2012-08-19 19:59:33

Sf. Bernard: omul îl găseşte pe Dumnezeu mai mult prin rugăciune decât prin discuţii şi raţiune. Maria ne conduce la Isus


(RV - 20 august 2012) Biserica îl comemorează luni 20 august pe Sfântul Bernard din Clairvaux, abate şi învăţător al Bisericii. Raţiunea nu este de ajuns pentru a rezolva chestiunile fundamentale despre Dumnezeu, despre om şi despre lume: a arătat la audienţa generală de miercuri 21 octombrie 2009 desfăşurată în Piaţa San Pietro Benedict al XVI-lea dedicând cateheza sa Sfântului Bernard din Clairvaux, Franţa, anii 1090-1153. Este vorba de unul dintre „marii doctori ai Bisericii”, „cunoscut ca ultimul dintre Părinţi datorită capacităţii sale de a prelua cu înţelepciune bogata moştenire a învăţăturii patristice”.

A înfăptuit o mare reînnoire în viaţa monastică a timpului, „accentuând necesitatea unei vieţi sobre şi măsurate…recomandând susţinerea şi îngrijirea săracilor”. Papa a pus apoi accentul pe două aspecte centrale din învăţătura lui Bernard relative la Isus şi Maria.

Potrivit Sfântului Bernard, „adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu consistă în trăirea personală, profundă a lui Isus Cristos şi a iubirii sale". Şi aceasta este valabil pentru orice creştin: credinţa este înainte de toate o întâlnire personală, intimă cu Isus, înseamnă trăirea apropierii, a prieteniei, a iubirii sale, şi numai astfel se învaţă a-l cunoaşte din ce în ce mai mult, a-l iubi şi urma tot mai mult”. Cu referire la Fecioara Maria, Sfântul Bernard aminteşte participarea ei la Patima lui Cristos, care „a depăşit cu mult în intensitate suferinţele fizice ale martirajului. Bernard - a observat Papa - nu are dubii: „per Mariam ad Iesum”, prin Maria suntem conduşi la Isus.

Dar să urmărim expunerea Papei, care la început a prezentat o scurtă biografie a Sfântului Bernard.
• Astăzi doresc să vorbesc despre Sfântul Bernard din Clairvaux, numit şi ’ultimul dintre Părinţii’ Bisericii, deoarece în secolul al XII-lea, încă o dată, a reînnoit şi adus în actualitate marea teologie a Părinţilor.

Născut în Franţa în 1090 la Fontaines, într-o familie numeroasă şi cu oarece bunăstare, tinerelul s-a dedicat studiului aşa-ziselor arte liberale - în special gramaticii, retoricii şi dialecticii la şcoala canonicilor bisericii din Saint-Vorles, la Châtillon-sur-Seine şi s-a maturizat lent în decizia de a intra în viaţa monahală. Pe la vârsta de 20 de ani a intrat la Cîteaux, o fundaţie monastică nouă, mai agilă în comparaţie cu vechile şi venerabilele mănăstiri de atunci, şi în acelaşi timp mai riguroasă în practicarea sfaturilor evanghelice. Câţiva ani mai târziu, în 1115, Bernard a fost trimis de Ştefan Harding, al treilea abate de Cîteaux, să fondeze mănăstirea din Clairvaux. Aici tânărul abate, avea doar 25 de ani, a putut să-şi perfecţioneze propria concepţie despre viaţa monastică şi să se străduiască să o pună în practică. Privind la disciplina altor mănăstiri, Bernard a restabilit o viaţă sobră şi echilibrată, la masă ca şi la îmbrăcăminte şi în edificiile monastice. Astfel mănăstirea din Clairvaux devenea din ce în ce mai numeroasă, şi creştea numărul noilor fundaţii.

