Didascalia icoanei "Adormirea Maicii Domnului". Cateheza lui Ioan Paul al II-lea despre moartea Sfintei Fecioare Maria. În audio, consideraţii omiletice

(RV - 14 august 2012) Priviţi icoana Adormirii Maicii Domnului primită de la Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. Icoana sărbătorii, care în tradiţia răsăriteană este prezentată pentru a fi venerată de credincioşi, pune în evidenţă două aspecte ale misterului: cel pământesc al morţii sau adormirii şi cel ceresc al înălţării Maicii Domnului în slava cerească.
Moartea este reprezentată în planul inferior: Maria, cu nobilă seninătate aşezată pe un postament ridicat este vegheată de prima comunitate de la Ierusalim: de apostolii împărţiţi în două grupuri de câte şase avându-i în frunte pe Petru şi pe Pavel, de episcopi şi femei sfinte.

Scena de sus îl reprezintă pe Cristos care, învăluit în nimb de glorie şi înconjurat de îngeri, vine pentru a o duce în cer pe mama sa, înfăţişată ca un prunc în scutece, aşa cum a fost el însuşi înfăşat la naştere de Maica Preacurată.
Dumnezeu care dă jos de pe tronuri pe cei mândri şi-i înalţă pe cei smeriţi, a privit la smerenia slujitoarei sale şi a purtat-o în mărire. Vedem împlinite în această reprezentare cuvintele lui Isus: „Dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Mt 18,3). Dumnezeu îi înalţă pe cei mici.

Aici, consideraţii omiletice la Adormirea Maicii Domnului, fără versiune scrisă, doar audio:

rv/A. Lucaci

La audienţa generală de miercuri 25 iunie 1997, papa Ioan Paul al II-lea a ţinut o cateheză despre Adormirea Maicii Domnului lămurind şi pronunţându-se în privinţa morţii Sfintei Fecioare.

La începutul audienţei a fost citit textul din Scrisoarea sfântului Paul către Filipeni 1, 20b-21: În mod public, acum ca şi întotdeauna, să fie preamărit Cristos în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte, căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câştig.

1. În privinţa încheierii vieţii pământeşti a Mariei, Conciliul utilizează termenii din Bula definirii dogmei Ridicării la cer şi afirmă: „Fecioara Neprihănită ferită de orice pată a păcatului strămoşesc, la capătul vieţii sale pământeşti a fost ridicată cu trupul şi cu sufletul în gloria" (Lumen gentium, 59). Cu această formulă, Constituţia dogmatică Lumen Gentium, urmându-l pe veneratul meu predecesor Pius al XII-lea, nu se pronunţă relativ la chestiunea morţii Mariei. Cu toate acestea, Pius al XII-lea nu a intenţionat să nege faptul morţii, ci doar nu a judecat oportun să afirme în mod solemn, ca adevăr ce trebuia admis de toţi credincioşii, moartea Maicii Domnului.

Unii teologi, într-adevăr, au susţinut scutirea de moarte a Fecioarei Maria şi trecerea ei direct de la viaţa pământească la gloria cerească. Cu toate acestea, această părere este necunoscută până în secolul al XVII-lea, în timp ce, de fapt, există o tradiţie comună care vede în moartea Mariei intrarea ei în gloria cerească.

2. Este posibil ca Maria din Nazaret să fi trăit în propriul său trup drama morţii? Reflectând asupra destinului Mariei şi a relaţiei sale cu Fiul divin, pare legitim să se răspundă afirmativ: din moment ce Cristos a murit, ar fi dificil să se susţină opusul pentru Mamă.

