2012-08-31 16:47:40

Preocuparea episcopilor filipinezi privind riscul devierii şcolilor catolice de la propriul rol


(RV – 31 august 2012) “O şcoală catolică, pentru a putea fi şi a se putea numi astfel, nu poate şi nu trebuie să promoveze nimic care să fie în contrast cu magisteriul şi învăţătura Bisericii”. Această subliniere a fost făcută de către arhiepiscopul de Cebu, mons. Jose S. Palma, preşedintele Conferinţei Episcopale din Filipine.
Prelatul filipinez a anunţat de asemenea că va retrage titlul de “catolică” oricărei instituţii educative care promovează doctrine sau idei contrarii magisteriului şi moralei catolice.

Semnalul de avertizare al preşedintelui episcopatului filipinez se referă la proiectul de lege privind sănătatea reproductivă. Noua normativă prevede introducerea în şcoli, începând cu noul an şcolar, a cursurilor de educaţie sexuală şi pentru copii de cinci ani. Preocuparea arhiepiscopului de Palma este legată mai ales de programa şcolară, ce insistă prea mult asupra temei raporturilor sexuale, fapt ce ar putea fi înţeles ca pe o invitaţie explicită la raporturi promiscue, în afara căsătoriei.

“Elevii” – a subliniat prelatul filipinez – “trebuie să fie informaţi în mod corespunzător privind sexualitatea, nu printr-o idee legată doar de corp ci subliniind importanţa faptului că sexualitatea şi viaţa sunt daruri de la Dumnezeu”.

Episcopii din Filipine şi credincioşii se opun, prin polemici publice şi acţiuni legale, la această prevedere care, în afara promovării educaţiei sexuale şi a subsidiilor pentru folosirea contraceptivelor în şcolile publice, ar favoriza politici de reducere a natalităţii.
Pe 4 august, circa 60 de mii de persoane au manifestat la Manila pentru a se opune politicilor de reducere a natalităţii, fapt ce ar echivala – în opinia episcopilor filipinezi – cu propunerea „unei culturi a morţii şi întunericului”.

Aici, serviciul audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.