Ridicarea Sfintei Fecioare Maria cu trupul şi sufletul la cer: o dogmă recentă?

(RV - 14 august 2012) Citim în noul Martirologiu roman în ziua de 15 august: Sollemnitas Assumptionis beatae Mariae Virginis, Dei et Domini nostri Iesu Christi Genitricis, quae, expleto terrestris vitae cursu, corpore et anima ad coelestem gloriam asumpta est. Hanc fidem Ecclesiae traditione receptam Pius papa Duodecimus sollemniter definivit,
Traducem: „Solemnitatea Ridicării ( „Asumpţiunii”) fericitei Fecioare Maria, Născătoarea Dumnezeului şi Domnului nostru Isus Cristos, care, terminat cursul vieţii pământeşti, a fost ridicată cu trupul şi sufletul la gloria cerească. Pius al XII-lea a definit solemn această credinţă primită prin tradiţia Bisericii”.

Însă definiţia proclamată solemn de către Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950 nu a însemnat nicidecum, aşa cum vom vedea, introducerea unei noi dogme în Biserică. Ioan Paul al II-lea a explicat acest fapt, în cateheza ţinută la audienţa generală de miercuri 2 iulie 1997.

Iată textul catehezei:

„Asumpţiunea” Mariei,, adevăr de credinţă (Luca 1,46-49)
Atunci Maria a spus: "Sufletul meu preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, al cărui nume este sfânt".

1. Pe linia bulei Munificentissimus Deus a veneratului meu predecesor Pius al XII-lea, Conciliul Vatican II afirmă că Neprihănita Fecioară, "la capătul vieţii sale pământeşti, a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria cerească” (Lumen gentium, 59) .

Părinţii Conciliului au dorit să sublinieze faptul că Maria, spre deosebire de alţi creştini care mor în harul lui Dumnezeu, a fost ridicată la slava Paradisului şi cu trupul ei. Este vorba de o credinţă veche exprimată şi într-o lungă tradiţie iconografică, care o prezintă pe Maria în timp ce "intră” cu trupul său în cer.

Dogma Ridicării la cer (a Asumpţiunii) afirmă că trupul Mariei a fost glorificat după moarte. De fapt, în timp ce pentru alţii învierea trupurilor va avea loc la sfârşitul lumii, pentru Maria, glorificarea trupului ei a fost anticipată printr-un privilegiu singular.

2. La data de 1 noiembrie 1950, în definirea dogmei Ridicării Maicii Domnului cu trupul şi sufletul la cer, Pius XII a evitat să folosească termenul "înviere" şi să ia poziţie cu privire la chestiunea morţii Fecioarei ca adevăr de credinţă. Bula Munificentissimus Deus se limitează la a afirma ridicarea trupului Mariei la gloria cerească, declarând acest adevăr "dogmă revelată de Dumnezeu".

Cum să nu notăm aici că Ridicarea la cer a Maicii Domnului face parte dintotdeauna din credinţa poporului creştin care, susţinând intrarea Mariei în slava cerească, a înţeles să proclame glorificarea trupului său?

Prima urmă de credinţă în Ridicarea la cer a Fecioare Maria este prezentă în povestirile apocrife, intitulate Transitus Mariae - Trecerea Mariei, al cărei conţinut iniţial datează din secolul al II-III-lea. Este vorba de reprezentări populare şi uneori romanţate, care însă în acest caz receptează o intuiţie de credinţă a poporului lui Dumnezeu

Ulterior, s-a dezvoltat o reflecţie privind soarta Mariei în viaţa de apoi. Acest lucru, încetul cu încetul, a condus credincioşii la credinţa în ridicarea glorioasă a Mamei lui Isus, cu trupul şi cu sufletul, şi la instituirea în Răsărit a sărbătorii liturgice a Adormirii şi Ridicării la cer a Maicii Domnului.

Credinţa în destinul glorios al sufletului şi trupului Maicii Domnului, după moartea sa, din Orient se răspândeşte foarte rapid şi în Occident şi, începând din secolul al XIV-lea, se generalizează. În secolul nostru (XX), în ajunul definirii dogmei, ea constituie un adevăr aproape universal acceptat şi mărturisit de comunitatea creştină în orice colţ al lumii.

3. Astfel a fost că în luna mai 1946, prin enciclica Deiparae Virginis Mariae Pius al XII-lea a promovat o amplă consultare, interpelând episcopii şi, prin ei, clerul şi poporul lui Dumnezeu, cu privire la posibilitatea şi oportunitatea de a defini ridicarea cu trupul la cer a Mariei ca dogmă de credinţă. Rezultatul a fost extrem de pozitiv: doar şase răspunsuri din 1181 manifestau unele rezerve cu privire la caracterul revelat al acestui adevăr.

Citând aceste date, bula Munificentissimus Deus afirmă: "consensul universal al magisteriului ordinar al Bisericii oferă un argument sigur şi solid pentru a dovedi că ridicarea cu trupul la cer a Sfintei Fecioare Maria (…) este un adevăr revelat de Dumnezeu, şi trebuie, prin urmare, să fie crezut cu fermitate şi fidelitate de toţi fiii Bisericii" (AAS 42 [1950], 757).

Definiţia dogmei, pe linia credinţei universale a poporului lui Dumnezeu, exclude definitiv orice îndoială şi solicită adeziunea expresă a tuturor creştinilor.

După ce a subliniat credinţa actuală a Bisericii, bula reaminteşte textele de bază ale Sfintei Scripturi pentru acest adevăr.

Noul Testament, deşi neafirmând în mod explicit Ridicarea la cer a Mariei, oferă fundamentul ei deoarece pune în evidenţă unirea perfectă a Sfintei Fecioare cu destinul lui Isus Această uniune, care se manifestă încă de la conceperea miraculoasă a Mântuitorului, în participarea Mamei la Misiunea Fiului şi, mai ales, în asocierea la jertfa răscumpărătoare, nu poate să nu ceară o continuare după moarte. Perfect unită cu viaţa şi opera de mântuire a lui Isus, Maria împărtăşeşte cu el destinul ceresc al sufletului şi al trupului.

4. Bula citată Munificentissimus Deus referindu-se la participarea femeii din Protoevanghelie la lupta împotriva şarpelui şi recunoscând în Maria pe noua Evă, prezintă Ridicarea la cer, drept consecinţă a unirii Mariei la lucrarea de răscumpărare a lui Cristos. În acest sens, afirmă: "Prin urmare, aşa cum învierea glorioasă a lui Cristos a fost o parte esenţială şi trofeul final al acestei victorii, la fel trebuia ca lupta dusă de Sfânta Fecioară, unită cu Fiul ei, să se termine cu glorificarea trupului său feciorelnic ... " (AAS 42 [1950], 768).

Ridicarea la cer (Asumpţiunea) este, de aceea, punctul de sosire al luptei care a implicat dragostea generoasă a Mariei în răscumpărarea omenirii şi rodul participării ei unice la biruinţa Crucii.

rv/A. Lucaci