Criza economică, Marx şi Doctrina socială a Bisericii: o reflecţie a economistului Stefano Zamagni

(RV - 10 august 2012) În acest moment de gravă criză economică, în unele organe de presă apar comentarii care în moduri diferite fac referinţă la Karl Marx, în special, la criticile economistului din secolul al XIX-lea aduse capitalismului. Unii subliniază previziunile sale referitoare la prăbuşirea sistemului capitalist, altele se referă mai ales la criticile sale puternice faţă de lumea bancară. Despre observaţiile lui Marx, limitele capitalismului, dar şi despre contribuţia doctrinei sociale a Bisericii, elaborată de Leon al XIII-lea până la encilclica Caritas in veritate a lui Benedict al XVI-lea, Fausta Speranza de la redacţia noastră centrală a stat de vorbă cu economistul italian Stefano Zamagni:

• În fata aporiilor indiscutabile şi insuficienţei sistemului capitalist, există două atitudini. Una este cea a lui Marx şi a altora care l-au urmat ca ghid, şi care spune: "Capitalismul trebuie să fie abătut". Cealaltă poziţie este cea a celui care spune: "Capitalismul este un sistem economic care are o dinamică proprie, care admite evoluţia", şi prin urmare admite să fie depăşit, mai mult chiar, abătut. Aceasta, de exemplu, este poziţia doctrinei sociale a Bisericii.

Dar să vorbim puţin despre limitele capitalismului, care sunt evidente astăzi, în special, cu această criză pe care o avem...

• Trei sunt limitele. Prima este c ea a creşterii endemică-sistemice a inegalităţilor sociale; a doua limită este exact negarea conceptului de limită şi mai ales a limitelor resurselor ambientale, energetice şi aşa mai departe. Şi acest lucru a dezvăluit astăzi partea tragică, pentru că tematica ambientală este sub ochii tuturor. A treia limită este aceea care priveşte relaţia dintre zona economicului, adică de piaţă, şi zona politicii: acesta este un punct asupra căruia enciclica Caritas in veritate a scris şi a spus cuvinte foarte iluminante. Enciclica Papei Benedict al XVI-lea a explicat că, sistemul capitalist tinde să înghită chiar sfera politică-democratică. Cu alte cuvinte, logica capitalistă schimbă relaţiile care prevalează în interiorul sferei democratice. Şi aceasta este o problemă serioasă.

Desigur că pune persoana de la centru: este adevărat? Asta e ceea ce spuneţi nu ca teolog, ci ca economist ...

• Exact, este clar. Dar trebuie să fie spus bine; trebuie să spunem persoana umană. De ce? Pentru că alte curente de gândire vorbesc despre persoană pentru a desemna individul izolat sau pentru a înţelege subiectul care este parte dintr-o colectivitate. Cea a doctrinei sociale a Bisericii este perspectiva personalismului, care respinge atât individualismul cât şi comunitarismul. Individualismul vede doar individul; comunitarism vede doar colectivul, clasa, etc ...

Acum să vorbim - cum să spun - despre un simptom, şi anume despre criza financiară, criza sistemului bancar. Revenind la Marx, citim că îi definea pe bancheri bandiţi sau clasă de paraziţi. Fără a gândi în aceşti termeni, dar există ceva greşit în sistem?

• Este clar că criza financiară a avut ca detonator al ei balonul imobiliar în formă de subprime (credite ipotecare cu risc ridicat) în America, a speculaţiei imobiliare în ţări precum Spania şi aşa mai departe. Dar, atenţie: acest lucru este simptomul unui fenomen mai profund. Criza despre care vorbim are rădăcini foarte adânci, care stă în pierderea conceptului de persoana umană şi, în exaltarea avidităţii sau - aşa cum spun unii au numit-o - exaltarea societăţii obeze. Obezul este unul care mănâncă nu pentru că are nevoie pentru a satisface o nevoie, ci pentru o afirmarea de sine asupra altora. Este exact consecinţa a ceea ce spuneam mai înainte, despre separarea dintre piaţă şi democraţie. Criza a început în momentul în care democraţia a suferit un vid politic. Există o gravă responsabilitate a întregii clase politice, - occidentale şi în special anglo-saxone - în faptul de a fi abdicat de la rolul său este acea de a arăta calea pentru binele comun şi de a fi lăsat fără control piaţa speculativă. Apoi, acest laissez-faire a luat - în cazul concret - modul de subprime. Însă, atenţie la a nu confunda, de fapt, instrumentul, cu subprime, cu natura profundă a acestei crize.

rv/A. Lucaci