Comemorarea Sf. Dominic: în cateheza dedicată lui, Benedict al XVI-lea a subliniat
dimensiunea culturală a credinţei
(RV - 7 august 2012) Miercuri 8 august este comemorarea liturgică a Sfântului Dominic
căruia Benedit al XVI-lea i-a dedicat cateheza sa la audienţa generală de miercuri
3 februarie 2010. Reluăm cateheza în forma difuzată de programul nostru. Un
ordin monahal de predicatori-teologi, care a reînnoit Biserica din Evul Mediu şi continuă
să reamintească celei contemporane că un creştin, şi cu atât mai mult o persoană consacrată,
are printre îndatoririle sale vestirea Evangheliei şi trăirea carităţii, nu cariera
sau puterea. Cu această învăţătură din viaţa şi apostolatul sfântului Dominic, anii
vieţii 1170-1221, Benedict al XVI-lea s-a adresat miilor de pelerini şi credincioşi
care au venit la tradiţionala întâlnire cu Succesorul lui Petru la audienţa generală
de miercuri 3 februarie 2010, în aula Paul al VI-lea din Vatican. În cadrul catehezei,
Papa a îndemnat clerul şi laicii să cultive cu mai multă încredere "dimensiunea culturală"
a credinţei.
După ce săptămâna anterioară vorbise despre "exemplul strălucit"
al Sfântului Francisc din Assisi, Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza audienţei
generale de săptămâna aceasta Sfântului Dominic, întemeietorul Ordinului Fraţilor
Predicatori, un tânăr din aristocraţia castiliană medievală care se evidenţia datorită
interesului său deosebit pentru învăţătură, dar care nu a avut cea mai mică ezitare
să-şi vândă cărţile sale, pe atunci un bun de mare valoare, pentru ca prin banii primiţi
în schimb să vină în ajutorul victimelor făcute de foamete. Mai târziu, acel tânăr
a devenit preot şi atunci când a fost ales la o funcţie vizibilă şi prestigioasă în
Biserică şi societate, nu şi-a considerat rolul un "privilegiu personal",
ci "o slujire de îndeplinit cu dăruire şi umilinţă".
Trăsăturile
personale ale lui Dominic de Guzman, pe care mai târziu le va întipări în stilul unui
întreg ordin religios care-i poartă numele – i-au sugerat papei Benedict al XVI-lea
o primă asemănare cu realitatea eclezială din timpurile noastre: • Nu este oare
o ispită, cea care urmăreşte cariera, puterea, o ispită la care nu sunt imuni nici
cei care au un rol de animare şi conducere în Biserică? Aminteam acestea în urmă cu
câteva luni, în timpul unei consacrări de episcopi: 'Să nu căutăm puterea, prestigiul,
stima faţă de noi înşine. Ştim că în societatea civilă, şi nu rareori în Biserică,
realităţile au de suferit pentru faptul că mulţi din cei cărora li s-a încredinţat
o responsabilitate, lucrează pentru sine şi nu pentru comunitate.
Dominic
avea două aspiraţii înalte: să evenghelizeze pe cei care nu-l cunoşteau pe Cristos
şi să re-evanghelizeze pe cei care s-au îndepărtat de credinţă. Dar mai înainte ca
aceste aspiraţii să fie asumate de ceilalţi care se simţeau atraşi de carisma sa,
tânărul castilian a găsit oportun să se pună pe sine la încercare. În sărăcie şi austeritate,
a observat Pontiful, viitorul sfânt s-a dedicat cu entuziasm în a predica albigenzilor,
un grup eretic medieval care dispreţuia materia, ajungând să nege chiar realitatea
întrupării lui Cristos, şi care respingea luxul în care trăia o parte a clerului din
acel timp.
Exemplul de sobrietate oferit de Dominic a mers direct la ţintă
şi această misiune îi va lua întreaga sa viaţă, lăsând însă o urmă de neşters: •
Aceste mare Sfânt ne aduce aminte că în inima Bisericii trebuie să ardă întotdeauna
un foc misionar, care împinge fără încetare la o primă vestire a Evangheliei şi, unde
e necesar, la o nouă evanghelizare. Cristos, este de fapt, bunul cel mai preţios pe
careoamenii, bărbaţi şi femei, din orice timp şi din orice loc au dreptul de a-l cunoaşte
şi iubi.
Când Ordinul Fraţilor Predicatori începe să se consolideze cu
ajutorul Papilor din acea vreme, Dominic reia şi reelaborează Regula Sfântului Augustin.
Viaţa săracă în comun şi studiul, a explicat Benedict al XVI-lea, sunt "cele două
valori considerate indispensabile pentru reuşita misiunii de evanghelizare". Din voinţa
expresă a Sfântului Dominic, primii săi însoţitori au mers la universitate pentru
a-şi însuşi formarea necesară. Era o cerinţă de mare curaj, a subliniat Pontiful,
pentru că în epoca respectivă universităţile erau privite cu neîncredere, dar obiectivul,
care a şi fost atins, era acela de a dobândi o "formare teologică solidă". •
Progresul culturii impune celor care îndeplinesc slujirea Cuvântului la diferite
niveluri, să fie bine pregătiţi. Îi îndemn, aşadar, pe toţi, păstori şi laici, să
cultive această "dimensiune culturală" a credinţei, pentru ca frumuseţea adevărului
creştin să poată fi înţealesă mai bine iar credinţa să fie într-adevăr alimentată,
întărită şi chiar apărată. În acest An al Sfintei Preoţii, îi îndemn pe seminarişti
şi preoţi să preţuiască valoarea spirituală a studiului. Calitatea slujirii preoţeşti
depinde şi de generozitatea cu care unul se dedică studiului adevărurilor revelate.
Şi structura internă a nou înfiinţatului Ordin călugăresc reflectă obiectivul
pe care şi l-a propus sfântul Dominic. Asemeni călugărilor franciscani, membrii acestui
ordin sunt cerşetori, adică fără proprietăţi de administrat şi deci, cu o mai mare
mobilitate şi disponibilitate pentru finalităţile apostolice. Această organizare,
a reliefat Sfântul Părinte, stimulează viaţa fraternă prin faptul că cere "puternice
convingeri personale": • Alegerea acestui sistem venea chiar din faptul
că dominicanii, ca predicatori ai adevărului lui Dumnezeu, trebuiau să fie coerenţi
cu ceea ce predicau. Adevărul studiat şi împărtăşit în caritate cu fraţii este baza
cea mai adâncă a bucuriei. Fericitul Iordan de Saxonia spunea despre sfântul Dominic:
'El îl primea pe orice om în sânul carităţii şi cum îi iubea pe toţi, cu toţii îl
iubeau.
Dominic de Guzman a murit în 1221 iar 13 ani mai târziu a fost
proclamat sfânt. Viaţa sa, a reluat Papa, ne arată "două mijloace indispensabile pentru
ca activitatea apostolică să fie incisivă. Primul este devoţiunea mariană, în special
Rozariul; al doilea, provine din atenţia spirituală acordată mănăstirilor de călugăriţe.
Făcând astfel... • ...el a crezut pînă la capăt în valoarea rugăciunii de mijlocire
pentru succesul muncii apostolice. Numai în paradis vom înţelege cât de mult rugăciunea
călugăriţelor de clauzură însoţeşte cu eficacitate activitatea apostolică! Adresez
fiecăreia dintre ele gândul meu de gratitudine şi afecţiune!