2012-09-01 14:20:46

Afecţiune unanimă pentru cardinalul Carlo Maria Martini, decedat vineri. Benedict XVI: a slujit cu generozitate Evanghelia şi Biserica


RV 01 sep 2012. Aleasă afecţiune, dovezi de stimă şi semne de recunoştinţă, continuă să se exprime în aceste zile faţă de cardinalul Carlo Maria Martini, care a murit vineri la Casa Iezuiţilor de la Gallarate, nu departe de Milano, la vârsta de 85 de ani. Benedict XVI l-a numit "frate drag" şi "păstor ilustru". Trupul neînsufleţit al cardinalului italian a fost dus sâmbătă în Domul din Milano. Luni, 3 septembrie, la ora 16.00, funeraliile religioase, după care va fi depus într-un mormânt de la altarul Crucii Sf. Carol Boromeo.

Emoţionant şi intens, mesajul de condoleanţe al papei Benedict XVI: "Când mă gândesc cu afecţiune la acest frate drag, care a slujit generos Evanghelia şi Biserica – scrie Sfântul Părinte în telegrama trimisă arhiepiscopului de Milano, card. Angelo Scola – îmi aduc aminte cu recunoştinţă de activitatea apostolică intensă desfăşurată ca fiu spiritual zelos al Sf. Ignaţiu, profesor expert, autoritate în studiile biblice şi rector apreciat al Universităţii Pontificale Gregoriana şi al Institutului Biblic Pontifical, în fine, ca sârguincios şi înţelept arhiepiscop de Milano.

Benedict XVI a subliniat deasemeni "slujirea competentă şi înflăcărată adusă Cuvântului lui Dumnezeu, deschizând tot mai mult comunităţii bisericeşti comorile Sfintei Scripturi, mai ales prin promovarea metodei 'lectio divina'. În telegrama sa, Pontiful aminteşte şi de boala îndelungă a card. Martini, afectat de morbul lui Parkinson, pe care a trăit-o "cu suflet senin şi încredere deplină în voinţa Domnului".

Card. Martini s-a născut la Torino în 1927. După ce a intrat în Societatea lui Isus, ordinul iezuiţilor, a fost sfinţit preot la 25 de ani. A devenit rector al Institutului Biblic Pontifical şi apoi al Universităţii Pontificale Gregoriana. Fericitul Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Milano în 1979, misiune îndeplinită pînă în 2002. Dintre numeroasele sale iniţiative, de menţionat "Şcoala Cuvântului", curs de formare a laicilor pentru familiarizarea cu Sf. Scriptură prin metoda "lectio divina", şi "Catedra celor care nu cred", pentru a intra în dialog cu cei aflaţi în căutarea sinceră a adevărului. Celebre au rămas şi discursurile adresate oraşului Milano, alături de Scrisorile Pastorale. Mişcătoare, vizitele la cei din închisoare şi la cei săraci.

Opinia publică italiană păstrează încă o vie amintire a episodului în care mai mulţi terorişti din gruparea "Brigăzile Roşii" au depus un întreg arsenal în faţa prelatului. Numit cardinal şi încheiată misiunea pastorală la Milano, prelatul catolic a revenit la îndrăgitele sale studii biblice mutându-se la Ierusalim, unde şi-a continuat angajarea în favoarea dialogului ecumenic şi interreligios. A revenit în Italia pentru îngrijiri medicale, stabilindu-se la "Aloisianum", institutul iezuiţilor de la Gallarate, în apropiere de Milano, reducându-şi tot mai mult activităţile obişnuite.

În luna iunie a.c., în cadrul Întâlnirii mondiale a familiilor, a mers la Milano, în ciuda greutăţilor şi a suferinţei, pentru a-l întâlni şi îmbrăţişa pe Benedict XVI. Pe 13 iulie 2012 a sărbătorit 60 de ani de preoţie. Vineri, 31 august, a trecut la Domnul.







All the contents on this site are copyrighted ©.