Benedict al XVI-lea: "Hiroshima şi Nagasaki, avertizare constantă pentru omul care refuză chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, voind o existenţă proprie fără referinţă la Creator"

(RV - 8 august 2012) Cu ocazia celor 67 de ani de la lansarea primei bombe atomice la Hiroshima, pe 6 august 1945, iar mai târziu pe 9 august la Nagasaki, multe şi îndreptăţite sunt comentariile, citatele, mărturiile şi amintirile.
În cazul nostru, vrem să amintim câteva reflecţii ale Papei Benedict al XVI-lea din predica de la Liturghia solemnităţii Rusaliilor, duminică 31 mai 2009.
Papa s-a oprit la câteva imagini ale Duhului Sfânt, printre care cea a focului pe care o găsim în Faptele Apostolilor.
• „Adevăratul foc, Duhul Sfânt, a fost purtat pe pământ de Cristos. El nu l-a smuls de la zei, cum a făcut Prometeu, potrivit mitului grec, dar s-a făcut mijlocitor al ’darului lui Dumnezeu’ obţinându-l pentru noi prin cel mai mare act de iubire din istorie: moartea sa pe cruce”.

Foc am venit să aduc pe pământ şi cât doresc ca el să se aprindă şi să ardă - spusese Isus în drum spre Ierusalim (Cf Lc 12,49). Aceste cuvinte îşi află deplina realizare cincizeci de zile după învierea lui Isus, la Rusalii, străveche sărbătoare ebraică, devenită în Biserică sărbătoarea prin excelenţă a Duhului Sfânt.

Dumnezeu vrea să continue să dăruiască acest „foc” fiecărei generaţii umane şi fiind duh „suflă unde vrea”.

Calea pe care Dumnezeu a ales-o pentru a „arunca foc pe pământ” - a explicat Papa - este „Isus, Fiul său Unul-născut întrupat, mort şi înviat”. Dar omul de azi „pare să se afirme pe sine ca dumnezeu”. Vrea să transforme lumea „excluzând, punând de o parte sau de-a dreptul refuzându-l pe Creatorul universului”:
• „Omul nu mai vrea să fie chip al lui Dumnezeu, ci un chip al său; se declară autonom, liber, adult. Evident, o atare atitudine dezvăluie un raport neadevărat cu Dumnezeu, urmare a unei false imagini pe care şi-a făcut-o despre El, ca fiul risipitor din parabola evanghelică, cel care crede că se realizează pe sine îndepărtându-se de casa tatălui”.

Această îndepărtare nu se traduce numai într-o derivă spirituală dar şi într-un pericol pentru întreaga umanitate:
• „În mâinile unui asemenea om, ’focul şi enormele sale potenţialităţi devin periculoase: pot să se întoarcă împotriva vieţii şi umanităţii înseşi, cum dovedeşte din păcate istoria. Avertisment peren rămân tragediile de la Hiroshima şi Nagasaki, unde energia atomică, utilizată în scopuri războinice, a sfârşit prin a semăna moarte în proporţii nemaiauzite”.


rv/A. Lucaci