În acest sens au argumentat Părinţii Bisericii, care nu au avut nici o îndoială despre asta. Este suficient să-l menţionăm Sf. Iacob din Sarug (+ 521), potrivit căruia "corul celor Doisprezece Apostoli" atunci când pentru Maria a venit "timpul de a păşi pe calea tuturor generaţiilor", care este calea morţii, s-au adunat pentru a îngropa "trupul feciorelnic al Binecuvântatei” (Discurs despre înmormântarea Maicii Domnului, 87-99 în C. Vona, Lateranum 19 [1953], 188). Sf. Modest al Ierusalimului (+ 634), după o discuţie lungă despre "Adormirea preamăritei Născătoare de Dumnezeu”, închei cui „lauda” ei preamărind intervenţia prodigioasă a lui Cristos care „a înviat-o din mormânt" pentru a o lua cu el în slavă (Sf. Modest al Ierusalimului, Enc. in dormitionem Deiparae semperque Virginis Mariae, nn 7:14:. PG 86 bis, 3293, 3311.). Sf. Ioan Damaschin (+ 704), la rândul său, se întreabă: "Cum oare aceea care întru naştere a drecuut peste toate limitele firii, acum se apleacă la legile sale şi trupul să neprihănit este supus morţii?”. Şi răspunde: " Desigur, este necesar ca partea muritoare să fie lăsată să se îmbrace în nemurire, deoarece, chiar stăpânul firii nu a refuzat experienţa morţii. De fapt, el a murit după trup şi cu moartea distruge moartea, putrezirii îi dă neputrezire, şi moartea îl face izvor de înviere”. (Sf. Ioan Damaschin, Panegiric la Adormirea Maicii Domnului, 10: SC 80.107).

3. E adevărat că în Revelaţie moartea este prezentată ca pedeapsă pentru păcat. Cu toate acestea, faptul că Biserica o proclamă pe Maria liberă de păcatul strămoşesc printr-un privilegiu divin unic, nu conduce la concluzia că ea a primit şi nemurirea fizică. Mama nu este superioară Fiului, care a asumat moartea, dându-i un nou înţeles şi transformând-o într-un instrument al mântuirii.

Implicată în lucrarea de răscumpărare şi asociată la oferta mântuitoare a lui Cristos, Maria a putut împărtăşi suferinţa şi moartea în vederea răscumpărării omenirii. Şi pentru ea, se aplică ceea ce Sever al Antiohiei afirmă despre Cristos: "Fără o moarte preliminară, cum ar fi putut avea loc învierea?" (Sever al Antiohiei, Antiiulianistica, Beirut 1931, 194S). Pentru a fi părtaş la învierea lui Cristos, Maria trebuia să împărtăşească cu el înainte de toate moartea.

4. Noul Testament nu oferă nici o informaţie cu privire la circumstanţele morţii Mariei. Această tăcere face să presupunem că s-a întâmplat în mod natural, fără nici un mod deosebit, demn de a fi menţionat. Dacă nu ar fi fost aşa, cum ar fi putut ca această ştire să rămână ascunsă contemporanilor ei şi să nu ajungă, cumva, până la noi?

În ceea ce priveşte cauza morţii Mariei, par nefondate opiniile care ar vrea să excludă pentru ea cauze naturale. Mai important este căutarea atitudinii spirituale a Fecioarei în momentul plecării sale din această lume. În acest sens, Sf. Francisc de Sales crede că moartea Mariei a avut loc ca urmare a unui transport de dragoste. El vorbeşte despre o moarte "în iubire, din cauza iubirii şi din iubire", ajungând de aceea să afirme că Maica Domnului a murit din dragoste pentru Fiul său Isus (Sf. Francisc de Sales, Traité de l'Amour de Dieu , Lib 7,. c.. XIII-XIV).

Oricare ar fi fost cauza faptul organic şi biologic, sub aspectul fizic, încetarea vieţii trupeşti, se poate spune ca trecerea din această viaţă a fost pentru Maria o maturizare, creştere a harului în glorie, astfel încât niciodată ca în acel caz, moartea a putut fi concepută ca o „adormire”.

5. La unii Părinţii ai Bisericii găsim descrierea lui Isus însuşi, care vine să o ia pe mama sa în momentul morţii pentru a o aduce în gloria cerească. Ei prezintă, astfel moartea Mariei ca un eveniment de iubire care făcut-o să ajungă la Fiul său divin pentru a împărtăşi cu el viaţa nemuritoare. La sfârşitul vieţii sale pământeşti, ea trebuit să experimenteze, asemenea lui Paul şi mai mult decât el, dorinţa de a fi eliberată de trup pentru a fi cu Cristos pentru totdeauna (Cf Fil 1, 23).

Experienţa morţii a îmbogăţit persoana Fecioarei: trecând prin soarta comună a oamenilor, ea este în măsură să-şi exercite mai eficient maternitatea spirituală faţă de cei care se apropie de ora supremă a vieţii.

rv/A. Lucaci