2012-08-13 13:34:27

Anul Credinţei: Noua evanghelizare, în centrul întâlnirii teologico-pastorale naţionale din Cile


(RV – 13 august 2012) Credinţă, noua evanghelizare, ereditatea şi punerea în practică a mesajului celei de-a cincea conferinţe de la Aparecida: acestea sunt temele centrale ale celei de-a doua întâlniri teologico-pastorale naţionale din Cile, în program între 23 şi 25 august, în localitatea Concepción.

La întâlnire vor lua parte episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi laici din toate diecezele ţării. „Întâlnirea asumă o semnificaţie specială, pentru că dă posibilitatea perceperii modalităţii în care a fost însuşit mesajul de la Aparecida în cadrul reflecţiei teologice şi a practicii pastorale” – a explicat John Inostroza, directorul Institutului de Teologie din cadrul Universităţii Catolice “Neprihănita Zămislire”.

Mesajul întâlnirii teologico pastorale din Cile doreşte să se încadreze în perspectivele propuse de Anul Credinţei, dar vrea totodată să reactualizeze misiunea permanentă şi continentală începută acum cinci secole.
În opinia directorului Institutului de Teologie, John Inostroza, citat de cotidianul vatican „L'Osservatore Romano”, evenimentul va fi îmbogăţit de noi semnificaţii şi perspective graţie Sinodului privind Noua Evanghelizare şi Anului Credinţei.
Biserica – a mai spus – trebuie să se afle mereu într-o stare de misiune permanentă, care nu înseamnă prozelitism sau marketing, ci „atracţie”, „aşa cum Cristos îi atrage la sine pe toţi, cu forţa iubirii sale, culminată în moartea pe Cruce, tot astfel Biserica îşi îndeplineşte misiune în măsura în care, legată fiind de Cristos, îşi reazizază misiunea în conformitate spirituală şi concretă cu Iubirea Domnului nostru Isus Cristos”.
Misiunea permanentă şi continentală – a mai spus directorul Institutului de Teologie din cadrul Universităţii Catolice „Neprihănita Zămislire” din Cile reprezintă o propunere pozitivă a „Da”-ului în faţa atacurilor fundamentalismului, ca expresie a religiei lipsită de raţiune şi a secularismului, expresie a raţiunii lipsite de religie”.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.