2012-08-21 14:35:25

Rolul şi misiunea de catolici într-o societate tot mai secularizată, unul din obiectivele campusurilor pentru copii şi tineri


(RV – 21 august 2012) „Tinere, lumea aceasta este pentru tine!”: cu acest titlu, se desfăşoară şi anul acesta campusului pentru copii şi tineri, de la sanctuarul „Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate”, aflat în regiunea italiană Abruzzo.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 32-a ediţie, oferă tinerilor italieni, între 22 şi 25 august, un program bogat în întâlniri cu personalităţi religioase şi culturale, dar şi în momente recreative şi culturale. Campusul se va încheia cu o Sfântă Liturghie celebrată de cardinalul Angelo Comastri, vicar general al Sanctităţii Sale pentru Cetatea Vaticanului.
În această vară şi diecezele din România au fost gazdele unor numeroase astfel de iniţiative pentru copii şi tineri, ce s-au înscris în şirul evenimentele estive ce au avut în centru Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici, desfăşurată la Iaşi, în perioada 25-29 iulie.
Chiar dacă de o mult mai mică amploare faţă de Întâlnirea Naţională de la Iaşi, şi cu obiective diferite, campusurile pentru copii şi tineri au contribuit la formarea spirituală a numeroşi copii şi tineri, la îmbunătăţirea capacităţii lor de relaţionare şi mai ales la dobândirea curajului de a-şi însuşi rolul şi misiunea de catolici într-o societate tot mai secularizată

În dieceza de Iaşi, s-au organizat campusuri de vară pentru copii la Iaşi, Roman, Oţeleni, Buhonca şi Sărata, aflăm din ştirile postate pe situl ercis.ro

Numeroase iniţiative pentru copii şi tineri, de petrecere împreună a perioadei estive, au avut loc şi în celelalte dieceze, activităţile desfăşurate sub titlul „Vară împreună” devenind deja tradiţie în parohiile catolice din dieceza de Bucureşti.

Din pagina web a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică aflăm că aproximativ 250 de copiii din Cugir s-au bucurat anul acesta de o serie de activităţi distractive şi educative în cadrul taberei de vară organizată de parohia greco-catolică din localitate, în perioada 6-11 august. În acest an, a explicat părintele paroh Viorel Codrea, tabăra ajunsă la a şaptea ediţie şi-a propus să-i ajute pe copii la o mai bună cunoaştere, interacţiune şi înţelegerea reciprocă, la tabără participând şi mulţi copii de etnie rom.

Despre importanţa acestor iniţiative, cu rolul de a-i delecta şi recrea pe copii şi tineri, dar şi de a-i ajuta să se integreze cât mai bine, ca şi creştini, în realitatea în care trăiesc, părintele Francesco Cordeschi, iniţiatorul taberei de la sanctuarul dedicat Sfântului Gabriel al Maicii Îndurerate din Abruzzo, Italia, a spus:
• „Tinerii sunt partea cea mai bună a realităţii pe care o trăim, iar misiunea lor este de a o schimba în bine, făcând cunoscut lumii adevărul care locuieşte în ei: Isus Cristos. (…) Într-o lume în care se vehiculează tot mai mult ideea că se impune adevărul celui mai puternic, tinerii se pierd cu firea, se blochează, iar îndemnul adresat lor este de a se trezi, de a ieşi din starea de blocaj în care se află.
Exemplul cel mai grăitor pe care Sfântul Gabriel al Maicii Îndurerate l-a dat tinerilor a fost acela de a face din sine însuşi un instrument al Domnului, de a se lăsa purtat de Domnul”.

Gabriel al Maicii Îndurerate, cleric pasionist, a murit pe 27 februarie 1862, la doar 24 de ani. „Paradisul meu”, obişnuia să spună, „reprezintă durerile scumpei mele Mame”, referindu-se desigur la Maica Domnului. A fost declarat Fericit în 1908, iar 12 ani mai târziu, în 1920 a fost declarat Sfânt. În 1926, Papa Pius al XI-lea, l-a numit co-patron al Acţiunii Catolice.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3









All the contents on this site are copyrighted ©.