2012-09-06 15:53:05

Latina, limbă vie în mass-media mileniului trei


RV 06 sep 2012. "Quid opus est gentibus Europae? Paucis sed optimis hominibus!" Cotidianul Osservatore Romano saluta în ediţia de miercuri, 5 septembrie 2012, iniţiativa 'confratelui' său italian Avvenire de a publica o nouă rubrică săptămânală în paginile culturale. "Hortensius", numele rubricii, a apărut pentru prima dată în ediţia de pe 4 septembrie 2012 şi promite că va reveni săptămânal în fiecare marţi.

Pr. Roberto Spataro, profesor de Literatură creştină antică la Universitatea Pontificală Saleziana din Roma, s-a angajat să se îngrijească de noua stea răsărită pe bolta mediatică a mileniului trei, care îşi va face simţită prezenţa folosindu-se de vocabularul şi gramatica limbii latine. "Quid opus est gentibus Europae?" (De ce au nevoie europenii? – t.r.) se întreabă la prima sa apariţie "Hortensius", iar prof. Spataro răspunde cu clasica eleganţă şi sobrietate: "Paucis sed optimis hominibus" – "De câţiva dar foarte buni oameni".

Întâlnirea săptămânală reprezintă o importantă ocazie de a proiecta asupra prezentului lumina unei înţelepciuni care, se spune, a apus de mult, dar în realitate, scriitorii antici, clasici şi creştini, n-au încetat niciodată să atragă interesul şi curiozitatea. O chestiune de conţinut, prin urmare, dar şi de formă, pentru că latina poate fi văzută în multe feluri, dar din ce în ce mai puţin ca o limbă moartă. Şi nu doar pentru că, din fericire, profesorii sunt vii. O dovedeşte, de exemplu, o ştire recentă din Germania: în anul şcolar 2012-2013, unul din trei liceeni a cerut să înveţe limba latină.

De altfel, paginile culturale din cotidianul italian "Avvenire" privesc cu ochi binevoitori şi la cititorul care nu se consideră specialist în faţa unui text de talia lui Cicero şi Tacitus. Drept care marţea succesivă, alături de o nouă contribuţie în latină a prof. Spataro, va fi publicată şi traducerea textului precedent. Dar convingerea tăinuită a iniţiatorilor este că cititorii nu vor avea nevoie chiar de o săptămână ca să înţeleagă despre ce era vorba. Nu ne mai rămâne decât să adăugăm un sincer "Ad multos annos!", pentru nou-născuta rubrică, iar pentru cititorii ei şi ai noştri, un călduros: "Valete!"

rv/ A.D.








All the contents on this site are copyrighted ©.