În aceiaşi ani, înainte de 1130, Bernard a început o vastă corespondenţă cu multe persoane, fie importante fie de modeste condiţii sociale. La multele scrisori din această perioadă trebuie adăugate numeroasele Sermones - Predicile, precum şi Sentinţe şi Tratate. Tot din acest timp datează marea prietenie a lui Bernard cu Guillaume de Saint-Thierry şi Guillaume de Champeaux, figuri dintre cele mai importante din secolul al XII-lea. Din 1130 a început să se ocupe de nu puţine şi grave chestiuni ale Sfântului Scaun şi ale Bisericii. Pentru atare motiv a trebuit să iasă tot mai mult din mănăstirea sa, şi uneori în afara Franţei. A întemeiat şi câteva mănăstiri de femei, şi a fost protagonist al unui intens epistolar cu Petru Venerabilul, abate de Cluny, despre care Papa a vorbit la audienţa anterioară. A îndreptat scrierile sale mai ales împotriva lui Abelard, un mare gânditor care a început un nou mod de face teologie, introducând mai ales, metoda dialectico-filozofică în construirea gândirii teologice. Un alt front pe care Bernard a luptat a fost erezia Catarilor, care, cum s-a spus, dispreţuiau materia şi corpul uman, dispreţuind, în consecinţă, pe Creator. El, în schimb, a simţit datoria de a lua apărarea evreilor, condamnând zvâcnirile de antisemitism tot mai difuze. Datorită acestui din urmă aspect al acţiunii sale apostolice, câteva zeci de ani mai târziu, Ephraim, Rabin de Bonn în Germania, i-a adresat lui Bernard un vibrant omagiu.

În aceeaşi perioadă Sfântul Abate a scris operele sale cele mai renumite, precum faimoasele Predici asupra cărţii Cântarea Cântărilor. În ultimi ani ai vieţii - a murit în 1153 - Bernard a trebuit să-şi limiteze călătoriile, fără să le întrerupă total. A profitat de aceasta pentru a revizui definitiv complexul de Scrisori, Predici, Tratate. Merită să menţionăm o carte destul de specială, pe care el a terminată în această perioadă, în 1145, când un student al său, Bernardo Pignatelli a fost ales Papă cu numele de Eugen al III-lea. În această circumstanţă, Bernard, în calitate de Îndrumător spiritual, a scris acestui fiu al său spiritual textul „De Consideratione”, care conţine învăţăminte pentru a putea fi un bun Papă.

În această carte, care rămâne o lectură bună pentru Papii din toate timpurile, Bernard nu indică numai cum să slujească bine ca Papă, dar exprimă şi o profundă viziune despre misterul Bisericii şi despre misterul lui Cristos, care se rezolvă în cele din urmă, în contemplarea misterului lui Dumnezeu unul şi întreit: „Ar trebui să continue încă căutarea acestui Dumnezeu, care nu este încă destul de căutat”, scrie Sfântul Abate, „dar, desigur, se poate căuta mai bine şi găsi mai uşor prin rugăciune decât prin discuţie. Să punem deci capăt acestei cărţi, dar nu căutării” (XIV, 32: PL 182, 808), de a fi în drum spre Dumnezeu.

Papa s-a oprit apoi asupra două aspecte centrale din bogata învăţătură a Sfântului Bernard: ele se referă la Isus Cristos şi Maria Preasfântă, Mama sa. Solicitudinea sa pentru împărtăşirea intimă şi vitală de către creştin a iubirii lui Dumnezeu în Isus Cristos nu aduce orientări noi în statutul ştiinţific al teologiei. Dar, într-o formă mai decisivă ca oricând, abatele de Clairvaux modelează figura teologului după cea a contemplativului şi a misticului. Numai Isus - insistă Bernard în faţa raţionamentelor dialectice complexe din timpul său - numai Isus „este miere pentru gură, cântec pentru ureche, tresăltare de bucurie în inimă - „mel in ore, in aure melos, in corde iubilum”.

Tocmai de aici vine titlul, atribuit lui de tradiţie, acela de „Doctor mellifluus”: lauda sa adusă lui Isus Cristos, de fapt „curge ca mierea”. În bătăliile extenuante dintre nominalişti şi realişti - două curente filozofice ale epocii - abatele de Clairvaux repetă neobosit că unul singur este numele care contează, cel al lui Isus Nazarineanul. „Uscată este orice mâncare a sufletului”, mărturiseşte, „dacă nu este înrourată cu acest ulei; fără gust, dacă nu este condimentată cu această sare. Ceea ce scrii nu are gust pentru mine, dacă nu-l voi fi citit aceasta pe Isus”. Şi încheie: „Când discuţi sau vorbeşti, nimic nu are gust pentru mine dacă nu voi fi auzit răsunând numele lui Isus (Sermones in Cantica Canticorum XV, 6: PL 183,847).

