posibilitatea de a protesta şi de a ne exprima indignarea, dar evident, fără a recurge la violenţă".

Ce anume a lovit sensibilitatea musulmanilor? Credeţi că la baza acestor proteste există şi un sentiment anti-american?
• "Spre deosebire de occidentali, noi încă mai avem o formă de veneraţie faţă de anumite figuri – în acest caz, faţă de Dumnezeu şi de profetul său, şi de toţi ceilalţi profeţi amintiţi în Coran – şi aceasta afectează sensibilitatea după cum loveşte credinţa în sine. Avem impresia că cineva o face în mod intenţionat, vrea să ofenseze pentru a se ajunge la ciocniri. Cât priveşte, în schimb, atitudinea faţă de Statele Unite ale Americii, este un subiect foarte amplu şi spinos. În timpurile noastre Statele Unite ale Americii sunt acuzate de a fi mai întâi de toate protectorul în absolut al Israelului, de a fi noul reprezentant al Occidentului colonialist, în acest caz, imperialist".

Referitor la caricaturile satirice din Franţa, acelaşi săptămânal publicase în 2006 şi caricaturile apărute în presa daneză. Care este limita libertăţii de expresie? Răspunde scriitorul irakian Younis Tawfik:
• "Din punctul meu de vedere, se asistă la o decadenţă a civilizaţiei occidentale, pentru că libertatea de expresie trebuie să aibă o limită etică proprie, or acest lucru nu se vede în niciun fel. Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Pot să spun că recenta călătorie a Papei în Liban a fost un semn extraordinar din partea Bisericii Catolice faţă de lumea musulmană. Am văzut cu toţii primirea de care s-a bucurat Papa în Liban. A fost un semnal mare, o mare lecţie care a fost dată. Cu toate acestea mă întreb: cum se explică faptul că oamenii culţi, intelectualii, guvernele occidentale nu sprijină linia Papei pentru a se ajunge la o reconciliere cu lumea musulmană? Repet: discursul Papei, călătoria sa în Liban, reprezintă deja un pas gigantic făcut faţă de lumea islamică. Dar dacă acest pas nu este sprijinit, se înţelege de la sine că nu poate continua. Este necesar, însă, ca pasul înainte să aibă trăsături colective şi să fie făcut de ambele părţi".
(rv - BC/AD)

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.