2012-09-19 14:00:29

Benedict XVI la audienţa generală, despre recenta călătorie apostolică în Liban: creştinii şi musulmanii, împreună împotriva dezbinărilor, violenţei şi războaielor


RV 19 sep 2012. "Creştinii şi musulmanii, chemaţi să dea împreună o mărturie sinceră şi hotărâtă împotriva dezbinărilor, a violenţei şi războaielor": a spus Benedict XVI la cateheza audienţei generale de miercuri, în aula Paul al VI-lea, cu participarea a mii de credincioşi din întreaga lume. În cuvântul său, Suveranul Pontif a reparcurs în mod ideal recenta sa călătorie apostolică în Liban, îndemnând autorităţile şi populaţia libaneză să fie un exemplu de armonie pentru Orientul Mijlociu.

Două sublinieri dovedesc în mod special faptul că experienţa trăită în Ţara Cedrilor a lăsat o urmă de neşters. Mai întâi, primirea deosebit de călduroasă ce i-a fost acordată, inclusiv din partea celor care aparţin religiei islamice:
• "Musulmanii m-au primit cu mare respect şi sinceră consideraţie. Prezenţa lor constantă şi activă mi-a dat ocazia de a lansa un mesaj de dialog şi colaborare între Creştinism şi Islamism: cred că este momentul de a da împreună o mărturie sinceră şi hotărâtă împotriva dezbinărilor, împotriva violenţei, împotriva războaielor".

Împărtăşind amintirile acestei călătorii apostolice, Papa a menţionat şi primirea sărbătorească pe care i-au oferit-o zecile de mii de tineri, sâmbătă seară, 15 septembrie, la Patriarhatul catolic maronit. Papa a îndreptat atenţia spre o imagine în care şi-au dat întâlnire toate culorile prieteniei şi solidarităţii:
• "Văzând tinerii creştini şi musulmani făcând sărbătoare într-o profundă armonie, i-am îndemnat să construiască împreună viitorul Libanului şi al Orientului Mijlociu şi să se împotrivească împreună violenţei şi războiului. Înţelegerea şi împăcarea trebuie să fie mai puternice decât pornirile morţii".

Aceasta este semânţa speranţei de pace pentru Liban şi nu numai, a întărit Sfântul Părinte, care la începutul catehezei a reafirmat motivul vizitei sale apostolice într-o ţară unde istoria şi cronica recentă sunt atât de complexe:
• "Este o călătorie pe care, în ciuda circumstanţelor grele, mi-am dorit-o foarte mult, considerând că un tată trebuie să fie mereu alături de fiii săi când se confruntă cu probleme grave. M-am lăsat urnit de dorinţa vie de a vesti pacea pe care Domnul cel înviat a lăsat-o discipolilor săi, cuprinsă în cuvintele «Pacea mea o dau vouă!» (سَلامي أُعطيكُم’)".

Călătoria apostolică în Liban rămâne "un eveniment bisericesc impresionant", a spus Benedict XVI pelerinilor prezenţi la audienţa generală, plin de admiraţie faţă de ardoarea mărturiei creştine pe un pământ atins de semnele trecerii lui Cristos, dar mereu suferind şi cu rănile mereu deschise:
"În faţa suferinţelor şi a dramelor care continuă în acea zonă din Orientul Mijlociu, mi-am exprimat apropierea mea sinceră faţă de aspiraţiile legitime ale acestor dragi populaţii, ducându-le un mesaj de încurajare şi de pace. Mă gândesc în chip deosebit la conflictul teribil care tulbură Siria, provocând, pe lângă miile de morţi, un flux de refugiaţi care se revarsă în regiune, în căutare disperată de siguranţă şi de viitor. Şi nu pot uita situaţia grea din Irak".

Scopul principal al vizitei a fost, pentru comunitatea creştină, semnarea şi înmânarea exortaţiei apostolice post-sinodale "Ecclesia in Medio Oriente". Momente oportune, pentru Benedict XVI, de a-şi arăta afecţiunea intensă faţă de Biserica locală:
"Am invitat catolicii din Orientul Mijlociu să-şi fixeze privirea la Cristos cel răstignit ca să afle tăria, chiar şi în situaţii grele şi dureroase, de a celebra biruinţa iubirii asupra urii, a iertării asupra răzbunării, a unităţii asupra dezbinării (...) Deşi ei alcătuiesc o 'turmă mică', nu trebuie să se teamă, în certitudinea că Domnul este întotdeauna cu ei. Papa nu-i uită".

La încheierea catehezei şi un rezumat în alte limbi, Benedict XVI a salutat în mod special numeroasele persoane consacrate din aula Paul al VI-lea, printre care abaţii benedictini din întreaga lume, participanţii la Capitlurile generale ale Fraţilor şi Surorilor din Congregaţia Preasfintelor Inimi şi a Adoraţiei Continue, precum şi participanţii la congresul internaţional al laicilor din Ordinul carmelit.

Binecuvântarea Apostolică invocată de Benedict XVI la încheierea audienţei generale de miercuri, în aula Paul al VI-lea, ajunge acum la toţi cei care aşteaptă îndurarea lui Dumnezeu.

Aici, serviul audio şi Binecuvântarea Apostolică: RealAudioMP3

(rv – A. De Carolis/AD).







All the contents on this site are copyrighted ©.