Pentru Bernard, de fapt, adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu consistă în trăirea personală, profundă a lui Isus Cristos şi a iubirii sale. Şi aceasta este valabil pentru orice creştin:
• … credinţa este înainte de toate întâlnire personală, intimă cu Isus, este a trăi apropierea, prietenia, iubirea sa, şi numai în felul acesta se învaţă a-l cunoaşte tot mai mult, a-l iubi mereu mai mult şi a-l urma din ce în ce mai mult. Fie ca aceasta să se poată realiza pentru fiecare dintre noi!

Într-o altă Predică renumită în duminica din octava Ridicării Preasfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer, Sfântul abate descrie în termeni aprinşi de iubire participarea intimă a Mariei la jertfa răscumpărătoare a Fiului. „O Sfântă Marie - exclamă el - cu adevărat o sabie a străpuns sufletul tău!...Într-atâta violenţa durerii ţi-a străpuns sufletul, încât pe bună dreptate noi putem să te numim mai mult de cât martiră, deoarece în tine participarea la patima Fiului a depăşit cu mult în intensitate suferinţele fizice ale martirajului” (14: PL 183,437-438).

Bernard nu are dubii: “per Mariam ad Iesum”, prin Maria suntem conduşi la Isus. El atestă clar subordonarea Mariei lui Isus, potrivit bazelor mariologiei tradiţionale. Dar în partea centrală a Predicii documentează şi locul privilegiat al Fecioarei în economia mântuirii, urmare a participării cu totul deosebite a Mamei (compassio) la jertfa Fiului. Nu fără motiv, un secol şi jumătate după moartea lui Bernard, Dante Alighieri, în ultimul cânt al operei „Divina Commedia” va pune pe buzele acestui „Doctor mellifluus” sublima rugăciune către Maria: „Fecioară Mamă, fiică a Fiului tău, umilă şi mai măreaţă decât orice făptură, termen fix al sfatului veşnic,….” (Paradiso 33, vv. 1ss.).

Aceste reflecţii, caracteristice ale unui îndrăgostit de Isus şi de Maria precum Sfântul Bernard, provoacă şi azi în mod salutar nu numai teologii, dar pe toţi credincioşii.
• Uneori se pretinde să se rezolve chestiunile fundamentale despre Dumnezeu, despre om şi despre lume doar cu forţele raţiunii. Sfântul Bernard, în schimb, întemeiat solid pe Biblie şi pe Sfinţii Părinţi, ne aminteşte că fără o profundă credinţă în Dumnezeu, alimentată de rugăciune şi de contemplaţie, de o legătură intimă cu Domnul, reflecţiile noastre asupra misterelor divine riscă să devină un zadarnic exerciţiu intelectual, şi îşi pierd credibilitatea.

Teologia trimite la „ştiinţa sfinţilor”, la intuiţia lor în privinţa misterelor Dumnezeului celui viu, la înţelepciunea lor, dar al Duhului Sfânt, care devin punct de referinţă pentru gândirea teologică.
• Împreună cu Bernard de Clairvaux, şi noi trebuie să recunoaştem că omul caută mai bine şi îl găseşte mai uşor pe Dumnezeu „prin rugăciune decât prin discuţie”.
La sfârşit, figura adevăratului teolog şi a fiecărui evanghelizator rămâne cea a apostolului Ioan, care şi-a aplecat capul la inima Învăţătorului.

Aş vrea să închei aceste reflecţii asupra Sfântului Bernard cu invocaţiile către Maria, pe care le citim într-o frumoasă predică a sa:

„În pericole, în nelinişti, în îndoieli: gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria! Ea să nu se îndepărteze nicicând de pe buzele tale, să nu se îndepărteze nicicând din inima ta; şi, ca să obţii ajutorul rugăciunii sale, nu părăsi nicicând exemplul vieţii sale.

Dacă o urmezi pe ea, nu poţi devia; dacă te rogi ei, nu poţi dispera; dacă te gândeşti la ea, nu poţi rătăci. Dacă ea te susţine, nu poţi cădea, dacă ea te ocroteşte n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzeşte, nu simţi oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la ţintă (Hom.super Missus est, II.17).


rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.