2012-08-08 13:53:14

Papa la audienţa generală dedicată Sf. Dominic: rugaţi-vă cu trupul şi cu spiritul pentru a intra în raza luminoasă a prezenţei lui Dumnezeu


(RV - 8 august 2012) Castel Gandolfo. Rugăciunea şi relaţia personală cu Dumnezeu ne ajută să înfruntăm chiar şi cele mai dificile momente. Plecând de la această premisă, inspirată din învăţătura Sfântului Dominic de Guzman a cărei comemorare liturgică se sărbătoreşte la 8 august, Papa a dezvoltat reflecţia sa la audienţa generală de miercuri la Castel Gandolfo. Benedict al XVI-lea a îndemnat pe cei prezenţi să găsească zilnic momente de rugăciune pentru a-i ajuta şi pe cei care ne sunt mai apropiaţi.

Un om al rugăciunii, pasionat de Dumnezeu, imitator al lui Cristos. Papa descrie astfel figura luminoasă a Sf. Dominic de Guzman, care a înaintat pe calea perfecţiunii creştine, datorită puterii rugăciunii "care i-a reînnoit şi făcut mai fructuoase operele sale apostolice". Este chiar mai incisivă fraza amintită de Benedict al XVI-lea - „Ziua o dedica aproapelui, iar noaptea o rezerva pentru Dumnezeu" - aplicată Sfântului Dominic de Fericitul Iordan de Saxonia, succesorul său la conducerea Ordinului dominicanilor:
• În Sf. Dominic putem vedea un exemplu de integrare armonioasă între contemplarea misterelor divine şi activitatea apostolică. După mărturiile persoanelor celor mai apropiate, ’el vorbea mereu cu Dumnezeu sau despre Dumnezeu’. Această observaţie indică comuniunea sa profundă cu Domnul şi, în acelaşi timp, strădania constantă de a-i conduce pe alţii la această comuniune cu Dumnezeu.

Inima catehezei Papei este în "modul fizic" de a se ruga al Sf. Dominic. "O atitudine corporală şi spirituală - subliniază Pontiful - intim întrepătrunse favorizează reculegerea şi fervoarea". Referindu-se la "Cele nouă moduri de a se ruga ale Sf. Dominic", operă compusă de către un călugăr dominican de la sfârşitul secolului al XIII-lea, Benedict al XVI-lea a amintit primele 7 moduri de a se ruga ale sfântului, "paşii unui drum spre comuniunea intimă cu Dumnezeu":
Sf. Dominic se roagă în picioare, aplecat pentru a exprima umilinţa, prosternat pe pământ pentru a cere iertare pentru păcatele sale, în genunchi făcând pocăinţă pentru a participa la suferinţele Domnului, cu braţele deschise fixând Crucifixul pentru a contempla Iubirea supremă, cu privirea spre cer simţindu-se atras în lumea lui Dumnezeu.

Şi există două modalităţi de a se ruga ale Sf. Dominic la care Papa se opreşte. Mai întâi, meditaţia personală, în care rugăciunea capătă o dimensiune „şi mai intimă, fierbinte şi reconfortantă":
• Şezând în linişte, se reculegea în sine într-o atitudine de ascultare, citind o carte sau fixând cu ochii Crucifixul. Trăia atât de intens aceste momente de relaţie cu Dumnezeu, încât în exterior se puteau surprinde reacţiile sale de bucurie sau de plâns.

Apoi rugăciunea în timpul călătoriilor între o mănăstire şi alta:
• Atunci din inima sa izbucnea un cântec de laudă şi mulţumire lui Dumnezeu pentru atâtea daruri, în special pentru cea mai mare minune: răscumpărarea înfăptuită de Cristos.

Sf. Dominic este o figură extrem de actuală mai ales pentru creştinii de astăzi:
• Sf. Dominic ne aminteşte că la originea mărturiei de credinţă, pe care fiecare creştin ar trebui să o dea în familie, la locul de muncă, în viaţa socială, şi chiar şi în momentele de relaxare, este rugăciunea, contactul personal cu Dumnezeu, numai acest raport constant real cu Dumnezeu ne dă puterea de a trăi intens orice eveniment, mai ales momentele cele mai dureroase.

Sunt tocmai acele moduri exterioare de a se ruga: îngenunchiat, în picioare, cu privirea la Domnul, nemişcată şi în tăcere, cele care ne predispun la contactul lăuntric cu Dumnezeu. În consecinţă, invitaţia Papei de a găsi momente zilnice de rugăciune:
• Va fi o modalitate şi de a-i ajuta pe cei din jurul nostru intre în raza luminoasă a prezenţei lui Dumnezeu, care aduce pacea şi iubirea de care toţi avem nevoie.

În salutările în diferite limbi, Benedict al XVI-lea a îndemnat ca "în acest sezon de vacanţă", să ne lăsăm conduşi de Duhul Sfânt pentru a aprofunda comuniunea cu Dumnezeu, redescoperind „importanţa şi frumuseţea rugăciunii zilnice", forţa concretă de a trăi momentele de dificultate.

La terminarea audienţei generale de la Castel Gandolfo, ca de obicei, s-a cântat rugăciunea Tatăl nostru în limba latină, intonată de Papa şi continuată împreună cu credincioşii. În final, Sfântul Părinte a invocat peste toţi cei prezenţi binecuvântarea apostolică, extinzând-o bucuros şi la cei care pe calea undelor o primesc în spirit de credinţă.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

rv/A. Lucaci







All the contents on this site are copyrighted ©.