Catehismul Bisericii Catolice: Obţinerea indulgenţei de la Dumnezeu prin Biserică cu ocazia sărbătorii Iertării de la Porţiuncula

(RV - 1 august 2012) Sărbătoarea Iertării de la Assisi. Padre Carballo: avem toţi nevoie de a ne împăca cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. S-a deschis miercuri la Asisi în Bazilica papală Sfânta Maria a Îngerilor sărbătoarea Iertării de la Assisi care se încheie joi seară cu Liturghia prezidată de episcopul oraşului, mons. Domenico Sorrentino.

Mii de pelerini au sosit şi sosesc la renumita bisericuţă numită Porţiuncula pentru a primi indulgenţa plenară pe care Sfântul Francisc a obţinut-o de la Papa în anul 1216. Ministrul general al Ordinului Fraţilor Minori care a prezidat celebrarea de deschidere miercuri dimineaţă, este convins că marele mesaj al Sărbătorii Iertării de la Assi este tocmai faptul că avem toţi nevoie să ne simţim iertaţi, avem nevoie de a face experienţa iertării pe care Dumnezeu ne-o oferă şi avem nevoie şi de a ierta pe alţii. Iubirea, la fel ca iertarea, vorbesc mai ales despre persoane capabile să iubească şi să ierte. Porţiuncula ne vorbeşte despre iertarea pe care Dumnezeu ne-o dă, dar în acelaşi timp ne face să iertăm şi să iubim pe alţii aşa cum Dumnezeu ne iubeşte. Este o sărbătoare foarte actuală. Lumea de azi are nevoie de reconciliere şi aceasta e posibilă numai când unul se simte iubit şi iertat şi când îşi deschide inima cu îndurare şi îi iartă pe semeni.

Aici serviciul audio:

RV/A. Lucaci

Învăţătura oficială a Bisericii despre indulgenţe dete tratată de Catehimsul Bisericii Catolice în cadrul sacramentului Păcâinţei la numerele 1471-1479. O propunem cu ocazia Sărbătorii Iertării de la Assisi, sau de la Porţiuncula:

1471. Doctrina şi practica indulgenţelor în Biserică sunt strâns legate de roadele sacramentului Pocăinţei.

Ce este indulgenţa?

„Indulgenţa înseamnă iertarea în faţa lui Dumnezeu a pedepsei vremelnice datorate păcatelor a căror vină este ştearsă deja, iertare pe care credinciosul bine dispus sufleteşte o obţine în condiţii determinate, prin acţiunea Bisericii care, în calitate de distribuitoare a răscumpărării, împarte şi aplică, prin autoritatea ei, tezaurul îndestulărilor aduse de Cristos şi de sfinţi.”
„Indulgenţa este parţială sau plenară, după cum eliberează în parte sau în totalitate de pedeapsa vremelnică datorată păcatului”⁶⁷. Indulgenţele pot fi aplicate celor vii sau celor răposaţi.
Pedepsele păcatului

1472. Pentru a înţelege această învăţătură şi această practică a Bisericii, trebuie să vedem că păcatul are o dublă consecinţă. Păcatul grav ne privează de comuniunea cu Dumnezeu şi, prin aceasta, ne face incapabili de viaţa veşnică, privarea de aceasta numindu-se „pedeapsa veşnică” a păcatului. Pe de altă parte, orice păcat, chiar venial, antrenează un ataşament nesănătos faţă de făpturi, ce are nevoie de purificare, fie aici pe pământ, fie după moarte, în starea numită Purgatoriu. Această purificare eliberează de ceea ce se numeşte „pedeapsa vremelnică” a păcatului. Aceste două pedepse nu trebuie concepute ca un fel de răzbunare, aplicată de Dumnezeu din exterior, ci ca decurgând din însăşi natura păcatului. O convertire ce porneşte dintr-o iubire ferventă poate ajunge la totala purificare a păcătosului, astfel încât să nu mai subziste nici o pedeapsă⁶⁸.

1473. Iertarea păcatului şi refacerea comuniunii cu Dumnezeu atrag ştergerea pedepselor veşnice ale păcatului. Însă unele pedepse vremelnice ale păcatului rămân. Creştinul trebuie să se străduiască, suportând cu răbdare suferinţele şi încercările de orice fel şi, când va veni ziua, întâmpinând cu seninătate moartea, să primească aceste pedepse vremelnice ale păcatului ca pe un har; să-şi dea osteneala ca, prin fapte de milostenie şi de iubire, precum şi prin rugăciune şi prin diferite fapte de pocăinţă, să se dezbrace în întregime de „omul cel vechi” şi să se îmbrace în „omul cel nou⁶⁹”.

