Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu este prioritară şi inspiră serviciul carităţii:
Sf. Marta în catehezele lui Benedict al XVI-lea
(RV - 29 iulie 2012) Tuturor ne este bine cunoscut episodul din Evanghelia după
Sfântul Luca 10,38-42 despre Marta şi Maria. Pericopa revine în una din duminicile
de peste an dar, la alegere, şi în comemorarea liturgică a Sfintei Marta, sărbătorită
anual la 29 iulie: Iată textul: În acel timp, Isus a intrat într-un sat.
O femeie, cu numele de Marta, l-a primit în casa ei. Ea avea o soră, numită Maria,
care, aşezată la picioarele Domnului, îi asculta cuvântul. Marta în schimb era ocupată
până peste cap cu o mulţime de treburi. De aceea s-a dus şi i-a spus lui Isus: "Doamne,
nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i să mă ajute!" Dar Domnul
i-a răspuns: "Marta, Marta, pentru multe te zbaţi şi te frămânţi. Însă un singur lucru
este necesar. Maria şi-a ales partea cea mai bună, care nu i se va lua".
Marta,
pentru multe te zbaţi şi te frămânţi. În această pericopă ies în evidenţă cuvintele
cu care Isus o dojeneşte amabil pe Marta pentru că nu a ştiut să aleagă „partea cea
mai bună”, adică ascultarea cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este o condiţie fundamentală
pentru orice creştin şi la care Benedict al XVI-lea s-a referit de mai multe ori în
discursurile sale. Lucrarea credinciosului este cu atât mai rodnică cu cât îşi
are izvorul într-o contemplaţie mai profundă.
Să reflectăm:
Într-o
zi, un bărbat intră într-o casă din Betania. A făcut un drum lung, e obosit, are nevoie
de puţină odihnă. De altfel, este un personaj cunoscut, despre care toţi vorbesc,
şi stăpâna casei - care are pentru el o mare stimă - îi rezervă cea mai bună ospitalitate
posibilă. Acel om este Isus, satul e Betania în Iudeea, femeia care îl primeşte cu
toate gesturile de atenţie este Marta iar situaţia este una din cele mai renumite
şi stimulante din Evanghelia după Luca. Cu toate acestea, ceea ce părea a fi un perfect
exemplu de generozitate şi devotament, prezintă un punct slab de nebănuit: Marta
se lasă ocupată până peste cap de treburile casei, neglijând să se oprească înaintea
lui Cristos care vorbeşte, cum face în schimb sora ei Maria. Situaţia
se răstoarnă, căci Evanghelia nu este niciodată banală, şi ceea ce este sigur, devine
surprinzător, precum cuvintele pe care Isus le adresează Martei în care, a explicat
Benedict al XVI-lea duminică 18 iulie 2010 la rugăciunea "Angelus", nu se află: •
…nici un dispreţ pentru viaţa activă, cu atât mai puţin pentru ospitalitatea generoasă;
dar un avertisment categoric asupra faptului că singurul lucru cu adevărat necesar
este un altul: a asculta Cuvântul Domnului; iar Domnul în acel moment este acolo,
prezent în Persoana lui Isus! Tot restul va trece şi ne va fi luat, dar Cuvântul lui
Dumnezeu este veşnic şi dă sens activităţii noastre zilnice (Angelus, 18 iulie
2010).
Vizitând în decembrie 2005 Dispensarul Sfânta Marta din Vatican,
organism ce face din solidaritate sensul existenţei lui, Benedict al XVI-lea spusese
membrilor acestuia: voi vă îngrijiţi de cei nevoiaşi ca Marta cu Isus, „care fiind
om avea necesităţi umane: îi era foame, sete…avea nevoie (…) să stea puţin retras
din mijlocul mulţimilor şi de oraşul Ierusalim”. Totuşi, şi pentru un creştin angajat
exerciţiul carităţii poate prezenta un risc. Acela, a scris Papa în enciclica sa „Deus
Caritas est”, de a se transforma într-un „activism social şi caritativ fără suflet”: •
Simplul activism poate fi chiar eroic. Dar lucrarea externă, la urma urmelor, rămâne
fără rod şi îşi pierde eficacitatea, dacă nu se naşte dintr-o profundă comuniune intimă
cu Cristos. (…) Lumea în activismul ei frenetic pierde adesea orientarea. Acţiunea
şi capacităţile ei devin distructive, dacă încetează forţele rugăciunii, din care
izvorăsc apele vieţii capabile să facă rodnic pământul arid(Liturghia sfinţirii
crismei din 13 aprilie 2006).
În perspectiva creştină, a spus o dată actualul
Pontif, „ascultarea este prioritară (…) Mai mult, Martei care se zbătea pentru atâtea
lucruri, el îi spune că „un singur lucru este necesar”: • Biserica nu se edifică
pe sine şi nu trăieşte din ea însăşi, dar din cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu.
A asculta împreună cuvântul lui Dumnezeu, a practica lectio divina a Bibliei, adică
lectura legată de rugăciune, a se lăsa surprins de noutatea, care nu se învecheşte
şi nu se epuizează niciodată, a cuvântului lui Dumnezeu (…), toate acestea constituie
un drum de parcurs pentru a ajunge la unitatea în credinţă, ca răspuns la ascultarea
Cuvântului (Vesperele secunde la sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul, 25
ianuarie 2007).
Cele spuse, a subliniat actualul succesor al lui Petru
într-o altă împrejurare, nu numai pentru Biserică sunt un imperativ dar şi „experienţa
demonstrează” că „iubirea, caritatea rămâne necesară” chiar „în societăţile cele mai
evoluate din punct de vedere social”. • Serviciul iubirii nu devine niciodată
superfluu, nu numai pentru că sufletul omenesc are întotdeauna nevoie, pe lângă lucrurile
materiale, de iubire, dar şi pentru că rămân permanent situaţii de suferinţă, de solitudine,
de necesitate care cer dăruire personală şi ajutoare concrete(Audienţa pentru
Consiliul Pontifical Cor Unum din 13 noiembrie 2009).
Şi aceasta, reafirmă
Pontiful roman, trebuie să fie principalul obiectiv al celui care „prestează serviciul
său în cadrul organismelor bisericeşti care gestionează iniţiative şi opere de caritate”: •
Motivaţia principală a activităţii trebuie să fie mereu iubirea lui Cristos; că iubirea-caritate
este mai mult decât simplă activitate şi implică dăruirea de sine; că acest dar trebuie
să fie umil, lipsit de orice superioritate, şi că forţa sa provine din rugăciune,
cum o dovedeşte exemplul Sfinţilor (Audienţa pentru Cercul Sfântul Petru din
25 februarie 2006).