2012-08-28 17:02:43

Coeziunea socială în timp de criză, în centrul întâlnirii din Cipru a membrilor CCEE


(RV – 28 august 2012) Între 3 şi 5 septembrie, este prevăzut să aibă loc la Nicosia, în Cipru, întâlnirea promovată de Comisia Conferinţelor Episcopale din Europa. La reuniune participă în jur de 30 de episcopi şi delegaţi ai conferinţelor episcopale europene, care se ocupă de chestiunile sociale.

Evenimentul se integrează în activităţile promovate de guvernul cipriot cu ocazia preşedinţiei cipriote a Uniunii Europene.
Potrivit informaţiilor furnizate de SIR, se va vorbi despre angajarea Bisericii în promovarea coeziunii sociale în continentul european, în această perioadă de criză.

“Într-un timp de criză, precum cel pe care-l trăim” – se citeşte în comunicatul Comisiei Conferinţelor Episcopale din Europa – „a trăi împreună devine o alegere zilnică, dar nu întotdeauna simplu de împlinit dacă nu se inspiră din voinţa de realizare a unui proiect de viaţă comun şi dacă nu se evită oportunităţile şi necesităţile de circumstanţă”.

În cadrul întâlnirii se va încerca să se facă lumină asupra unor importante chestiuni, încercând să se înţeleagă ce anume creează în prezent coeziunea socială şi care pot fi elementele ce o pun în situaţie de risc.
De asemenea, se va încerca delinearea unei Europe unite, care să nu-şi uite rădăcinile creştine, punctând asupra rolului Bisericii.

Dezbaterile vor fi iniţiate de cardinalul Angelo Bagnasco, arhiepiscop de Genova, preşedinte al Conferinţei Episcopale din Italia şi vice-preşedinte al Comisiei Conferinţelor Episcopale din Europa.
Sunt prevăzute de asemenea intervenţiile mons. Diarmuid Martin, arhiepiscop de Dublin şi a profesorului Vincenzo Buomo, de la Universitatea Pontificală Laterană şi consilier juridic la diferite oficii internazionale, ca şi unii profesori şi membri ai parlamentului cipriot.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.