2012-09-15 19:06:12

Sâmbătă: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 15 septembrie 2012) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sâmbătă a doua zi a călătoriei apostolice a lui Benedict al XVI-lea în Liban. Papa către liderii politici şi religioşi din „Ţara Cedrilor”: nu există pace fără libertate religioasă. Dimineaţa, după vizita de curtoazie la preşedintele Republicii, Papa a avut convorbiri private cu preşedintele parlamentului unicameral şi cu preşedintele Consiliului de Miniştri, liderii comunităţilor musulmane, sunnită, şiită, druză şi alauită; apoi la întâlnirea cu membrii guvernului, instituţiilor Republicii, Corpului diplomatic, reprezentanţi religioşi şi ai lumii culturii a ţinut un important discurs despre bazele antropologice ale păcii şi rolul religiilor în construirea ei.

- Tot sâmbătă, la Palatul Prezidenţial, Benedict XVI a avut întrevederi şi cu liderii comunităţilor musulmane libaneze. Potrivit pr. Federico Lombardi, directorul Sălii de presă a Sf. Scaun, muftiul sunniţilor a spus Sfântului Părinte că musulmanii înşişi doresc ca creştinii să nu abandoneze Orientul Mijlociu; diversitatea culturală şi religioasă este garantată tocmai de coexistenţă şi, prin urmare, de prezenţa creştinilor.

- Papa a întâlnit sâmbătă la prânz comunitatea armeană din Liban „dur încercată de-a lungul secolelor”. Pontiful a fost salutat la sediul patriarhal armeano-catolic din Bzommar de patriarhul Nerses Bedros care a evocat figura fondatorului acestei Biserici, în urmă cu 500 de ani, monahul Hagop, supranumit Méghabarde - „păcătosul”, exemplu de rugăciune, de dezlipire de bunurile materiale şi de fidelitate faţă de Cristos.

- Sâmbătă seară, pe esplanada patriarhatului catolic maronit de la Bkerké, Benedict XVI a avut o aşteptată întâlnire de rugăciune şi mărturie cu tinerii din Liban şi din alte ţări din regiune. "Adevărata revoluţie adusă de Cristos este revoluţia iubirii. Fiţi voi înşivă protagoniştii unui viitor mai bun!", a spus Papa în cuvântul său. Pontiful a salutat tinerii musulmani prezenţi la întâlnire şi un curajos grup de tineri din Siria.

- „Biserici din Orientul Mijlociu, nu vă temeţi!”: a îndemnat Papa vineri seară, în sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci la slujba religioasă pentru semnarea Exortaţiei apostolice post-sinodale „Ecclesia in Medio Oriente”, rezultat al Sinodului special pentru Orientul Mijlociu, desfăşurat în Vatican în octombrie 2010. Din conţinutul documentului: Fiţi mărturisitori curajoşi ai lui Cristos.

- Marele mesaj al actualei călătorii apostolice este însăşi prezenţa Papei în Liban în ciuda tensiunilor din Orientul Mijlociu: a spus ziariştilor directorul Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi. Prezenţa Papei, semn puternic ale sprijinului său pentru toate popoarele din Orientul Mijlociu: confirmă părintele Samir Khalil Samir, profesor la Universitatea Sf. Iosif din Beirut.

- Din actualitatea internaţională. Noi manifestaţii de protest în 18 ţări, după fimul, considerat blasfem, despre religia islamică; forţe militare americane, concentrate în largul Libiei şi Yemenului; Naţiunile Unite condamnă violenţele injustificabile şi cere guvernelor să asigure reprezentanţelor diplomatice cel mai înalt grad de protecţie. Siria: criza siriană este o ameninţare pentru lume: afirmă trimisul ONU, Lakhdar Brahmini, după prima întâlnire cu preşedintele Assad.

- Duminică 16 septembrie, în calendarul liturgic bizantin român Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Sfânta Eufemia, martiră, anul 304; în calendarul roman sau latin, Duminica a XXIV-a din Timpul de peste an; Sfinţii martiri Corneliu, papă, între anii 251 şi 253 şi Ciprian, episcop de Cartagina, anul morţii 258. De asemenea Sfânta Ludmila, ducesă de Boemia, educatoarea nepotului ei Sfântul Venceslau, martiră, anii vieţii 860 - 921.








All the contents on this site are copyrighted ©.