În comuniunea sfinţilor

1474. Creştinul care caută să se purifice de păcat şi să se sfinţească ajutat de harul lui Dumnezeu nu e singur. „Viaţa fiecăruia dintre fiii lui Dumnezeu este în chip admirabil legată, în Cristos şi prin Cristos, de viaţa tuturor celorlalţi fraţi creştini, în unitatea supranaturală a Trupului mistic al lui Cristos, ca într-o unică persoană mistică⁷⁰.”

1475. În comuniunea sfinţilor, „există, deci, între credincioşii care au ajuns deja în patria cerească, cei care au fost primiţi să ispăşească în Purgatoriu sau cei care se află încă peregrini pe pământ, o permanentă legătură de iubire şi un schimb bogat de bunuri⁷¹”. În acest schimb minunat, sfinţenia unuia le foloseşte celorlalţi, mult mai mult decât a putut păcatul unuia să dăuneze celorlalţi. Astfel, recurgerea la împărtăşirea sfinţilor îi dă păcătosului căit posibilitatea de a se purifica mai devreme şi mai eficient de pedepsele păcatului.

1476. Aceste bunuri spirituale ale comuniunii sfinţilor se numesc şi tezaurul Bisericii, „care nu este o însumare de bunuri, cum ar fi bogăţiile materiale, adunate în decursul veacurilor, ci este valoarea infinită şi nesecată pe care o au la Dumnezeu ispăşirile şi meritele lui Cristos, Domnul nostru, oferite pentru ca omenirea să fie eliberată de păcat şi să ajungă la comuniunea cu Tatăl; este însuşi Cristos, Răscumpărătorul, în care se află, vii, îndestulările şi meritele răscumpărării⁷².

1477. Acestui tezaur îi aparţine deopotrivă preţul cu adevărat imens, incomensurabil şi mereu nou pe care îl au la Dumnezeu rugăciunile şi faptele bune ale Preafericitei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor, care, mergând pe urmele lui Cristos Domnul, prin harul lui s-au sfinţit şi şi-au împlinit lucrarea încredinţată de Tatăl; astfel, lucrând la propria mântuire, au conlucrat deopotrivă la mântuirea fraţilor lor în unitatea Trupului mistic⁷³.”

Obţinerea indulgenţei de la Dumnezeu prin Biserică

1478. Indulgenţa se obţine prin Biserică; în virtutea puterii de a lega şi a dezlega acordată ei de Isus Cristos, Biserica intervine pentru un creştin şi îi deschide tezaurul meritelor lui Cristos şi ale sfinţilor, ca să dobândească de la Părintele îndurărilor ştergerea pedepselor vremelnice datorate păcatelor. Astfel, Biserica nu vrea numai să-i vină în ajutor acelui creştin, ci şi să-l îndemne la fapte de pietate, de pocăinţă şi de iubire⁷⁴.

1479. Deoarece credincioşii răposaţi aflaţi în purificare sunt şi ei membri ai aceleiaşi comuniuni a sfinţilor, îi putem ajuta printre altele obţinând indulgenţe pentru ei, astfel încât să fie scutiţi de pedepsele vremelnice pentru păcate.

-----------------------------------------------------------------------------

Note: 67. Paul VI, Constituţia apostolică Indulgentiarum doctrina, Normae 1-3.
68. Cf. Conciliul Tridentin: Denzinger-Schönmetzer, Enchiridion Symbolorum, definitionum et declarationum de rebus fidei et morum 1712-1713; 1820.
69. Cf. Ef 4,24.
70. Paul VI, Constituţia apostolică Indulgentiarum doctrina 5.
71. Ibid.
72. Ibid.
73. Paul VI, Constituţia apostolică Indulgentiarum doctrina 5.
74. Cf. Paul VI, Constituţia apostolică Indulgentiarum doctrina 8; Conciliul Tridentin: Denzinger-Schönmetzer, Enchiridion Symbolorum, definitionum et declarationum de rebus fidei et morum 1835.

rv/A. Lucaci