Se apropie începutul noului an şcolar. Ep. Parmeggiani: pact educativ împotriva dezorientării copiilor

RV 11 sep 2012. Luna septembrie aduce pentru copii şi familii bucuria sau îngrijorarea noului an şcolar. Folosindu-se de nelipsitele caiete şi creioane, dar şi de mijloace cu ecran tactil, elevii şi formatorii se vor strădui să mai urce o treaptă pe scara valorilor. A trezit un ecou deloc nglijabil în Italia, scrisoarea adresată elevilor şi profesorilor de episcopul de Tivoli, mons. Mauro Parmeggiani. Printre altele, prelatul catolic subliniază urgenţa unui pact de solidaritate între diferitele componente ale educaţiei: familia, şcoala, societatea şi Biserica.

De la redacţia centrală, Davide Dionisi i-a luat un interviu:
• "De ce un pact între agenţiile educative? Pentru că trebuie să-i facem pe copiii şi elevii noştri să audă acelaşi limbaj în această lume care-i dezorientează, unde fiecare îşi face o cultură 'self service'. Toţi trebuie să ne aşezăm unul lângă celălalt ca să vedem mai întâi ce este esenţial de trăit şi apoi de transmis. Nici în familii nu mai există un limbaj comun care să fie acceptat de toţi componenţii: fiecare merge în căutarea unui limbaj în această magmă imensă propusă de mass-media şi cultura de care suntem înconjuraţi, şi chiar dacă suntem la prima vedere împreună şi aproape unii de alţii, acest fapt riscă să-l facă pe fiecare să trăiască într-o lume pe care şi-o construieşte de unul singur cu valorile sale".

Nu sunt rare situaţiile, observă colegul nostru, în care profesorii nu mai sunt respectaţi nici de societate nici de instituţii. Cum poate fi depăşită această condiţie care pune în pericol educaţia însăşi?
• "Clasa educatorilor, în general, nu se mai bucură de credibilitate pentru că a căzut un aspect de mare importanţă, cel al ascultării şi al respectului faţă de educator, credibilitatea educatorului şi respectul faţă de educator. Când un formator, în exerciţiul datoriei, scrie o atenţionare pentru elevul său şi apoi trebuie să înfrunte părinţii care vin cu avocatul ca să-şi apăre copilul, cum ar mai putea formatorul să-şi facă misiunea pînă la capăt? Trebuie să învăţăm să mai spunem un "da" sau un "nu" atunci când este cazul, dar nu cu autoritatea funcţiei ci cu autoritatea unei mărturii personale, a unui stil de viaţă credibil. Desigur, în spirit de respect faţă de rolul fiecăruia – şi aici cred că e necesar pactul educativ – pentru că toţi avem un rol precis în educaţie. Trebuie să educăm împreună. Educaţia, însă, presupune şi câte un "nu", educând în spiritul sacrificiului, dând reguli de viaţă".

Printre altele, continuă jurnalistul, şcoala trebuie să-i ajute pe toţi să trăiască în spiritul coexistenţei democratice şi civile între persoane de rase şi religii diferite. Nu este acesta un obiectiv idealist? Răspunde mons. Parmeggiani:
• "Este posibil dacă se face o educaţie bazată pe respect. Nu pot uita şcolile pe care le-am vizitat la Sarajevo acum câţiva ani, şcoli aflate în gestiunea Bisericii şi a diecezei din Sarajevo: sunt şcoli interreligioase, unde catolici, musulmani şi ortodocşi trăiesc împreună şi sunt educaţi să trăiască împreună. Copiii sunt, probabil, mai puţin preveniţi decât adulţii. Dacă se face împreună o educaţie pentru coexistenţă, respect reciproc şi angajare pentru societate încă din primii ani, crescând, copii vor avea capacitatea de a se integra mai bine şi de a creşte mai bine unii lângă ceilalţi".

(rv - DD/AD)