2012-08-14 15:17:35

Spre sanctuarele mariane din România, invocând ajutorul şi mijlocirea Maicii Domnului


(RV – 14 august 2012) Sunt atât de numeroase bisericile din România cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” încât ar fi imposibil de amintit toate locurile de pelerinaj spre care credincioşii se îndreaptă în aceste zile. Merg de cele mai multe ori pe jos şi uneori chiar desculţi, în semn de pocăinţă, pentru a-şi mărturisi credinţa creştină şi apartenenţa la Isus, prin Maica Sa, şi pentru a cere harurile trebuincioase vieţii de zi cu zi. Merg alături de păstorii lor, plini de speranţa că Maica Domnului îi va veghea mereu, în momente de bucurie, ca şi în cele de nevoi şi dureri

Doar pietrele din jurul acestor locuri sfinte ar putea da mărturie despre genunchii plecaţi în rugăciune ai miilor şi miilor de credincioşi care an de an şi generaţie după generaţie, aşteaptă 15 august pentru a porni la un drum de primenire şi întărire sufletească, la sanctuarele mariane de la Cacica sau de la Radna, de la Oradea, sau Nicula, de la Cărbunari sau Scăiuş, sau spre vreo mică biserică dintr-un sat vecin dedicată Adormirii Maicii Domnului.
La sanctuarul naţional marian din Cacica, sunt mii pelerinii prezenţi şi anul acesta în zilele de 14 şi 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. În afara celor din România, sunt veniţi pelerini din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia... La celebrările de anul este prezent şi PS Paolo de Nicolò, regent emerit al Casei Pontificale din Vatican, informează situl ercis.ro

În zilele de 14 şi 15 august, după 64 de ani: primul pelerinaj greco-catolic la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Şişeşti, Maramureş, după cum aflăm din situl Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
La fel ca şi în ceilalţi ani, în ajunul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, la ora 16, în capela greco-catolică din Gherla, moment de rugăciune urmat de procesiunea până la biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Nicula, condusă de PS Florentin Crihălmeanu. La Nicula: celebrarea slujbei Vecerniei, cu un cuvânt de învăţătură rostit de Păstorul Eparhiei, informează Episcopia Română-Unită Greco-catolică de Cluj Gherla.
În solemnitatea Ridicării cu Trupul şi Sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria, ca şi în ceilalţi ani, la bazilica „Maica Harurilor” Maria Radna din judeţul Arad, au sosit numeroşi pelerini din ţară şi străinătate, pentru a o cinsti pe Preacurata Fecioară Maria. Sfintele Liturghii se celebrează în limba română, slovacă, maghiară şi croată, în rit latin ca şi în rit bizantin, aşa cum ilustrează programul celebrărilor publicat pe situl bazilicii Maria Radna.
Sunt multe potecile pe care sute de credincioşi din România păşesc şi anul acesta înşiruiţi cuminţi, în straie de sărbătoare, cu icoane ale Maicii Domnului purtate ca stindarde, cu rozarii în mâini, cerându-i Preacuratei, prin rugăciuni şi cântări, mijlocirea şi protecţia sub mantia-i binecuvântată de Mamă Îndurătoare, spunând: „Ne bucurăm cu tine, Fecioară aleasă, pentru cinstea pe care trupul tău a primit-o de la îngeri atunci când, în cântece de laudă, a fost înălţat la cer”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.